Nu, să nu-mi spuneți că m-am prostit, că mi-am pierdut uzul rațiunii, că nu pot să nu am un dinte împotriva rușilor (foști sovietici), că ne-au sechestrat tezaurul, că au sfâșiat hălci mari din trupul țării, că ne-au adus holera aia (sau ce-o fi fost) roșie pe cap, că se uită chiorâș la noi că ne-am dat cu Europa și … mai cu osebire, că au târît omenirea într-un război stupid de care nimeni nu ducea lipsă, împotriva celor de aceeași spiță cu ei.
Ei bine, vreau o rublă! Dar nu una oareșicare, ci una cu totul și cu totul specială, cu o soartă specială (și nefericită în context istoric), de care n-am avut habar, cum cred că s-a întâmplat și cu dumneavoastră și cu mulți dintre semenii noștri.
“Stai măi omule, că ai luat-o pe arătură ”, cum îmi spunea mai anul trecut, cu veșnică recunoștință un pretenar pe care l-am scos de nu știu câte ori din ananghie.
“Uite că stau!”.
Și stau ca să deslușim faptele și rosturile lor, așa cum le-am aflat.
Nu mă încumet să spun că de ce și cum și nici nu vreau să mă lansez în speculații, că doar nu-i bănuiesc pe ruși iubitori din cale afară de Eminescu, dar nu știu i-a împins (sau împuns) pe foștii noștri frați de lagăr socialist, ocrotitori și iubitori de noi cum nu se mai poate, dar faptele nu pot fi contestate. Și dacă au comis-o, au comis-o. Așa că luați aminte :
Fie că în anul 1989 (declarat de UNESCO „anul Eminescu”) se împlineau 130 de ani de la moarte, fie că anul următor, 1990, marca 140 de la nașterea lui, fapt este că monetăria Leningradului bătea, în acel an de grație și binecuvântat – care a zdruncinat din temelii societatea și viața noastră, cum nu mai speram – o monedă dedicată poetului nostru, Eminescu. Era o realizare, lege artis, având pe avers efigia, numele (Mihail), semnătura și anii nașterii și morții lui, pe revers stema URSS și anul 1989, iar pe muche scris “odin rubli”, de două ori.
Cinste lor! Și celor care au conceput-o, și celor care au aprobat-o și, mai ales, celor au pus-o în faptă.
Era o monedă rusească adevărată, cu valoare nominală de 1 (o) rublă, cu un tiraj de două milioane de exemplare (nu fiți cârcotași, că nu e puțin pentru o monedă omagială), din care 10% erau de o calitate specială, probabil destinate muzeelor și colecționarilor.
Din nefericire – noțiune cu totul și cu totul relativă, depinzând de locul pe care-l ocupi sub soare – din cauza cutremurului care zdruncina întreaga Europă și a dus la dărâmarea Zidului Berlinului și la căderea comunismului, ori din cauza racilelor împământenite ale sistemului socialist, evenimentul crucial a întârziat și, in extremis, fiindcă pierdea caracterul jubiliar, emisiunea monetară intra în circulație exact pe data de 26 decembrie ’89, a doua zi de Crăciun și după execuția cuplului de genii carpatine de la noi care ne fericise jumătate de secol. Cred că acesta este principalul motiv – s-ar putea să fie și altele – pentru care evenimentul a rămas în umbră, aproape total necunoscut pentru noi, românii, și străin de presa de toate genurile. Că doar nu aveam pretenția să fi venit rușii înșiși să ne spună: „v-ați rupt de noi, dar n-o să vă uităm niciodată: iată dovada!”.
Vreau o rublă! Cine ce are cu mine?! Că rubla asta face mai mult decât un purcoi de euro, bravo cui a gândit-o, că noi nu ne-am învrednicit decât târziu să punem chipul marelui poet pe bancnota de 500 de lei, probabil la gândul că va stopa devalorizarea în picaj a monedei naționale.
