Vladimir Putin „susţine” eforturile sale de mediere în criza ucraineană

Vladimir Putin „susţine” eforturile de mediere ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa pentru dezescaladarea crizei din Ucraina, a anunţat luni OSCE.

De cotidianul.ro - Autor
Vladimir Putin „susţine” eforturile sale de mediere în criza ucraineană

Vladimir Putin „susţine” eforturile de mediere ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa pentru dezescaladarea crizei din Ucraina, a anunţat luni OSCE.

Vladimir Putin „susţine” eforturile de mediere ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa pentru dezescaladarea crizei din Ucraina, a anunţat luni OSCE, după o discuţie telefonică între liderul de la Kremlin şi Didier Burkhalter, preşedintele OSCE.

„În cursul unei conversaţii telefonice, preşedintele rus Vladimir Putin i-a declarat (preşedintelui OSCE Didier Burkhalter) că Rusia susţine foaia de drum şi angajamentul OSCE în Ucraina”, a anunţat organizaţia într-un comunicat.

Foaia de drum a OSCE, elaborată în cursul săptămânii trecute, „anunţă o cale pragmatică privind trecerea de la o logică a escaladării la o logică a cooperării şi consolidării stabilităţii pe teren”, a adăugat OSCE.

Aceasta se axează pe „evitarea de a recurge la violenţă, dezarmare, dialog naţional şi alegeri, şi vrea să aducă sprijin Guvernului ucrainean în stabilirea unui mediu propice pentru organizarea de alegeri libere şi corecte în toată ţara la 25 mai”, a adăugat OSCE.

Am primit „răspunsuri pozitive” în acest sens din partea Rusiei, Uniunii Europene şi Ucrainei, anunţă OSCE în comunicat.

Primul demers efectuat de OSCE în cadrul acestei foi de drum a constat în numirea unui diplomat german, Wolfgang Ischinger, în calitate de mediator în discuţiile la care vor participa Guvernul ucrainean, Parlamentul şi regiunile.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.