Zeci de persoane au rămas cu conturile bancare goale

Câteva zeci de persoane care aveau depozite la o bancă din Braşov au reclamat că le-au fost golite conturile, în care se aflau sume mari de bani, numai din verificarea a şase reclamaţii stabilindu-se că prejuduciul este de peste un milion de lei, transmite corespondentul Mediafax.

Credit Europe Bank a demarat în 30 iulie o anchetă privind dispariţia banilor

Autorităţile cer românilor să-şi verifice conturile de la Credit Europe Bank

„Vicepreşedintele Credit Europe Bank mi-a spus să-mi văd de treabă”

Cea mai mare sumă sustrasă de la Credit Europe Bank: 70.000 de euro

De cotidianul.ro - Autor

Potrivit adjunctului şefului Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Braşov, Ionel Spătaru, zeci de persoane au reclamat că nu mai au bani în conturi, iar reprezentanţi ai Comisariatului şi ai băncii au declanşat anchete în acest caz.

Conform sursei citate, până în prezent au fost verificate şase dintre reclamaţii, stabilindu-se că prejudiciul creat titularilor de cont este de peste un milion de lei, cea mai mare sumă sustrasă din contul unei persoane fiind de 70.000 de euro.

Spătaru a spus că inspectori ai Comisariatului se află la bancă şi fac verificări.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, Liviu Naghi, a spus că până acum Poliţia nu a fost sesizată în acest caz.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.