Vreau o rublă! Dar mai mult și mai mult, vreau să ne cinstim poetul, să-l prețuim simplu, fără manifestări sofisticate și alambicate, lipsite de nerv și vlagă, fără discursuri și analize anoste, care nu spun nimic. Cel mai desăvârșit și meritat omagiu pe care-l putem aduce poetului nepereche este să-i rostim versurile, să-l readucem în școli și pe paginile manualelor de limbă română, așa cum ne pricepem, cum îl simțim, fiecare după sufletul și mintea cu care l-a înzestrat Dumnezeu. Nimic mai mult.
Vreau o rublă a lor, cu Eminescu al nostru!
Virgil Răzeșu – Piatra Neamț
@ ironic dar incult: Cred ca esti sifonul, dar nu de la chiuveta, esti chiar sifon !
ROMANIA ESTE … doar a noastra … A ROMANILOR!!!
A TUTUROR ROMANILOR, celor care RESPECTA si SPIRITUALITATEA cea NATIONALA de tip ROMANEASCA (dpv. ISTORIC, CULTURAL, RELIGIOS).
A TUTUROR ROMANILOR care II RESPECTA pe T. Vladimirescu (si revolutia sa de la 1821), Balcescu (si revolutia cea romaneasca de la 1848), Cuza (si UNIREA sa de la 1859), Xenopol si Iorga (ca istorici), Eminescu, Caragiale, Arghezi (ca oameni de cultura), precum si toti CONDUCATORII nostri cei PAMANTENI (din Antichitate si pana ASTAZI).
EMINESCU este CONSIDERAT de catre noi ROMANII … ca fiind REPREZENTANTUL cel mai de SEAMA al SPIRITUALITATII noastre cele stravechi NATIONALE/ROMANESTI.
INTREBARE: Cine este oare … cel ce SE TEME de NATIA noastra ROMANEASCA … de NATIONALITATEA noastra cea ROMANEASCA … manifestand permanent doar „URA FATZA DE ROMANIA” … in RAPORT cu TARA noastra cea ORIGINARA, ORIGINALA, UNICA si UNITARA ?
RASPUNS: Este doar un „nebun” de pe tabla de sah (cea generica geo-politica) a omenirii.
Un jeg moral ca charla merita strofa lui Vadim:
Ai cui sunteti,ce iele va mai fata
Eu nu ma pot mira indeajuns
Ce caini va musca inima turbata
Ce patriarh al serpilor v-a uns?
Batracianul din Balta Brailei reconstituita in SUA, Alcibiade, se converseaza cu el insusi in postura descoperita de as asin, dis de dimineata la Bucuresti, mietul noptii pe malul Potomacului…Cu el insusi in varianta Yahweh/marius/doru popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE, zis gaturi rasucite/cefe ciur ruite!Ce dovezi mai vreti AGENTILOR SOVIETICI ca URSS isi comemoreaza „eroii” decat
seria de ruble „MIHAIL”? In ce tara din Lume s-a intamplat vreodata asa ceva? Sau sa o luam invers, a batut moneda Romania Mica in cinstea Tzarului Alexandru II dupa Razboiul de la 1877? Era culmea daca „rubla MIHAIL” o turnau in AURUL TEZAURULUI ROMANESC! Voi terfeliti REGII INTREGITORI ai ROMANIEI si ISTORIA EI MILENARA si vreti ingaduinta pentru TERORISTII NARODNICI? Voi care va inclinati in fata Securitatii care DISTRUGE si azi ROMANIA si-i IDOL LATRAizati pe MONSTRII Paunescul si Vadimul, lautarii cei mai abjecti ai cultului personalitatii CIZMARULUI PROSTOCRAT?
@ Alcibiade. Braila – multumesc . Iata inca o mostra Sharlista : „Romania nu este a voastra „,numindu-ne ceausisti monstruosi , ci „a romanilor „Probabil a”romanilor”din care face parte el . Adica al neamului lui Neulander-Roman , Saul Bruckner , Hannah Pauker ,Mikhail Roller ,etc. Nu mai intinez forumul Cotidianului enumerind si altii. Cu stima . Si scuze din nou redactiei.FANTINA ALBA.
