UPDATE Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de aprobare a OUG 115/2022, aprobând un amendament care prevede creşterea salariilor pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene şi a personalului din aparatul de lucru al primăriilor.
S-au înregistrat 168 voturi ‘pentru’, 79 ‘contra’ şi 4 abţineri.
Comisiile reunite de muncă şi buget finanţe au dat, marţi, raport favorabil proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.115/2022 pentru completarea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
După aproape o oră de discuţii aprinse, deputaţii au votat pentru renunţarea la majorarea salariilor demnitarilor, cu 25 de voturi „pentru” şi 12 „împotrivă”.
Raportul trebuie să primească votul plenului Camerei Deputaţilor – for decizional – el figurând pe ordinea de zi a şedinţei de marţi.
Deputaţii au votat un amendament care priveşte creşterea salariilor, la nivelul anului 2021, pentru administraţia publică locală, respectiv pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii Judeţene.
În timpul dezbaterilor, deputatul PSD Gabriel Zetea şi liderul AUR, George Simion, au fost la un pas de bătaie.
Simion l-a acuzat pe social democrat că îşi doreşte majorarea salariilor activului de partid.
Liderul AUR a avut un schimb dur de replici şi cu preşedintele de şedinţă, Adrian Solomon, care l-a numit ”doamna Georgeta Simeleone”.
„Este inadmisibil aşa ceva, fiecare punct pe care l-au votat înseamnă salarii mai mari pentru bugetarii de lux, nu pentru cei care şi aşa aveau salarii de 1.500 – 2.000 de lei. E o bătaie de joc, nu sunt bani pentru pensii, dar şi-au mărit pentru toţi acoliţii lor, în afară de ei, aceste salarii”, a susţinut Simion, la finalul şedinţei celor două comisii.
Deputatul USR Cristian Seidler a declarat marţi că, deşi ordonanţa a fost modificată la Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, aceasta este în continuare neconstituţională.
„Discuţia de astăzi din Comisia de muncă a avut loc pentru că USR a atacat la Curtea Constituţională două proiecte de legi ce fuseseră adoptate anterior de coaliţia majoritară şi care, printr-o corectură a unei aşa-zise erori materiale, ar fi crescut salariile tuturor demnitarilor, parlamentari, membri ai Guvernului, aleşi locali. CCR a dat dreptate USR şi a declarat acele proiecte de legi neconstituţionale. În aceeaşi zi, coaliţia, la Senat, a adoptat un amendament care făcea exact ceea ce CCR declarase ca fiind neconstituţional. Pe fond, e vorba despre creşterea veniturilor pentru aleşi locali, parlamentari, membri ai Guvernului, că de asta nu mai putea ţara. Acum a avut loc această discuţie pe repede-înainte în Comisia de muncă. Proiectul de lege, chiar şi acum, este la fel de neconstituţional cum era înainte şi USR va ataca la CCR din nou acest proiect de lege”, a spus Seidler, la Palatul Parlamentului.
DIZOLVAREA PARLAMENTULUI AR FI SOLUTIA IDEALA.AFARA CU CIOLANU.