Vladimir Putin va efectua o vizită oficială în Ungaria

Preşedintele rus Vladimir Putin va efectua o vizită oficială la Budapesta în martie, au declarat surse citate de cotidianul ungar Nepszava în ediţia de marţi, relatează site-ul Portfolio.hu, preluat de MEDIAFAX.

Data exactă a vizitei lui Putin nu a fost stabilită. Biroul premierului ungar verifică programul lui Viktor Orban pentru a găsi o dată potrivită pentru ambii oficiali.

Cotidianul maghiar menţionează că Angela Merkel, cancelarul Germaniei, va efectua o vizită în Ungaria în februarie. Întâlnirea dintre Orban şi Putin este considerată provocatoare în contextul relaţiilor tensionate dintre Ungaria şi Statele Unite.

Ultima vizită a lui Putin la Budapesta a avut loc în 2006, în timp ce Orban s-a întâlnit cu liderul rus la Kremlin în noiembrie 2010 şi februarie 2013.

Reacţionând la informaţiile cotidianului Nepszava privind vizita lui Putin în Ungaria, partidul ungar Egyutt (Împreună) a apreciat că Guvernul ar trebui să se consulte cu partidele parlamentare referitor la agenda întâlnirii, relatează agenţia MTI.

Egyutt i-a cerut premierului Orban „să nu-i facă lui Putin încă o favoare” şi să renunţe la acordul încheiat de Guvernul ungar cu Moscova în ianuarie 2014, privind modernizarea centralei nucleare Paks, şi la un împrumut de la statul rus în valoare de zece miliarde de euro.

Notând că mai multe unităţi ungare de stocare a gazelor vor fi vândute companiei ruse Gazprom în baza acestui acord, partidul a precizat că documentul nu este în interesul Ungariei şi ar mări dependenţa energetică a statului faţă de Rusia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.