Nici nu a vorbit prea mult preşedintele Băsescu despre lărgirea bazei de impozitare că ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, s-a şi declarat de acord.Dacă este vorba să impoziteze cât mai mult românul, guvernanţii nu stau prea mult pe gânduri. Aşa se face că doar ce a avertizat Guvernul preşedintele Traian Băsescu că trebuie luate măsuri suplimentare, precum eliminarea oricăror excepţii de la impozitare, că Sebastian Vlădescu a şi fost de acord. "Mărirea bazei de impozitare este o necesitate şi vom analiza posibilitatea extinderii acesteia şi în funcţie de suportabilitate", a spus Vlădescu, după şedinţa de guvern.
Reamintim că preşedintele Traian Băsescu a avertizat marţi Guvernul că datele economice indică riscul ca deficitul bugetar să depăşească în acest an 7% din PIB şi că reducerea cu 5% a costurilor de personal agreată cu FMI nu este suficientă, cerând astfel măsuri suplimentare. Ţinta de deficit bugetar convenită cu Fondul Monetar Internaţional pentru acest an este 5,9% din PIB. Potrivit unui document de modificare a Codului fiscal, Guvernul intenţionează să impoziteze şi terenurile acoperite de clădiri, prin eliminarea din Codul fiscal a prevederii care stabileşte că aceste suprafeţe sunt scutite de impozit.