Zamfirescu: Nu cred că vom mai vorbi de Băsescu în următorii trei ani

Florin Zamfirescu şi-a exprimat convingerea, într-o emisiune la Realitatea Tv, afirmând că preşedintele Klaus Iohannis este speranţa. Actorul a mai susţinut că nu își va retrage ‘votul’ de încredere acordat președintelui Iohannis pentru societatea românească.

Klaus Iohannis trebuie „să lase DNA să funcționeze cum nu a funcționat niciodată până acum”, a mai spus Florin Zamfirescu.

„Cu privire la alegerea domnului Iohannis, eu îmi exprim bucuria, speranța și încrederea. Răspund, în felul ăsta, unei mici consemnări, pe Facebook, în care cineva îmi ura să nu mă audă peste cinci-șase luni venind și retrăgându-mi votul, cum am făcut-o cu privire la domnul Băsescu. A fost într-o emisiune în care am spus că regret și mi se ura să nu mă vadă în situația asta de acun. Eu sunt sigur că nu o să fiu în situația asta. Am și argumente „, a afirmat Florin Zamfirescu.

Pe de altă parte, marele actor este de părere că „nu vom mai vorbi de Băsescu, în următorii trei ani, dar vom mai auzi”, în contextul în care fostul șef de stat „va trebui să dea un răspuns” privind „dosarele în care îl urmăresc acum”.

„Nu cred că vom mai vorbi de Băsescu, în următorii trei ani, dar vom mai auzi pentru că lucrurile nu stau, sunt lucruri trecute pe hârtie, acum. Nu a făcut că a nu a vrut, dar a făcut nu că a vrut și ce a făcut a întinat, a murdarit sau a înjosit tot ce a făcut bun, adică sunt lucruri la care nu dă răspuns, teme. Am auzit, ieri, de niște dosare în care îl urmăresc acum. Va trebui să dea un răspuns și, nu știu, nu aș vrea să fiu în pielea lui. Dar și-a făcut-o singur. Și aici e speranța, domnul Iohannis. Acum e curat. (…) Prima figură, acum, este ca Iohannis să nu facă nimic, să lase DNA să funcționeze cum nu a funcționat niciodată până acum”, a mai spus Florin Zamfirescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.