Vitezomanii își pot recupera permisul mai repede

ITP

Șoferii cărora le-au fost suspendate permisele de conducere din pricina vitezei pot solicita restituirea lor doar dacă au fost sancționați pentru această faptă o singură dată într-un an. Este doar una dintre modificările aduse ordonanței privind circulația pe drumurile publice, intrată în vigoare.
Ordonanța privind circulația pe drumurile publice a fost modificată și publicată în Monitorul Oficial al României, noile prevederi care fac trimitere la măsura suspendarea permisului de conducere și modalitățile de restituire într-un timp mai scurt față de cel prevăzut de lege intrând în vigoare de miercuri.
Primul articol modificat impune unui șofer căruia i-a fost suspendat permisul pentru o perioadă între 30 și 90 de zile și ulterior restitut, o perioadă de două luni, timp în care nu va trebui să mai comită nicio abatere. În caz contrar perioada de suspendare se va prelungi cu 30 de zile.
„La articolul 103, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: (2) În cazul în care conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai săvârșește, într-un interval de două luni de la data restituirii permisului de conducere, din nou o nouă faptă prevăzută la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) și art. 102 alin. (3), perioada de suspendare se majorează cu încă 30 de zile”, se arată în noua formă a ordonanței.
Faptele pentru care se aplică noile prevederi fac trimitere la depăşirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea roşie a semaforului sau la trecerile la nivel cu calea ferată, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor sau a vehiculelor care au acest drept, nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului, nerespectarea regulilor privind depăşirea, nerespectarea indicaţiilor poliţistului rutier sau nerespectarea regulilor de circulaţie la trecerea unei coloane oficiale.
În egală măsură modificările sunt valabile și în situația în care șoferul a fost prins băut la volan, dacă fapta nu constituie infracţiune, conducerea vehiculului cu probleme la sistemul de frânare sau direcție, neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte și depăşirea vitezei maxime admise pe un sectorul de drum.
Vechea reglementare prevedea un interval de 6 luni de la data restituirii permisului de conducere, pentru majorarea perioadei de suspendare cu 30 de zile în cazurile în care un șofer ar fi încălcat regulile de circulație.
Articolul 104 din ordonanță a fost la rândul său modificat și completat cu o serie de prevederi. Prima dintre ele înlătură pragul impus de 30 de zile pentru suspendarea permisului de conducere.
„Articolul 104(1) La cererea titularului permisului de conducere, perioadele de suspendare se reduc de către șeful poliției rutiere a județului sau a municipiului București pe raza căreia a fost săvârșită fapta ori de către șeful poliției rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române”, se arată în textul ordonanței.
Vechea reglementare pevedea faptul că, la cererea titularului permisului de conducere, perioadele de suspendare se reduc de către șeful poliției rutiere a județului sau a municipiului București pe raza căreia a fost săvârșită fapta ori de către șeful poliției rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române, dar nu mai puțin de 30 de zile, în condițiile prevăzute în regulament.
În plus față de forma inițială a ordonanței, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reduce, dacă șoferul sancționat îndeplinește cumulativ, mai multe condiții, respectiv a fost declarat admis la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație și a obținut permisul de conducere cu cel puțin un an înainte de săvârșirea faptei.
Totodată, un conducător auto căruia i-a fost suspendat permisul de conducere pentru depășirea vitezei legale are posibilitatea de a-și recupera permisul de conducere doar dacă a fost sancționat pentru această faptă o singură dată într-un an. Reglementarea face referire și la pragul de viteză, respectiv 70 de km/h, regăsit în altă formă și în vechea formă a legii.
„Pentru fapta prevăzută la art. 102 alin. (3) lit. e), perioada de suspendare se reduce la 30 de zile, la cererea titularului dacă depășirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus este cu 70 km/h, dacă depășirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus este cu mai mult de 70 km/h, doar dacă fapta a fost săvârșită o singură dată în 12 luni”.
Art.102 alin.3 lit. e din forma veche a legii prevede o depăşire cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus.
Șoferul sancționat nu va avea posibilitatea de a solicita reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, dacă a cumulat, din nou, cel puțin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce, a fost implicat într-un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale, iar rezultatul testării aerului expirat sau al probelor biologice a stabilit că a condus vehiculul în timp ce se afla sub influența alcoolului.
În același timp a fost introdus un nou articol care prevede că în cazul săvârșirii a două sau a mai multor contravenții care atrag și suspendarea exercitării dreptului de a conduce, constatate prin același proces-verbal, perioada de suspendare se calculează prin însumarea perioadelor prevăzute pentru fiecare faptă, fără ca aceasta să depășească 90 de zile. Când o persoană căreia i-a fost reținut permisul de conducere pentru o faptă prevăzută cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce săvârșește, în perioada în care are drept de circulație, o nouă contravenție pentru care se dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce, se aplică suprapunerea perioadelor de suspendare dispuse pentru fiecare contravenție. Totodatî, dacă o persoană căreia i-a fost reținut permisul de conducere pentru o faptă prevăzută cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce săvârșește, în perioada în care are drept de circulație, în timpul valabilității dovezii de reținere a permisului de conducere, o nouă contravenție pentru care se dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce, se aplică distinct perioade de suspendare pentru fiecare contravenție.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Nici n-ar mai trebui sa li se suspande permisul. Cu o conditie: cand se suie-n copac, sau intra intr-un cap de pod, sa fie lasati acolo, sa se fezandeze. Va dati seama cate beizadele de parlamentari au boala vitezei? Cu sa fie pedepsit ” copilu` ” ?! In loc sa se inaspreasca, Codul Rutier se relaxeaza si va deveni strict informativ. Si ne mai miram ca suntem in topul accidentelor. Iar aici, nu numai guvernul e de vina, ci si parlamentul, presa si televiziunile de pubela. Cea mai mare plaga a soselelor, motociclistii, sunt lasati sa se manifeste de parca ar fi pe mosia lor.

  2. Intr-adevar se impuneau aceste prevederi mai blande tocmai pentru cauzele principale generatoare de morti pe sosele. Doar suntem pe primul loc in Europa la morti si raniti pe sosele.

  3. CELE MAI MULTE MORTACIUNI INREGISTRATE PE DRUMURILE PUBLICE SE DATORESC VITEZEI. VITEZA OMOARA MAI MULT CA ORICE ALTE ABATERI.

  4. In jermanica, pe unele portiuni de drumuri, nu exista restrictii de viteza si nu moare nimeni. Chestia cu viteza e ca aia ca „romanii sunt hoti” se baga in creier ca o reclama la ciorapi parasoftin…

  5. Ai dreptate,@Nu viteza ucide. Slaba sau lipsa infrastructurii rutiere omoara oameni…E mai usor sa bagi lozinci cu „se datoresc” si sa inventezi amenzi pentru orice rahat fara sens in loc de infrastructura moderna. Dar asta e tara, noi suntem in strada pentru „puscarii si abuzuri”, nu pentru „libertati si respect fata de drepturi”!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.