Domnule „YahveH”, acest „Charlie” este un monstru, o fiara salbateca turbata si spurcata ale carei „comentarii” pe forum face dovada limitelor pana la care poate fi impinsa ticalosia si mizeria umana. Asta nu are „tata” nu are „mama”. Este orfan, pentru etic si moral nu are nicio legatura cu rasa umana. Acum vad ca nu are nici „Dumnezeu” din moment ce afirma ca Eminescu nu este roman ci „ucrainean”. Dumnezeule Doamne…?! Vazandu-i insa toleranta fata de crimele abominabile impotriva popoarelor comise de catre dictaturile feudale, capitaliste si imperialiste actuale, carora le-a cazut victime sute de milioane de oamnei nevinovati, eu cred totusi ca este o secatura umana care nu trebuie bagata prea mult in seama…?!
AGENTUL SOVIETIC Yahweh/marius/rene/core e as asinul HAITEI de pensionari de lux ai Securitatii ceausiste si rasist-antisemit/care uraste evreii precum narodnicul ucrainean MIHAIL (Eminovici) turnat in efigie pe rubla sovietica in 1989 la Leningrad!!! De ce nu dai din tine, cal au securistoid, tot ce stii de personajele enumerate? Am spus eu deja destule de-a lungul timpului, dar voua va e teama sa nu scormoniti rahatul marxistoid/narodnicistoid/bolsevicoid precum iobagul cu „rubla”…Studiati flacai istoria tuturor Internationalelor si veti afla cum au operat APATRIZII de pretutindeni acolo unde au fost legendati de Partidul MONDIAL!!! Daca puteti pune la indoiala existenta Comintern la ora asta datorita analfabetismului functional dublat de fanatism turbat, TRECUTUL DE CRIME IMPOTRIVA UMANITATII AL IDEOLOGIEI GENOCIDULUI nu-l puteti contesta si nici rastalmaci!!! V-am
dat zeci-sute de nume de CULTURNICI, incepand cu 1848, carora Confreria marxistoid/bolsevicoida le-a creat mituri si legende de
scribi, poieti, filosofarzi „universali” care au operat si cu arma in mana in afara de a ordona pogromuri, asasinate in masa, genocide si de a PERVERTI de la catedre generatii de tineri, RECRUTANDU-i in orb ca masa de manevra sau carne de tun sau ca AGENTI DESTABILIZATORI, dar si tabara patriot-nationalista cu care sa se confrunte primii…Romania nu este a voastra ceausisti monstruosi AGENTI SOVIETIC, ROMANIA ESTE A ROMANILOR!!!
15 Ianuarie = Ziua in care toti clovnii se cred ” oameni de cultura” silabisind si bolborosind fraze intortocheate , neinteligibile si patriotarde .
Nu ar fi mai corect sa declaram 15 ianuarie = Ziua Clovnilor Culturnici ?
@ Charlie ,Editat . Editat fara tara , apatrid veninos . Ti-am mai spus si-ti repet : LASA_NE OAMENII DE VALOARE IN PACE! Nu ti-am zis de Ben Gurion ,ba unul de-i ziceai fascist si antisemet Vadim Tudor a „plamtat „o statuie a unui mare conducator de-al vostru prin urbea de la poalele Tampei . Prin „Parcul Trandafirilor „parca . Si nici nu ti-am zis de Golda Meir si de altii nimica . Marsavule .Atit te duce gindirea de neanderthalian . Din „Chartasis”!Cenzura , lasa comentariul te rog. Nici cind ne comemoram MARII nostri OAMENI nu scapam de necrofagul asta . Trebuie sa fie prezent sa spurce.Chiar nu se gaseste un „ac de cojocul „acestui IMBECIL ?Pentru el as reintroduce „legea talionului „. Si lapidarea.Cum puteti suporta ? „De la Nistru pin’la Tisa , Tot romanul plinsu mi-sa „
