Potrivit datelor ANM, sâmbătă, vremea se va răci, mai accentuat în sud, est şi centru, unde va deveni răcoroasă. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
În sudul teritoriului cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6…7 grade în Moldova şi estul Transilvaniei şi 18 grade în regiunile vestice, iar cele minime se vor încadra între -2 şi 8 grade. Spre dimineaţă, în nordul Moldovei izolat se va produce brumă.
Şi în Capitală, vremea deveni răcoroasă faţă de ziua anterioară. Temperatura maximă va fi de 10…11 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 3 grade. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua.
uminică, în cea mai mare parte a ţării temperaturile diurne vor fi mai coborâte decât cele normale pentru prima decadă a lunii aprilie. Cerul va prezenta înnorări mai accentuate ziua când va ploua în sud, local în est şi pe arii restrânse în restul ţării, apoi va deveni variabil, iar ploile se vor semnala doar izolat. În zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 grade în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei şi 16 grade în Crişana, iar cele minime între -2 şi 8 grade. Spre sfârşitul intervalului în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă, iar în depresiuni se va produce brumă.