Vremea se schimbă radical începând de vineri

Temperaturile scad şi ploile, ninsorile sau lapoviţa vor cuprinde sudul, estul şi centrul ţării, începând de vineri seară, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). De vineri, se înmulţumesc precipitaţiile în Oltenia, Muntenia şi mare parte din Transilvania şi Moldova. Acestea se vor transforma în ninsori, în special în Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş, Moldova şi la munte, se arată în prognoza ANM, informează MEDIAFAX.

În ţară

Vor fi condiţii de polei, iar în sudul ţării cantităţile de apă vor depăşi izolat 15-20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări, mai ales noaptea, în Dobrogea, în sudul Moldovei şi în estul Munteniei. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 grade în Maramureş şi 9 grade în sudul litoralului, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 3 grade.

În Bucureşti

Vremea se va răci, iar cerul va deveni mai mult noros. După-amiaza şi noaptea se vor semnala precipitaţii, la început sub formă de ploaie, apoi vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în a doua parte a nopţii. Temperatura maximă va fi de 5-7 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -1 grad.

La munte

Vremea va fi închisă, se va răci faţă de ziua precedentă în toate masivele şi va ninge, cu precădere în a doua parte a zilei şi noaptea. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 15-20 l/mp, în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii Orientali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste, noaptea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.