AGENTUL SOVIETIC sub acoperire Fekete Toroipan incearca sa dreaga busuiocul dupa ce iobag-ului i-a iesit porumbelul cu rubla sovietica Mihail (Eminovici), de comemorare cu caracter de simbol intrucat a fost batuta la LENINGRAD si NU LA MOSCOVA…Daca
ar fi comemorat un roman si nu un ucrainean, adica tot rus, conform AGENTILOR lui Rasputin de pe forum, era inscriptionat MIHAI
si nu MIHAIL, doar imaginea si NU SIMPLUL PRENUME lamurind despre cine e vorba, narodnicul ucrainean Eminovici scolit de TERORISTUL Marx in IMPERIILE GERMAN si AUSTRIAC, la Berlin si Viena pe bani grei…BATRACIANUL Alcibiade recunoaste ca e „Dublu”, agent dublu, nu numai taticul lui humoroid prin ODELE inaltate popolului sovietic, dar cel putin arata o urma de „corectitudine” recunoscand ce pozitie a avut NARODNICUL Eminovici fatza de Romania Mica si adaug eu, fatza de Incoronarea Regelui Carol sub Domnia caruia A FOST CONSFINTIT INTERNATIONAL STATUL ROMAN!!! Denigratorii de azi ai Romaniei numiti NEOMARXISTI de BOLSEVICII RASPUTINISTI, uitand ca au aceeasi sorginte, sunt dupa chipul si asemanarea DENIGRATORILOR MARXISTI/NARODNICI de dupa 1866, 1877
si 1881!!! IDOL LATRAii de azi ai DENIGRATORILOR NARODNICI ai Romaniei Mici sunt DUSMANII SOVIETICI ai ROMANIEI actuale!!! Ei, AGENTII SOVIETICI, recunosc ca in anii 1880 situatia politica era precum aceea de azi si au dreptate, marxistii subminau Romania
ca si astazi neomarxistii si ceausistii si iliestii si basoizii si yohanoizii!!!
Studiind mai profund opera publicata a lui Eminescu am gasit o poezie care vine sa confirme convigerea mea ca Mihai Eminescu este o intruchipare pentru Neamul Romanesc al Mantuitorului Iisus Hristos.
Iata poezia;
Vis
Ce vis ciudat avui, dar visuri
Sunt ale somnului fapturi,
A noptii minte le scorneste,
Le spun a noptii negre guri,
Pluteam pe-un riu. Sclipiri bolnave
Fantastic trec din val in val,
In umbra-mi noaptea de dumbrave,
Nainte-mi domnul cel regal.
Caci pe o insula in farmec
Se nalta negre , sfinte bolti,
Si luna murii lungi albeste,
Cu umbra umple orice colt.
Ma urc pe scari, intru-nlauntru,
Tacere-adinca l-al meu pas,
Prin intuneric vad inalte
Chipuri de sfinti p-inconostas,
Sub bolta mare doar straluce
Un singur simbure de foc;
In dreptul lui s-arat-o cruce
Si-ntunecime-n orice loc.
Acum de sus din cor apasa
Un cantec trist pe murii reci
Ca o cersire tinguioasa
Pentru repaosul de veci.
Prin tristul zgomot se arata,
Incet, sub val, un chip ca-n somn,
Cu o facile-n mana-i slaba –
In alba mantie de domn.
Si ochii mei in cap ingheata
Si spaima –mi saca glasul meu,
Eu ii rup valul de pe fata …
Tresar – incremenesc – sunt eu.
…………………………….
De-atunci ca-n somn eu umblu ziua
Si uit ce spun adeseori;
Soptesc cuvinte nentelese
Si parc-astept ceva – sa mor ?
A mai auzit cineva de minim un an de zile de AGENTUL SOVISTIC „Dublu” via kiparos? BEST ialitatea AGENTULUI „Dublu” merge pana acolo incat sa considere Basarabia sovietica, cica cucerita de rusi de la turci!? A existat „pasalacul Basarabia” scarna vie sovietica? Toti prost-tracii care il sustin pe Rasputin si CRIMELE SALE CONTRA UMANITATII mergand pana la a FALSIFICA ISTORIA
sunt DUSMANII ROMANIEI GENERICE!!!
