Fostul premier, preşedintele PLDM, Vlad Filat a luat decizia de a ieşi din greva foamei, anunţată în semn de protest faţă acţiunile întreprinse de către Procuratura Anticorupţie şi Administraţia Penitenciarului, anunță UNIMEDIA, citând un comunicat de presă al avocaților politicianului.
Decizia a fost luată la insistenţa familiei şi avocaţilor, dar şi la recomandarea medicilor, întrucât starea de sănătate şi epuizarea fizică nu mai permit continuarea acestei metode de protest. Vlad Filat va urma procedurile medicale de recuperare sub supravegherea medicului din cadrul Penitenciarului 13.
În același comunicat se menționează că, renunţarea la greva foamei, în care s-a aflat timp de 14 zile, nicidecum nu înseamnă schimbarea opiniei lui Vlad Filat faţă de motivele reale care au determinat fabricarea unui dosar politic în privinţa preşedintelui PLDM.
Pe 10 decembrie, fostul premier a invitat în Penitenciarul nr.13 un notar căruia i-a dictat un testament. UNIMEDIA precizează că anterior, ca urmare a tratamentului degradant din Penitenciar, atunci când din cauza unei presupuse pene de curent a fost mutat pentru 6 zile într-o cameră din subsol, soția lui Vlad Filat, jurnalista Angela Gonța, a dezvăluit un fragmente din scrisorile pe care le primește de la Vlad Filat, în care politicianul afirmă că „se face totul pentru a fi distrus moral”.