Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că găsirea unui premier independent reprezintă o misiune imposibilă, întrebându-se cine ar veni acum în acest post pentru a se certa cu sindicatele pe tema Codului Muncii sau cu bugetarii pe chestiunea tăierii salariilor.
Varujan Vosganian a afirmat, într-o conferinţă de presă, că „divagaţiile” preşedintelui Traian Băsescu pe tema premierului independent ar putea „şubrezi” actul de guvernare, el considerând că şeful statului nici nu are un astfel de nume, după ce „Banca Naţională a închis porţile pentru resursele de cadre”.
„Cred că găsirea unui candidat independent pentru postul de premier este o misiune imposibilă. Dacă Traian Băsescu a spus că are un astfel de candidat, dar nu-i spune numele, înseamnă că, de fapt, nici nu-l are. E clar că Banca Naţională a închis porţile pentru resursele de cadre”, a susţinut Vosganian.
Liberalul a apreciat că tot acest „casting” pentru postul de premier se loveşte de obstacole majore.
„Cine vine acum în acest post să se certe cu sindicatele pe tema Codului Muncii sau cu bugetarii, pe chestiunea cu tăierea salariilor? De asemenea, cine vine să se certe cu ofiţerii rezervişti, să răspundă şantajului UDMR sau să susţină măsurile din noul acord cu FMI?”, a spus Vosganian.
Vicepreşedintele PNL a susţinut că nicio personalitate independentă „nu ar accepta să stea în poziţie de drepţi pentru a ajunge rapid la chemarea adevăratului prim-ministru de la Cotroceni”.