Pana si URSS isi comemoreaza eroii imortalizandu-i in efigii, numai noi preferam mituri false!!! Se pare ca in 1989 KGB a deschis arhivele cu narodnicii…Traiasca prietenia seculara romano-sovietica…Traiasca „rubla” si kopeikarii…Daca taceai iobag ramaneai
ca dupa 1945, spune o vorba romaneasca…
Bravo ! As mai adauga Transilvania, pe care am alipito deasemeni cu ajutorul trupelor ruse (Generalul Brusilov), citeva luni inainte de desintegrarea armatei tzariste. Cit despre Basarabia, ea a fost ruseasca, dar ne-a fost promisa de Entanta Cordiala daca intram in razboi contra Puterilor Centrale in 1916. Promisiunea s-a implinit prin Tratatul de la Versailles, unde Rusia nu a fost presenta sa-si apere drepturile (revolutia bolshevica a schimbat situatzia). Rusia a cucerit Basarabia de la Turci (1806 -1812). Regiunile de frontiera contzin populatzii de cele doua partzi, dar asta nu inseamna ca ele pot fi revendicate impotriva faptelor istorice.
probabil era ruseasca in povestile pe care ti le-a spus tie bunicul Igor
De la Nistru pan la Tisa tot romanul plansu-mi-s-a/Ca nu mai poate strabate de-atata strainatate/Din Hotin pana la Mare vin muscalii de-a calare/De la Mare la Hotin mereu calea ne-o atin/…………………..
NB.Pe canalele tv de stiri nu prea am vazut ceva legat de nasterea lui Mihai Eminescu.Poate ca n-am fost eu atent.
Pe 15 ianuarie 2001, chiar de ziua marelui patriot Mihai Eminescu, ca o sfidare, ca o batjocura la adresa poporului nostru, librăria ”Mihai Eminescu” (care funcționa în cadrul celebrului imobil ajuns în proprietatea parazitului alogen Iohannis, din str. Nicolae Bălcescu, nr. 29 din Sibiu și care a fost pierdut de parazit printr-o decizie judecătorească definitivă, ca urmare a achizitiei ilegale) a fost desfiintata pentru a face loc bancii austriece Raiffesen si a unui wc public…
Ca sa vada si spalatii pe creier sorosisti corporatisti onegisti tefelisti… pe cine au sustinut, pe cine au votat ca acest individ parazit alogen sa fie cocotat ca paduchele in fruntea tarii !!! https://www.ancheteonline.ro/2017/01/de-ziua-poetului-national-al-romanilor-care-a-fost-soarta-bibliotecii-mihai-eminescu-din-sibiu/
cea mai buna miscare pentru Romani ar fi sa se mobilizeze si sa uite porcariile astea pe care spui tu….
Săracul batran,nu mai judeca contextul:Eminescu este moldovean dupa definitie- nascut in 1850 la Botosani in principatul Moldova ! Era firesc ca un poet national al Moldovei Sovietice sa fie cinstit de organele de partid si de stat ale CCCP(URSS) asa cum Multa minte ne lipseste, cand nu e propaganda,e prostie si viceversa
Moneda a fost emisă pentru a comemora centenarul morţii Poetului Naţional al românilor (anul 1989 a fost proclamat la vremea lui Anul Internaţional Eminescu de către UNESCO). Partea curioasă este că doar Uniunea Sovietică, nu şi România, a emis o monedă pentru a celebra centenarul Eminescu – observaţi că este scris MIHAIL, nu MIHAI – versiunea adoptată de eminescologii români. Moneda e rară şi puţin cunoscută în România. Rubla Eminescu a fost pusă în circulaţie în fosta URSS pe 26 decembrie 1989.:))))))) A fost bătută la monetăria din Leningrad – azi Sankt-Petersburg. Tirajul a fost de 1,8 milioane de monede, din care 200.000 de calitate mai bună,pentru numismati
Designer: A.V. Baklanov; gravor: I.S. Komşilov.
Efigia poetului de pe revers s-a realizat după imaginea ultracunoscută a lui Eminescu bazată pe fotografia făcută la Praga, în tinereţe
Cititi in ziarul Certitudinea , despre Mihai Eminescu . Cu adevarat un mare geniu .
