Vlădescu despre remanierea lui Boc: Amuzantă ameninţare

Ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu, a declarat marţi, comentând informaţia că Emil Boc l-ar fi ameninţat pe el şi pe Mihai Şeitan, ministrul Muncii, cu demiterea, că în Executiv nu se ameninţă, ci se lucrează."Amuzantă întrebarea cu ameninţarea. Cred că e un lucru pe care îl doriţi dvs. să fie ameninţător. Noi suntem colegi şi […]

Vlădescu despre remanierea lui Boc: Amuzantă ameninţare

Ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu, a declarat marţi, comentând informaţia că Emil Boc l-ar fi ameninţat pe el şi pe Mihai Şeitan, ministrul Muncii, cu demiterea, că în Executiv nu se ameninţă, ci se lucrează."Amuzantă întrebarea cu ameninţarea. Cred că e un lucru pe care îl doriţi dvs. să fie ameninţător. Noi suntem colegi şi […]

Ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu, a declarat marţi, comentând informaţia că Emil Boc l-ar fi ameninţat pe el şi pe Mihai Şeitan, ministrul Muncii, cu demiterea, că în Executiv nu se ameninţă, ci se lucrează."Amuzantă întrebarea cu ameninţarea. Cred că e un lucru pe care îl doriţi dvs. să fie ameninţător. Noi suntem colegi şi în Guvern nu se ameninţă, în Guvern se lucrează. Şi dacă dvs. simţiţi că vreţi să ne ameninţaţi, faceţi-o, dar nu veţi avea succes pentru că ne vom face treaba în continuare", i-a replicat Vlădescu unei ziariste care l-a întrebat pe premier, nu pe el, dacă este adevărat că el şi Mihai Şeitan au fost ameninţaţi cu demiterea de Emil Boc.

Mihai Şeitan a precizat şi el că "nu s-a discutat" despre acest subiect. "Discuţiile din bucătăria internă a Guvernului sunt discuţii din bucătăria internă şi nu vizează dezbaterea publică", a răspus Boc la întrebarea dacă i-a ameninţat cu remanierea pe miniştri Vlădescu şi Şeitan.

Miniştrii Finanţelor, Sebastian Vlădescu, şi cel al Muncii, Mihai Şeitan, au fost ameninţaţi cu demiterea de către premierul Emil Boc, în cadrul şedinţei Executivului de marţi, potrivit unor surse guvernamentale.

Boc le-ar fi imputat celor doi problemele de imagine pe care le-au provocat, mai întâi Şeitan prin declaraţiile legate de acordarea diferenţiată a alocaţiilor pentru copii, iar Vlădescu pentru că a avansat ipoteza impozitării pensiilor, iar la scurt timp şi-a nuanţat substanţial afirmaţiile.

Sursele citate au precizat că avertizarea lui Boc ar fi fost făcută către miniştri respectivi doar în prezenţa membrilor Cabinetului, după ce consilierii au fost invitaţi să părăsească sala de şedinţe
 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.