Vremea geroasă se întoarce de luni

Prima zi a lui 2011 ne aduce câteva grade în plus. Maximele cresc uşor urmând să se încadreze între minus 5 şi 5 grade cu plus la amiază, iar norii sunt ceva mai adunaţi doar în nord-vestul ţării şi la munte, dar numai pe ici pe colo mai cade câte un fulg de zăpadă.

Vremea de duminică adaugă şi ea câteva grade la cele de azi. Maximele urcă mai ales în sud şi est, mai puţin în nodul Moldovei, urmând să atingă vârfuri termice de 5-6 grade în dealurile Olteniei, pe litoral şi în Deltă.

Norii şi ninsorile însă se înmulţesc, iar dincolo de Carpaţi valorile sunt negative, dar nu coboară sub minus 3 grade. Desigur, nu scăpăm de ceaţa matinală din sudul şi estul ţării.

În Bucureşti, vremea de duminică e relativ plăcută, cu ceva ceaţă la primele ore, dar cu 2 grade destul de însorite la amiază.

Nici nu se încălzeşte bine însă, că luni vine din nou gerul. Maximele pornesc de la minus 8 grade în depresiuni şi nu mai trec de cel mult 2 grade pe litoral, în timp ce norii încep să strângă rândurile şi să lase precipitaţii. Vorbim de precipitaţii mixte pe litoral, unde va fi polei, dar şi de ninsori în sud şi sud-est mai ales.

Temperatura din Bucureşti luni rămâne la valoarea de un grad, dar la aceasta se adaugă ceva ninsori peste zi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.