Tudor Arghezi : ” FIIND FOARTE ROMAN , EMINESCU E UNIVERSAL ” .
Numai in 1877 ?! Dar in 1878, cand ne-am realipit Dobrogea lui Mircea cel Batran. Doamne Dumnezeule cu cata dragoste si bucurie a fost primit Carol I la trecerea Dunarii la Ghecet/Smardan, de catre poporul dobrogean, lipoveni, rusi, tatari, turci, greci, romani, gagauzi, etc. Dar in 1916/1918, la Oituz, Marasti si Marasesti, batalii care au prefigurat facerea visului real al Romaniei Mari la Alba Iulia in entuziasmul rascolitor al romanilor veniti din toate colturile Transilvaniei, Banatului, Maramuresului, Crisanei si Oasului, cu carute, telegute, sau chiar pe jos, si cu tricolorul fluturand, ca sa se uneasca cu Tara Mama. Dar in 1944 dupa 23 august cand iarasi au luptat alaturi de noi ca sa fim astazi Statul si Natiunea care suntem. Dar cand si-au retras Armata Rosie in 1957. E adevarat ca ne-au mai si „ciupit” dar suntem ceea ce suntem azi si datorita lor. E posibil ca printre ei sa fi fost si militari sau politicieni ucraineni, insa flamura sub care au luptat a fost cea tarista sau sovietica. Si sa nu ma faceti filorus sau putinist ca va ia mamitzica naibii…?! Ieri la pranz am fost la un parastas de 40 de zile, timp in care, la masa fiind si rememorand intamplari din propria-mi viata, m-am „trezit” recitand din Scrisoarea a III, scena si „dialogul intalnirii” dintre Mircea si Baiazid. Cunosc pozitia publica a lui Eminescu fata de Mica Unire, insa el este Romania si poporul roman, alaturi de A.I.Cuza si Regina Maria, fara ei nu era nimic, nici macar limba romana care este cea mai mare comoara a poporului roman. Binecuvanteaza Dumnezeule Doamne Romania si Poporul Roman si odihnestei in pace pe marii sai eroi nationali astazi la aniversarea nasterii lui Mihai Eminescu.
lagare de munca, furturi si violuri, puscarii politice, crime si torturi = NKVD din 1947 vreo 10 ani…..deportari in Siberia, Armata Romana decimata, pogromuri pentru Romani in Basarabia si Bucovina, Sfintii parinti omorati in puscarii la ordinul NKVD…..si mai sunt….pana la violurile de copii de astazi…rusii sunt o hoarda de orci si atat vor ramane
Copiii la scoala il aprofundeaza pe Cartarecu ! Cine-i asta ca sa stea in acelasi manual cu Eminescu ? Vezi poema chiuvetei de Cartarescu si „Pe umerii gigantilor” a lui Umberto Eco ……….si cu asta intelegem unde merge lumea !
Mircea Cartarescu este scriitorul roman cu cea mai mare recunoastere pe plan international, singurul nominalizat de multiple ori la premiul Nobel pentru literatura. Putina lectura ti-ar face bine.
Sa citim publicistica marelui patriot nationalist M.Eminescu, pentru care a si fost asasinat, si vom intelege ca asa cum tefelistii, sorosistii, corporatistii din ziua de azi au fost scoliti de „valorile” occidentului, asa si tinerii din vremea lui Eminescu au impus formele fara fond invatand tradarea si vanzarea de neam in lupanarele occidentului apostat,iudeomason, antihristic, antinational:
„Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pus, totuşi, mâna pe statul român”
„caci acest tineret s-au fost dus într-o tara bolnava în privirea vietii sociale”
„astfel vin patura dupa patura în tara noastra, cu ideile cele mai ciudate, scoase din cafenelele frantuzesti sau din scrierile lui Saint-Simon si alte altor scriitori ce nu erau în toate mintile”
„Bãtrânii aveau gurã de lup si inimã de miel; au venit liberalii cu gura de miel, plinã de cuvinte amãgitoare, dar cu inima de lup”
„Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francm asoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională…”
„Am admis legiuiri străine?
