Vremea rea face ravagiii în Franţa

Peste 68.000 de locuinţe din Bretagne şi Basse-Normandie (vestul Franţei) erau private de electricitate, iar câteva sute de persoane erau blocate, în noaptea de luni spre marţi, în vehicule, pe RN 13, între Valognes şi Cherbourg, din cauza ninsorilor, relatează Mediafax.

În total, în 26 de departamente din nordul şi vestul Franţei a fost instituit un cod portocaliu de ninsoare, „remarcabil, în acest anotimp, atât prin cantităţile (de precipitaţii) aşteptate, cât şi prin durată”, alerta urmând să fie anulată miercuri dimineaţa, a anunţat Météo France.

La începutul nopţii de luni spre marţi, prefectura din Manche a evaluat la 200-300 numărul de persoane blocate. Însă, către ora locală 1.00 (2.00, ora României), prefectura a anunţat că nu poate oferi date exacte, preferând să vorbească despre „câteva sute” de persoane blocate pe drumul naţional.

„Eforturile continuă în vederea evacuării automobiliştilor încă blocaţi pe RN 13, între Valognes şi Cherbourg”, sublinia prefectura într-un comunicat.

Însă condiţiile sunt „deosebit de dificile”, a adăugat aceasta, anunţând un strat de „50-60 de centimetri de zăpadă şi rafale violente de vânt”.

Prefectura a lansat „un apel la solidaritate către toţi riveranii, pentru a veni în ajutorul celor blocaţi pe drum”, pe pagina de Facebook „prefectul din (departamentul) Manche”.

Ea a solicitat totodată oraşelor de pe traseu să deschidă săli şi să găzduiască aceste persoane surprinse de ninsoare, care continua marţi, către ora locală 1.30 (2.30, ora României).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.