Președintele Camerei Deputaților, social-democratul Valeriu Zgonea, afirmă, de Ziua Comemorării Holocaustului Romilor, că repetarea unor astfel de greșeli nu va mai fi permisă.
„Astăzi, în Ziua Comemorării Holocaustului Romilor, aducem un omagiu victimelor care n-au avut altă vină, decât aceea că aparțineau unor etnii persecutate și amenințate. Nimic nu poate recompensa atrocitățile trecutului, însă e datoria noastră să demonstrăm că încrederea în umanitate a fost restaurată și că nu vom permite repetarea unor astfel de greșeli”, susține Zgonea, într-o postare pe Facebook; potrivit Agerpres.
Într-o rezoluție votată pe 15 aprilie 2015, Parlamentul European a cerut mai multe eforturi pentru a pune capăt discriminării, discursurilor instigatoare la ură și infracțiunilor motivate de ură împotriva romilor, precum și pentru recunoașterea zilei de 2 august ca „Zi Europeană de Comemorare a Holocaustului împotriva romilor”, în amintirea genocidului rom din cel de-al Doilea Război Mondial.