Ei bine nu le-am admis pentru român, cu trebuinţele căruia nu se potriveau.Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice,de care planta autohtonă moare…”
„Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului”
“Am fost meniti sa ajungem zilele acestea de ticalosie, în care tara se înstraineaza pe zi ce merge în gândire si-n avutul ei…”
„Astfel cu articolul 44 al Tractatului de la Berlin, care nu era numai o cestiune de încetăţenire, ci era de-a dreptul declararea României în teritoriu neutru, colonizabil cu toate seminţiile”
„Ce-ti doresc eu tie Dulce ROMANIE …”?”Pe banci de lemn, in scunda taverna mohorita , /Unde patrunde ziua printre feresti murdare „. „Si te-ai dus dulce minune „… „Stefane ,maria ta , Tu la Putna nu mai sta ” . „S-aseaza bruma pe cimpii , /De ce nu-mi vii , de ce nu-mi vii ?”. „O mama , dulce mama „.Ultimul mare romantic european. Cinste si glorie marelui nostru poet.
„Ce-ti doresc eu tie Dulce ROMANIE …”?”Pe banci de lemn, in scunda taverna mohorita , /Unde patrunde ziua printre feresti murdare „. „Si te-ai dus dulce minune „… „Stefane ,maria ta , Tu la Putna nu mai sta ” . „S-aseaza bruma pe cimpii , /De ce nu-mi vii , de ce nu-mi vii ?”. Ultimul mare romantic european. Cinste si glorie marelui nostru poet.
Fiecare cu păsărica lui, pardon cu rubla lui!…
Ne plangem mereu ca rusii ne-au luat teritorii si ne-au adus comunismul si uite domne cum nu ne-am realizat noi din cauza lor! Sta Moldova langa noi si de 32 se ani nu facuram nimic. Ca e presedinti pro-rusi. Uite are Moldova pe Maia romanca occidentala sorosista si….nimic. Nici ea si nici noi dar e rusii de vina. Am avut cel mai maniac dictator comunist in timp ce Ungaria, Bulgaria, Polonia etc aveau niste dictatori mai rezonabili dar tot rusii e de vina. Am vandut Petrom la OMV pe nimic sa intram in UE si azi se strofoaca televiziunile sa ne spuna ca OMV ar fi controlat de rusi…ok iar e rusii de vina ca ne-am dat resursele la austrieci. Avem procurori pusi de Marele Licurici si colonia lui UE si tot rusii sunt de vina. Mai e un popor de ratati la nord care da vina pe rusi ca n-au ajuns ei mari scule occidentale dar n-au fost in stare sa-si exploateze propriul gaz doar luau bani de la barbarii rusi ca trecea conducta din Siberia pana la Berlin pe teritoriul asa zis al lor. Si nu uitati ca rusii sunt de vina si pentru ca ne-am castigat independeta la 1877 luptand alaturi de ei impotriva turcilor.
…..„Fie că în anul 1989 (declarat de UNESCO „anul Eminescu”) se împlineau 130 de ani de la moarte, fie că anul următor, 1990, marca 140 de la nașterea lui”……nu mai consumați înainte sau in timp ce scrieți.
Mihia Eminescu trebuie ca sta in acea dimensiune in care toti cei care si-au curatat karma, patrund! Ori umbla haihui azi, pe te miri unde, e posibil sa fi trecut ieri pe linga el pe strada. Am sa-l caut si azi si citindu-i versurile sper sa tresara. Cu siguranta voi tresari eu pentru ca aerul pe care-l respir, lumina care ma mangaie egal in fiecare zi, ploaia care-mi alina setea si vintul care-mi sopteste povesti minunante sint Eminescu-Universul… Toti cei care au fost si toti cei care vor veni se regasesc in noi. Mi-e inima vesela pentru ca inteleg mersul lumii si ca in acest mers al nostru, al tuturor, Mihai Eminescu a deschis un drum!
Iti multumesc dragul meu, Mihai Eminescu!