Zgonea, despre ședința Comisiei pentru statut

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a afirmat, miercuri, că i se părea normal ca șeful Comisiei pentru statutul deputaților și senatorilor, Bogdan Niculescu-Duvăz, să anunțe din timp ședința în care au loc dezbateri privind pensiile parlamentarilor, pentru ca presa să fie prezentă la o „discuție atât de sensibilă”.

„Aș vrea să-l întrebați pe președintele comisiei cum a lucrat. (…) Dacă s-a întrunit comisia (pentru statut—n.r.) fără să se respecte procedurile pe care noi le-am stabilit la Camera Deputaților, aveți tot dreptul să-l întrebați pe președintele comisiei. Mie mi se pare lipsit de respect să aprobi Regulamentul Camerei Deputaților, să fii deputat și să încalci propriile tale decizii. Mie mi se părea normal ca domnia sa să vă anunțe din timp și să fiți prezenți din timp la o discuție atât de sensibilă”, a declarat Zgonea, la Palatul Parlamentului.

El a spus că se va lua în discuție această situație în Birourile permanente reunite. „Eu nu am ce să fac. Nu există nici o sancțiune, dumneavoastră (presa — n.r.) trebuie să fiți și mai vehemenți și vom discuta acest lucru și în cadrul Birourilor reunite. Mie nu mi se pare corect, eu nu am competențe asupra unei comisii reunite, ci împreună cu Senatul. (…) Vom discuta în Birourile permanente reunite această atitudine, care mie mi se pare neserioasă. Noi suntem acuzați de netransparență. Am făcut niște modificări ale Regulamentului Camerei generate tocmai de această nemulțumire, nu numai a dumneavoastră, ci și a ONG-urilor, a asociațiilor de profil că se dezbat proiecte de legi în anumite comisii noaptea, pe la 7, 8, fără să fie anunțate din timp. Mi se pare o mare greșeală pe care domnul Duvăz a făcut-o, un om cu experiența lui, 25 de ani de parlamentarism. Nu trebuia să facă această greșeală”, a susținut Zgonea.

Președintele Camerei Deputaților a precizat că va avea o discuție cu Duvăz. „Voi avea o discuție cu domnia sa… Dar, e a nu știu câta oară. Nu știu dacă are vreun sens să discut cu dl Duvăz, dânsul zice ca mine și face ca el”, a spus Zgonea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.