Zeci şi sute de Trăşculescu

Neaşteptată această arestare a lui Alin Trăşculescu din Focşani. S-o fi apucat Daniel Morar să arate că lucrează. Altfel, de ce tocmai sâmbătă seara, în buza campaniei electorale, ne-am trezit cu aşa exemplu de lege, ordine şi stat de drept? Cazul parlamentarului vrâncean, chiar adevărat, rămâne un mizilic. O mită de 150.000 de euro pentru acordarea de lucrări este importantă doar pentru faptul că probează o practică uzuală. Ce arată povestea lui Trăşculescu şi de ce merită privită cu mai multă atenţie? Vedem ce forţă avea Elena Udrea în vremea în care conducea Ministerul Dezvoltării şi Turismului. A propos de cheltuielile acestui minister. Ce ar trebui să se întâmple ca o comisie parlamentară sau măcar un procuror mai destoinic să înceapă cercetarea ctitoriilor Coanei Joiţica? Plus a contractelor atribuite de ministerul său. Mă refer la pârtii, telescaune, bazine de înot, parcuri sau stadioane. Fiecare dintre acestea trimite cu gândul la o recompensă politică sau la o afacere de partid. Să nu mai vorbim de licitaţii. Omul din Vrancea pornit cu banii pe la parlamentari este simptomatic pentru toate afacerile din România ultimilor ani. Vorba unuia. Nici hârtie igienică nu mai poţi vinde la o instituţie a statului fără să ai pile. Necum să câştigi un contract de valoare mare. Fără să treci prin dispecerii politici ai contractelor cu statul, nici un om de afaceri din România nu se lipeşte la nimic. Şi, culmea, nici străinii. Cum adică, veţi spune? Păi asocierile acestea cu Tehnologica Radion, cu AB Construct sau cu Bogart ce înseamnă? Străinii nu pun mâna pe şpagă, dar sunt obligaţi de guvernanţi să se asocieze cu puşculiţe autohtone prin care se scurg baanii. Aşa la metrou, aşa în cazul tronsoanelor de autostradă, aşa la poduri şi la alte lucrări cu bugete uriaşe. Cum dau şpagă firmele române sau străine, mai ales în celebrele consorţii, din moment ce participă la o licitaţie şi o câştigă? Nespus de simplu. Câştigă fie pe bază de preţ mic şi ulterior obţin majorări de contract, fie câştigă de pe locul 5-6 al unei licitaţii, loc pe care s-au clasat din cauza preţurilor enorme. Ce credeţi că face o firmă de pe locul 5 cu un preţ de 5 milioane de euro mai mare decât veritabilul câştigător? Are de unde să-şi onoreze obligaţiile pentru cei care au ridicat-o pe prima poziţie şi i-au acordat contractul. Ce credeţi că făcea Tehnologica Radion, despre care Traian Băsescu tocmai discuta cu Sorin Blejnar? O biată coţcărie practicată de mulţi alţii. De aceea, obligatoriu pentru guvernul Ponta (dacă vrea ca jongleriile de acest fel să nu se mai repete) este să ia la mână contestaţiile depuse la ANRMAP şi CNSC. Acolo s-au rezolvat cele mai multe aranjamente şi tot cu acoperire formală au fost scoase din joc firme care au încercat să se implice corect în diverse proiecte. Din păcate, ultimii ani au creat din acordarea de contracte şi din stabilirea de câştigători la diverse proiecte o adevărată reţea şi o industrie de atribuire. Şi o enormă sursă de bani.

Situaţia bietului om de afaceri pornit cu bani pe la parlamentari pentru a face rost de contracte este emblematică pentru toţi ceilalţi şi pentru halul în care a ajuns economia românească. Dar şi pentru ce a făcut regimul Băsescu din contractele cu statul. O adevărată maşinărie profilată pe sifonarea bugetului şi pe acoperirea cu acte a jongleriilor. Tehnica aceasta a fost dusă până la limita perfecţiunii. Şi ea a fost aplicată cu voie de la stăpânire. Adică de la Cotroceni. Celebru a fost şi va rămâne atacul preşedintelui la ”băieţii deştepţi din domeniul energiei”. Traian Băsescu a declanşat o campanie de înlăturare a celor abonaţi la preţurile mici de la Hidroelectrica pentru a face loc firmelor controlate de oamenii săi sau ai partidului său. Aşa a fost şi în cazul remarcilor critice făcute pe seama firmei Tehnologia Radion câştigătoare de pe locul 5, la un preţ enorm, a unei lucrări de construcţii.

Marea şmecherie a preşedintelui României, considerată de unii talent iar de alţii doar un truc ieftin, a fost de aceea de a vorbi în public cu lejeritate despre interesele sale, despre afacerile pe cale le-a patronat. La fel şi despre oamenii pe care i-a folosit sau l-au deranjat şi i-a îndepărtat. Sau le-a creat probleme insurmontabile. Luaţi totul de la capăt şi veţi vedea că omul nostru a ieşit la rampă cu glume, bancuri, ironii sau chiar cu atacuri la adresa unor firme, adversari sau apropiaţi. Şi veţi vedea că toate s-au încheiat în favoarea sa şi a oamenilor săi.

Secretul uriaş este că Traian Băsescu şi-a urmărit interesele în văzul tuturor şi a vorbit întotdeauna despre ele ca despe timpul probabil. Şi a făcut din toate un mare spectacol de cinste şi justiţie pe seama duşmanilor sau a adversarilor săi cei mai periculoşi.

Un caz ca Alin Trăşculescu e ca o frapieră plină cu cuburi de gheaţă aruncată mulţimii înfierbântate. Nu de alta, dar în acest mod este evitat pericolul ca în campania electorală discuţiile să alunece spre dezvăluirile legate despre marile contracte oneroase, făcute de favoriţii regimului Băsescu cu statul român.