Într-o bună zi, Zeus vru să testeze personalitatea supuşilor săi. Şi-l chemă la el pe cel mai recalcitrant dintre supuşii săi, piticul chior. Piticul intră arogant, cu o mutră infatuată, răţoindu-se la Zeus: „De ce m-ai deranjat chemându-mă, doar ştii că nu pot fi şantajat de nimeni în acest regat de douăzeci de milioane de proşti!?”.
Zeus, detaşat, a deschis un sertar din care a extras un dosar. Răsfoindu-l, a scos nişte poze de la primăria piticului. Şi aici se aflau şi câteva video casete, înregistrări cu şpăgi pe asfaltări, repartiţii de case, retrocedări frauduloase şi multe alte afaceri piticeşti.
Iar atunci Zeus îi spuse franc: „Vrei să ies cu ele pe sticlă? Chiar la televiziunea unui prieten pe care l-ai închis! Abia aşteaptă marfa!”.
Piticul îl privi pe Zeus năucit! Şi spuse: „Întinde-ţi piciorul ca să-ţi ling pantoful”. Zeus zâmbi superior: „Ba o să mi-i lingi pe amândoi! Şi după ce termini această treabă trimite-mi-l şi pe cocoşatul de la industrie”.
Acesta veni cu o infatuare atât de agresivă încât faţa îi devenise rozalie. Furios, răcni onomatopeic la Zeus, vădit deranjat din afacerile lui care nu mai sufereau amânare.
Atunci Zeus, zâmbind cu detaşare, a ridicat un dosar greoi de unde căzuseră câteva tone de marmură, afaceri cu arme, zeci de vacanţe deochate pe banii statului cu nişte fufe pe Coasta de Azur şi multe alte afaceri ciudat de malformate. Când văzu toate aceste imagini în faţa lui, cocoşatul de la industrie înlemni. Şi întrebă: „Zeus, ce trebuie să fac?”. Şi desigur, îi linse pantofii a doua oară după piticul chior. Şi apoi primise ordinul: „Trimite-o pe stripteoza de la turism!”.
Aceasta veni călcând apăsat şi urlă afectat minunându-l pe Zeus într-un fel pe care îl ştia doar ea. Zeus o privi printre genele apropiate şi după o îndelungată tăcere, în spatele lui se deschise o plasmă uriaşă. Stripteoza împietri: acolo era chiar ea pe când îl înşela pe Zeus cu piticul chior şi năsosul de transporturi. Zeus strigă poruncitor: „Pentru că mi-ai înşelat aşteptările, va trebui să îmi aduci un scriitor lingău. Pe cel mai lingău dintre toţi!”.
Şi la uşa lui Zeus se auziră câteva bătăi timide. Nu răspunse. Bătăile reveniră, mai stinse, mai îndoielnice. Zeus bătu din palme şi porţile se deschiseră. Văzu înaintând un deşirat care deja transpira abundent. Era roşu ca un ardei şi se înroşise până şi în broboanele care-i ajunseră pe vârful nasului. Îşi freca mâinile şi tremura din tot corpul. Zeus îl privi cu dispreţ şi răcni la el: „De azi pledez pentru o intelectualizare energică a romanelor cu eroi comunişti, drept pentru care o să scrii un roman cu buldozerişti şi tractorişti”.
Deşiratul a încercat să se mişte legănându-se când pe un picior, când pe altul, dar se dezechilibră şi era cât pe ce să cadă. Îşi reveni cu greu şi se depărtă reverenţios frecându-şi în continuare mâinile mai cu putere şi mai nevrotic. Îşi desprinse buzele să vorbească, dar se opri şi după mult efort se auzi ca un şuierat stins: „Îţi mulţumesc, Zeus!”.
Uite aşa se scrie istoria unei ţări. Zeus se retrage în turnul lui de fildeş, iar estriopiaţii se duc la munca de jos. Şi în loc să îi tragă pe alţii în ţepe, se trag singuri în ţeapă.
