La concursurile de admitere în instituțiile de învățământ ale MAI vor putea participa și persoane cu tatuaje sau piercinguri corporale, atâta timp cât acestea nu sunt pe față sau gât sau alte zone ale capului, potrivit unui proiect de OUG de modificare a legii 360/2002 privind Statutul polițistului lansat în dezbatere publică.
Nu sunt singurele modificări la Statutul Polițistului. Mai apar legiferarea acordării gradului profesional în funcție de vechimea în MAI și pentru absolvenții Academiei de Poliție, forma de învățământ la zi, care acum se acordă doar pentru polițiștii care urmează cursuri la Academia de Poliție la forma, frecvență redusă.
Apare obligativitatea îndeplinirii tuturor condițiilor de ocupare prevăzute în fișa postului în cazul împuternicirii pe funcție, față de situația actuală când trebuia îndeplinită doar condiția de studii.
La concursul pentru ocuparea postului de conducere/execuție vacant se introduce obligativitatea înregistrării și audio și video, față de situația de acum când putea fi aleasă doar o singură formă.
În plus, se reintroduce ”Atenționarea” polițistului, ca măsură administrativ-preventivă, după ce este efectuată cercetarea disciplinară, neavând efecte asupra raporturilor de serviciu ale polițistului. Momentan, pot fi dispuse sancțiuni ce produc efecte, precum mustrarea, diminuarea drepturilor salariale sau amânarea înaintării în gradul profesional următor.
„Vom avea polițiști tatuați”
-e,
nu e chiar ca la Auschwitz….