Voiculescu îi scrie lui Băsescu: Declaraţiile dvs. nu sunt ale unui om raţional

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, îi scrie preşedintelui Traian Băsescu şi îl critică pentru declaraţiile sale pe tema spaţiului Schengen.

„În şedinţa de Guvern din data de 7 ianuarie 2011 aţi declarat că speraţi ‘că miniştrii nu vor cădea în plasa unei poveşti de genul << să luăm bani din China>>’. Domnule preşedinte, înţelegeţi că distrugeţi pe termen lung relaţiile internaţionale ale României? Aţi distrus relaţia cu Franţa şi Rusia. Aţi ameninţat grobian Germania că nu mai plătiţi contractele semnate de statul român cu resortisanţii germani. Aţi compromis intrarea în spaţiul Schengen. V-aţi umilit ridicol în relaţia cu Statele Unite ale Americii şi cu Marea Britanie, vorbind despre o axă care nu a existat decât în imaginaţia dumneavoastră. Acum, în condiţiile în care nu aveţi un dialog echilibrat cu niciun partener occidental, v-aţi apucat să distrugeţi şi relaţia cu China!”, scrie Dan Voiculescu.

„Diplomaţia nu se face nici în genunchi, nici cocoţat pe gard! Nici cu plecăciuni, nici cu ameninţări. Diplomaţia se face, în primul rând, cu inteligenţă. Cât de prost inspirat să fiţi încât să declaraţi oficial că un acord financiar cu China reprezintă o plasă, o capcană de care miniştrii dumneavoastră trebuie să se ferească ?! Cât de prost informat să fiţi încât să nu fi aflat că economia chineză este a doua forţă mondială şi că, într-un interval de maxim 40 de ani, va devansa şi SUA ?! Domnule Preşedinte, declaraţiile dumneavoastră sunt atât de neinteligente, atât de neverosimile de la un individ raţional, încât vă sfătuiesc să susţineţi că nu sunt reale, să acuzaţi presa că v-a preluat greşit afirmaţiile şi să negaţi veridicitatea imaginilor. Dacă cineva vă va contrazice, sigur veţi găsi un specialist bine orientat care va demonstra că imaginile au fost trucate”, acuză liderul PC.

„Domnule preşedinte, partenerii străini nu îşi pierd timpul cu nuanţe şi nici nu sunt obligaţi să o facă. Ei nu îl văd, aud şi analizează pe marinarul sau jucătorul Traian Băsescu, ci pe preşedintele României. Concluziile lor despre domnia voastră se răsfrâng asupra întregii naţiuni române. Cu fiecare întâlnire externă în care îi hărţuiţi pe participanţi, cu fiecare gafă declarativă despre Franţa, Germania, Rusia sau China distrugeţi imaginea şi viitorul României. La începutul noului an, vă urez, domnule preşedinte, să nu mai faceţi nimic. Să păstraţi liniştea. Este singurul mod în care îi mai puteţi ajuta pe români. Sper că diplomaţia românească va reuşi să repare, în doar câţiva ani, dezastrele diplomatice din mandatele Basescu”, adaugă în final Dan Voiculescu.

Recomanda
Cristian Ghetu 854 Articole
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.