Vremea dă semne de toamnă

Vremea se răcorește în București, pe parcursul zilelor de joi și vineri, iar cerul va fi temporar noros, fiind semnalate averse în special pe timpul nopților, conform prognozei publicate, joi, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Astfel, în intervalul 11 septembrie, ora 10:00 – 12 septembrie, ora 9:00, în Capitală, cerul va fi temporar noros și, îndeosebi noaptea, vor fi averse moderate cantitativ (10 – 15 l/mp), posibil însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, iar temperatura maximă va fi de 28 – 29 de grade, în timp ce minima va ajunge la 17 – 18 grade.

De asemenea, vineri, între orele 9:00 – 20:00, vremea se va răcori, cerul va fi temporar noros și vor mai fi averse (în general de 5 – 10 litri de apă/mp). Vântul va sufla slab și moderat, iar temperatura maximă va fi de 24 – 25 de grade.

Meteorologii precizează că, în intervalul 11 septembrie, ora 10:00 – 12 septembrie, ora 20:00, Municipiul București se va afla sub incidența unei informări meteorologice ce vizează ploi însemnate cantitativ și intensificări temporare ale vântului.

ANM a emis, joi, o atenționare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă până vineri noaptea în opt județe (Alba, Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Sălaj și Satu Mare), precum și o informare de precipitații și intensificări ale vântului, ce vizează majoritatea regiunilor, până vineri seara.

Recomanda [votes_up id=873724]

5 Comentarii

  1. „Vremea dă semne de toamnă” 😁 La mijlocul lui septembrie ar trebui sǎ dea semne de primǎvarǎ? În rest, la meteo vedem dezastre: cum dau 3 stropi de ploaie e nenorocire, dacǎ se rǎcorește un pic e teribil, vine iar Covidul peste noi etc…

  2. Depinde de zone, deocamdată mai sunt florile de salcâm înflorite și toamna e lunguță in zona sărăcită intenționat din estul țării noastre.

  3. Peste 50% din teritoriul Romăniei e afectat de efectele caniculei cu secetă pedologică severă urmată de deficit excesiv de apă , greu de înlăturat – imposibil … . Pe acest fond , meteorologii se vaită speriați că urmează apocalipsa generată de zeci de litri pe metru patrat , cu inundații torente , pantofi cu toc udați pe trotuare , minijupuri floșcăite , turiștii nu mai pot să-și continue vacanțele de toamnă la mare… . Ce mai , o adevărată tragedie . Lipsa educației , a instrucției școlare , generează monstruozități . De secole , nu mai scăpăm de matusalemica Elena Mateescu , o rătăcită pe sticla televiziunilor , care debitează numai tîmpenii . Și mai e și ing. agronom la bază .

  4. Pe vremea cind romanii mergeau voioși la școală și servici , toamna era considerat anotimpul bogăției naturale , a muncii tuturor pe câmpurile agricole ale Patriei , a melancoliei pentru cei tineri , veșnic tineri și pt cei cu simt artistic.
    Ei bine , toamna era considerata o doamna in virsta , demna și serioasa , care îți toarnă un pahar , max doua de vin de calitate după care îți aduce aminte ca ai treabă, multa treaba.
    Ei , astea erau

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.