Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în primele două luni din acest an cu 6,5%

Volumul lucrărilor de construcţii, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, s-a redus în primele două luni din 2011, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, cu 6,5%, o scădere de 12,6% fiind evidenţiată la lucrările de construcţii noi, potrivit INS. Scădere s-a înregistrat şi la lucrările de întreţinere şi […]

De cotidianul.ro - Autor
Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în primele două luni din acest an cu 6,5%

Volumul lucrărilor de construcţii, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, s-a redus în primele două luni din 2011, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, cu 6,5%, o scădere de 12,6% fiind evidenţiată la lucrările de construcţii noi, potrivit INS. Scădere s-a înregistrat şi la lucrările de întreţinere şi […]

Volumul lucrărilor de construcţii, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, s-a redus în primele două luni din 2011, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, cu 6,5%, o scădere de 12,6% fiind evidenţiată la lucrările de construcţii noi, potrivit INS.

Scădere s-a înregistrat şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente, de 9,3%. La lucrările de reparaţii capitale s-a înregistrat o creştere de 22,8%.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), pe obiecte de construcţii au fost creşteri la clădirile nerezidenţiale (1,1%) şi la clădirile rezidenţiale (0,4%). La construcţiile inginereşti s-a înregistrat o scădere cu 13,3%.

În ceea ce priveşte volumul lucrărilor de construcţii, serie brută, din perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2011, comparativ cu primele două luni din anul anterior, s-a înregistrat o scădere de 6,2%. Pe elemente de structură s-au înregistrat scăderi la lucrările de construcţii noi (-11,5%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-9,9%). La lucrările de reparaţii capitale, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 36,7%.

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în serie brută, la clădirile nerezidenţiale, cu 5,5% şi la clădirile rezidenţiale, cu 0,6%. La construcţiile inginereşti, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 13,0%.

Volumul lucrărilor de construcţii, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna februarie 2011, comparativ cu luna ianuarie 2011, a înregistrat o scădere cu 0,4%. Pe elemente de structură, la lucrările de construcţii noi şi la lucrările de reparaţii capitale, s-au înregistrat creşteri cu 12,4%, respectiv cu 8,4%. Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 27,9%.

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile nerezidenţiale şi la clădirile rezidenţiale cu 9,4%, respectiv cu 0,6%. La construcţiile inginereşti, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 4,2%.

În serie brută, volumul lucrărilor de construcţii a crescut în februarie faţă de ianuarie cu 7,5%, creştere evidenţiată la lucrările de construcţii noi (32,8%) şi la lucrările de reparaţii capitale (18,0%). La lucrările de întreţinere şi reparaţii curente s-a înregistrat o scădere cu 32,1%.

Pe obiecte de construcţii, creşteri s-au înregistrat la clădirile nerezidenţiale (32,0%) şi la clădirile rezidenţiale (13,7%). La construcţiile inginereşti s-a evidenţiat o scădere cu 4,8%.

Volumul lucrărilor de construcţii, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna februarie 2011, comparativ cu luna februarie 2010, a crescut cu 0,3%. Pe elemente de structură, creşteri s-au înregistrat la lucrările de reparaţii capitale (34,3%) şi la lucrările de construcţii noi (1,8%). La lucrările de întreţinere şi reparaţii curente s-a evidenţiat o scădere cu 18,6%.

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la: clădirile nerezidenţiale (16,9%) şi la clădirile rezidenţiale (10,9%). La construcţiile inginereşti volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 10,3%.

Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, ca serie brută, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 0,7% în februarie. Pe elemente de structură s-a înregistrat o scădere la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-24,0%). Lucrările de reparaţii capitale şi lucrările de construcţii noi au crescut cu 49,1%, respectiv cu 2,4%.

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la construcţiile inginereşti cu 12,3%. La clădirile nerezidenţiale şi la clădirile rezidenţiale s-au înregistrat creşteri cu 17,5%, respectiv cu 12,0%.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.