Aproape 200 de persoane au murit în inundaţiile şi alunecările de teren care au avut loc în Nepal şi în nordul Indiei, în timp ce un număr mare de persoane sunt date dispărute, au anunţat luni autorităţile locale, conform AFP, citată de Mediafax în pagina electronică.
Nepalul este ţara cea mai afectată, înregistrând 105 decese, după ce ploile torenţiale au antrenat alunecări de teren şi inundaţii. Sute de sate au fost distruse în întregime, o adevărată „tragedie naţională”, a spus premierul nepalez Sushil Koirala.
În prezent, autorităţile încearcă să evite o epidemie de holeră, după apariţia, în rândul unor supravieţuitori, a unor simptome ale acestei boli extrem de periculoase.
În statul indian vecin Uttar Pradesh, inundaţiile au provocat moartea a 48 de persoane, în timp ce alte aproximativ 500.000 au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele, a anunţat pentru AFP responsabilul de operaţiunile de salvare, KS Bhadoriya.
Ploile musonului şi alunecările de teren se soldează cu sute de morţi în fiecare an în Asia de Sud.