Zece zile la Conacul din Tescani

Tabăra de pictură de la conacul renumitei familii boiereşti Rosetti-Tescanu are deja o tradiţie. Spiritualitatea acestui loc, impregnată de cea a personalităţilor care au trecut pe acolo, marchează creaţiile născute sub vraja unui ţinut mirific şi a ambianţei interioarelor povestind despre o altă lume. O lume în care George Enescu venea să respire frumuseţea naturii şi să compună capodopere cum ar fi “Oedipe”, dedicat Mariei Rosetti-Tescanu.

Conacul era un loc de întâlnire al artiştilor încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Anul trecut, Tabăra de pictură organizată de specialistul în restaurare de pictură murală Cătălin Băluţ şi de Gabriela Ilaşi a coincis cu Festivalul muzică clasică “Orfeul Moldav”, dedicat lui George Enescu, amplificând energia magică a locului.
Rezultatul zilelor de graţie petrecute acolo de un grup de 15 artişti poate fi descoperit acum într-o amplă expoziţie deschisă până la 8 august, la Galeriile Căminul Artei (parter, etaj).

Note noi în creaţia lui Costin Neamţu

O expoziţie curatoriată, cu dragoste, de una dintre participantele la Tabără, pictoriţa Marinela Măntescu.
Întâlnim pe simeză opere ale unor artişti cunoscuţi şi apreciaţi, cum ar fi Cela şi Costin Neamţu, care întâmpină vizitatorul încă de la intrare, Ion Grigore, Suzana Dan, Ştefan Pelmuş, Mihai Sârbulescu, Narian Condruz, sau, mai rar văzuţi de publicul bucureştean, ca Ilie Boca, Vasile Crăiţă Mândra ori Dumitru Macovei.
Expoziţia este dominată, aşa cum se putea presupune, de peisaj, nelipsind însă naturile statice sau compoziţiile, unele cu subiect religios, altele sublimând în flori sau în micile obiecte o spiritualitate care este a locului, dar şi a autorilor lor, ca la Marian Condruz sau Mihai Sârbulescu.

Ion Grigore şi poezia plaiurilor bucovinene

Dacă în cazul Celei Neamţu, de exemplu, tapiseriile şi micul carton de tapiserie n-au nevoie de nicio etichetă, stilul artistei fiind perfect recognoscibil, se remarcă la unii artişti note noi în viziunea esetică. Noutăţi de acest gen descoperim la Costin Neamţu, cu paleta sa îndrăzneaţă, mai ales în Naturile statice, perfect structurate, dar şi la Ilie Boca, ale cărui peisaje nu mai păstrează nimic din opţiunea pentru arta naivă a artistului, dacă nu luăm în calcul directeţea şi forţa emoţională.

Peisaj semnat de Marinela Măntescu

O altfel de emoţie, voalată de un fel de lumină difuză ce induce o stare de vis peisajelor cu structură precisă, se degajă din peisajele lui Ion Grigore, bucovineanul care îşi scrie parcă în pictură biografia.

Scăldate într-o calmă melancolie, lucrările pictorului Ilie Boca evocă poate cel mai pregnant atmosfera peisajului din jurul Tescanilor, de care, de altfel, artistul este foarte legat. Casele sale, excelent înscrise în arhitectura compoziţiilor, par să se identifice cu verdele peisajului înconjurător sau să se ascundă în spatele unui frunziş a cărui realizare amănunţită subliniază preponderenţa naturii faţă de prezenţa umană. De altfel, aceasta din urmă lipseşte aproape complet din peisaje.

Directeţea emoţiei la Ilie Boca

Rămânând în zona peisajului, vizitatorul se opreşte în faţa pânzelor cu tuşe năvalnice ale Marinelei Măntescu, născând peisaje cu case către care duc câmpuri de flori. Florile omniprezente în picturile artistei devin şi acum subiectul central al imaginii, ocupând primul plan cu trecerile lor subtile de la roşu la verde, gamă temperată de griurile rafinate. Clădirile dobândesc astfel un aer misterios, deloc neobişnuit în creaţia pictoriţei.

Florile ca metaforă a dragostei şi credinţei la Mihai Sârbulescu

Altfel misterioase şi evocatoare sunt peisajele lui Dumitru Macovei, cu tendinţa lor către abstract, cu cerurile joase, cu un orizont deschis şi o gamă cromatică uneori incendiară.

Fără un rapel direct la zona în care au fost create, florile lui Mihai Sârbulescu închid în individualitatea lor, fie cu sugestii de arhitectură, fie puternic individualizate, ca “Nalba” ce se înalţă modestă şi, în acelaşi timp, monumentală. Este un alt mister, acela al credinţei ce caracterizează universul acestui artist, apropiat al Grupului “Prolog”. O vibraţie poetică intrinsecă întregii lumi.

Lumea-metaforă creată de Ştefan Pelmuş

Un popas se impune şi în faţa creaţiilor lui Ştefan Pelmuş, cu simbolurile omniprezente ce acoperă întreaga suprafaţă a pânzei, pe fondul pe care şi-l dispută roşurile, galbenurile, violeturile, albastrul profund, verdele, griurile colorate… Se răspândesc după o logică aparent greu de descoperit, ca într-un decor oriental din care Orientul lipseşte.

Ştefan Pelmuş foloseşte elementele lumii înconjurătore, perfect recognoscibile, pentru a construi o lume specială, o lume-metaforă, în care creştinism şi esoterism se întâlnesc în dorinţa de a cuprinde şi comunica, prin simbol, întreaga istorie spirituală a lumii. Dar lumea fabuloasă creată de pictor conţine o componentă onirică substanţială.

Plantele sacralizate ale Suzanei Dan

Naturi statice cu aspect intimist şi cu o poezie aparte expune Suzana Dan, amintind în această expoziţie de seria ei “Instalaţiile bunicii” de la galeria “Calina” din Timişoara. Flori cu aparenţă modestă, realizate într-o pastă densă, în verde şi roşu mai ales, transformate însă în mărturii esenţiale prin profilarea pe fondul auriu ca de icoană medievală.

O prezenţă puternică este şi Marian Condruz cu lucrări revendicându-se de la genuri diferite. Naturi statice cu sau fără instrumente muzicale, o Maternitate al cărei hieratism trimite gândul la Madona cu pruncul, toate în gama cromatică somptuoasă, caracteristică artistului, cu roşuri şi brunuri profunde, luminate de galbenuri şi punctate, ca în cazul “Naturii moarte la Tescani”, de fineţea unor elemente transparente ce conferă încă mai multă preţiozitate compoziţiei.

Marian Condruz Tescani 2013

Prin forţa lucrurilor, expoziţia propune stiluri diverse, viziuni estetice specifice fiecărui autor în parte. Ea reuşeşte însă să sugereze o atmosferă unificatoare, dincolo de subiecte şi rezolvări plastice, o poezie specială determinată de aura locului şi de emoţionanta întâlnire cu muzica Festivalului. O expoziţie cu opere în care modernitatea nu excude tradiţionalul şi în care “frumosul” rămâne o categorie estetică încă apreciată.