Washington: Cinci persoane au deschis focul în direcţia poliţiei

Cinci persoane au fost arestate la Washington după ce au deschis focul în direcţia unor ofiţeri de poliţie, însă nu există informaţii că ar fi fost cineva rănit în acest caz, relatează agenţia The Associated Press, citată de MEDIAFAX.

Dustin Sternbeck, purtătorul de cuvânt al poliţiei, a declarat că ofiţeri de poliţie se aflau în misiune. În momentul în care aceştia au ajuns la locul incidentului, suspecţii, aflaţi într-un vehicul de teren, au deschis focul înspre maşina poliţei.

În urma unui schimb de focuri, cei cinci suspecţi, trei femei şi doi bărbaţi, s-au predat.

Sternbeck a mai adăugat că până la această oră nu este clar motivul pentru care au deschis focul, dar ancheta urmează să stabilească dacă suspecţii erau implicaţi în comiterea unei infracţiuni înainte ca poliţia să ajungă la scena incidentului.

Recent, cinci ofiţeri de poliţie au fost împuşcaţi mortal la Dallas, în timpul protestelor organizate împotriva brutalităţii poliţiei, după ce doi bărbaţi de culoare au fost ucişi de poliţie, în două incidente separate petrecute săptămâna trecută.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.