Vosganian: CE a salutat răspunsurile privind Oltchim într-un termen mai scurt decât cel solicitat

Comisia Europeană a salutat răspunsul rapid al autorităţilor române referitor la faptul că combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea nu a primit ajutor de stat şi detaliile transmise de acestea, a declarat, miercuri, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, la o conferinţă de presă.

„A fost salutat de către CE faptul că am trimis răspunsurile într-un termen mai scurt decât cel solicitat de Comisie. Urmează să evalueze CE dacă a fost ajutor de stat până acum.Trebuie evaluat dacă unii creditori şi-au apărat drepturile de creditor aşa cum ar fi făcut-o dacă ar fi fost privaţi. Comisia a apreciat caracterul detaliat al răspunsului. Sperăm să ne răspundă cât mai repede”, a afirmat Vosganian.

Până în prezent, autorităţile române au trimis CE o pre-notificare privind valoarea ajutorului de stat pe care intenţionează să-l acorde Oltchim, de circa 45 de milioane de euro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.