Compania aeriană Wizz Air a renunţat la baza aeriană de la Aeroportul Internaţional „George Enescu” iar de la 1 februarie va opera doar o parte dintre destinaţii, potrivit informaţiilor furnizate, miercuri, de Consiliul Judeţean (CJ) Bacău.
Rutele care rămân operaţionale după 1 februarie sunt către Londra (Luton) şi Milano (Malpensa).
„Discuţiile cu Wizz Air rămân în continuare deschise, urmând a fi analizată posibilitatea extinderii numărului de rute operate sau creşterea frecvenţei de operare, pe rutele operate din 1 februarie, în funcţie de evoluţia situaţiei economice. Totodată, Aeroportul Bacău este angajat într-o colaborare activă, continuă şi cu alţi operatori aerieni în vederea suplimentării cererii pentru destinaţiile solicitate de pasageri şi care au suferit modificări în ultima perioadă”, precizează comunicatul de presă al CJ Bacău.
Potrivit sursei citate, la finalul anului 2022, în urma negocierii cu operatorii aerieni, a fost introdusă o schemă de reducere a tarifelor aeroportuare cu pană la 50%, în funcţie de numărul de aterizări înregistrate într-o lună şi de numărul de pasageri îmbarcaţi într-un an, în scopul diversificării rutelor aeriene şi a creşterii traficului de pasageri.
„Aeroportul Internaţional „George Enescu” Bacău este deschis oricărei companii aeriene care îşi manifestă interesul de a opera pe aeroportul băcăuan, fiind necesară în acelaşi timp o evaluare riguroasă a serviciilor oferite, în vederea asigurării aceloraşi standarde de calitate cu care pasagerii care au tranzitat aeroportul în ultima perioadă s-au obişnuit”, se mai arată în comunicatul de presă.
În graficul de iarnă 2022-2023, Wizz Air opera şapte destinaţii din Bacău către Londra, Milano, Bruxelles, Liverpool, Torino, Bologna, Roma.
Din 01 februarie, compania va opera zboruri doar către Londra şi Milano.
În graficul de vară, zborul către Londra era operat cu o frecvenţă de 9 ori pe săptămână iar in graficul de iarnă cu o frecvenţă de 7 ori pe săptămână. Începând cu 1 februarie, vor fi operate 6 zboruri săptămânal.
Milano, atât în graficul de vară 2022 cât şi în graficul de iarnă a fost operat cu o frecvenţă de 3 ori pe săptămână iar începând cu 1 februarie va fi operat de două ori pe săptămână.
Începând cu 28 martie, odată cu începerea graficului de vară, destinaţia Milano (Bergamo) va fi operată de Aeroitalia cu o frecvenţă de 4 ori pe săptămână.
Preşedintele executiv al Aeroportului Internaţional „George Enescu” Bacău, Oana Chelaru, a demisionat, marţi, din funcţie în urma unui audit efectuat de o firmă independentă, la solicitarea CJ Bacău.
Preşedintele CJ Bacău, Valentin Ivancea, a declarat că intenţionează reorganizarea Aeroportului din regie în societate pe acţiuni.
Astia sunt o firma de tepari pentru amarasteni. Sa plece, Turkish Airline se extinde agresiv in estul Europei. Este o companie disciplinata (militarizata), sigura si serioasa. „Dictatura” lui Erdogan da roade in toate activitatile economice ale tarii sale. Un nou Ceausescu ii trebuie si Romaniei esuate total de Johanis si shatra lui.
@ Calin
Pasagerul romanesc, care nu a priceput nici pana acum ce importanta vitala are un transportator aerian national si care a tot luat TAROM-ul „la misto”, isi va primi pedeapsa, daca aceasta companie lowcost numita WIZZAIR, va obtine monompolul in Romania.
Ce au patit pasagerii WIZZAIR de sarbatori, la zborurile de la Londra, a fost doar o mica avertizare.
Wizz are cel mai mare centru de operațiuni la București nu la Budapesta. Vor să preia Tarom.
Treptat se vor închide toate aeroporturilor civile din românia!…vor rămâne doar trei …cluj,timișoara și otopeni!…restul se vor transforma în baze militare americane!…
Vă spun din surse sigure, asta-i ordinul dat de boul de la casa albă!…
Probabil cel mai modern terminal din Moldova, va ramane fara pasageri, Blueair, e dus, Wizzair se retrage, Hisky, Ryanair, nu pun botul. Mai ramane Tarom sa trezeasca angajatii din cand in cand
a luat moldoveni….si i-a dus la munca!!!!!!!!!!!!!!!