New York Exchange, probabil cea mai mare bursă din lume a deschis în scădere cu mai mult de 0,6%, măcinată de aceleaşi zvonuri, care tind să exagereze eventualele probleme ale băncilor europene. Ulterior, indicele Dow Jones şi-a redus pierderea până la -0,13%, iar bursele europene, iniţial speriate, tind să-şi conserve nivelul anterior.
Întemeiate sau nu, cele mai mari griji rămân cele privind recăderea în recesiune şi iminenţa unei îngheţări a pieţei creditelor, similară celei instalate după falimentul Lehman Brothers.
Absenţa unor noi informaţii despre performanţele companiilor cotate, sau despre cele ale economiilor, lasă jucătorii şi analiştii la cheremul speculaţiilor şi a teoriilor despre noile conflagraţii mondiale, despre războaiele comerciale şi valutare.
Speculaţiile par că nu au puterea să împingă indicele Dow Jones mai jos de suportul de la 10.800 de puncte, cel puţin deocamdată.
La Bucureşti, capitalizarea sau valoarea de piaţă a companiilor listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a mai scăzut cu aproape 3 mld. Lei (peste 700 mil. euro), până la 86,4 mld. Lei (20,25 mld euro).
Indicii au înregistrat pierderi între -1,72 % (BET Fi, care face media ponderată a variaţiilor preţurilor Fondului Proprietatea şi a societăţilor de investiţii financiare, SIF) şi 2,37% (BET C, indicele tuturor acţiunilor cu excepşia celor deja menţionate).
Şi la Bucureşti indicii stau pe suporturile de la nivelurile minime de preţ stabilite în urmă cu acum acum 15 – 20 de luni, în mod similar cu piaţa din New York. Pe termen scurt, cea mai bună strategie este să nu faci nimic, spun brokerii de pe Wall Street, citaţi de Reuters. Experţii de acolo mai spun că volatilitatea, variaţiile mari şi bruşte de preţuri, ar putea creşte şimai mult.
„Trebuie să fim conştienţi că putem fi loviţi de una din acele găuri negre de lichiditate cu o frecvenţă şi mai mare. Dacă eşti un cumpărător pe termen lung şi un păstrător de portofoliu, este mai bine să nu intri în panică atunci când o sesizezi”, a declarat G. Andrew Karolyi, a finance professor la Johnson Graduate School of Management din Cornell University