
Pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti
“Don Quijote”, după Miguel de Cervantes, creat de Dan Puric. Costumele, Doina Levintza. Coregrafie: Svetlana Zotina.
Nu-l scăpaţi! De la step la arte marţiale, la dansuri populare româneşti, Don Quijote al timpului nostru va traversa cu lejeritate barierele de cultură şi mentalitate, intrând în sufletele oamenilor de pretutindeni.
Un Don Quijote plecat din carte, care trece pe lângă noi, ca singura şansă de mântuire a sufletului, într-o civilizaţie agonică.
„Sunt convins că, dacă-l voi juca în Japonia, va fi intitulat Aventurile unui samurai nefericit. Astfel vom reda lumii taina omului şi îndemnul de a fi mai mult decât ceea ce este”, afirma Dan Puric.
Din distribuţia extrem de numeroasă îi amintim pe Dan Puric, Constantin Dinulescu, Ileana Olteanu, Carmen Ionescu, Violeta Totir, Silviu Oltean, Antoanela Vlădescu, Daniela Trofim, Nadejda Dumitriu, Mihaela Ailincăi ş.a. Spectacolul este programat pentru astă seară la ora 20.00.
“Năpasta”
Marius Manole în Napasta
„Năpasta” lui Radu Afrim este un spectacol eveniment al vieţii teatrale, răscolitor, impecabil conceput, lipsit de artificii teatrale inutile, profund în transmiterea novatoare, actuală a mesajului piesei, cu real efect emoţional.
Singura dramă a lui I.L. Caragiale, istoria unei răzbunări feminine, “Năpasta”, în viziunea lui Radu Afrim, declanşează emoţie şi suspans, într-un spectacol puternic senzorial, instinctual, expresiv. Actorii creează o lume efervescentă, căreia muzica îi aduce un fior straniu. Un decor al cotidianului citadin, dar încărcat cu detalii telurice, prelungit într-o paradă suprarealistă a costumelor întregesc atmosfera obsedantă a spectacolului.
„Am atentat rar la texte de patrimoniu, dar când am făcut-o, am simţit nevoia să rămână urme. Ar fi inutilă o lectură cuminte la «Năpasta» (…) M-am plimbat cu Lorca, m-am tutuit cu Cehov… crezi că o să mă refuze Caragiale?!”, se întreba Radu Afrim
Decorurile, Vanda Maria Sturdza. Costume: Cosmin Florea. Muzică originală: Luca Valentin, Luiza Zan. Coregrafie: Silvia Călin.
Din distribuţie: Mihai Călin, Marius Manole, Emilian Oprea, Crina Semciuc, Simona Popescu ş.a.
Spectacolul este programat în 22 februarie, ora 20.00, la Sala Media.
Dan Puric şi Ileana Stana Ionescu în Ion Anapoda
“Idolul şi Ion Anapoda”. Un spectacol în regia lui Ion Cojar după G.M. Zamfirescu, cu Dan Puric, Ileana Stana Ionescu, Ileana Olteanu /Cesonia Postelnicu, Irina Cojar, Silviu Biriş, Afrodita Androne, Erika Băieşu şi Alexandru Hasnaş. Scenografie: Ştefania Cenean, Ştefan Caragiu.
„Duceţi-vă să vedeţi acest cuceritor spectacol! Veţi pleca încântaţi de ritmul şi umorul special pe care Ion Cojar îl imprimă acestei comedii. Veţi avea palmele încinse de atâta aplaudat! Cum să nu-l aplauzi pe Dan Puric – el e Ion cel Anapoda, desigur! -, care şi cu acest rol ne demonstrează că se joacă, precum un veritabil magician, cu harul lui, scoţând la iveală, cu fiecare rol pe care-l creează, alte şi alte scânteieri de inteligenţă, de spirit, de haz, de originalitate”.
O comedie amară despre căutarea fericirii, scrisă de unul dintre cei mai importanţi dramaturgi interbelici. Eroul piesei, un subtil raţionalist, îşi construieşte personalitatea prin iubire, delicateţe şi printr-o încredere neclintită în puritatea valorilor morale.
Spectacolul îl puteţi viziona în 24 februarie, ora 19.30, la Sala Mare.
La Teatrul Bulandra
Însemnările unui necunoscut
“Însemnările unui necunoscut”, după F.M. Dostoievski, marcaAlexandru Darie. O piesă uluitoare, cu interpreţi de performanţă, genul de producţie care recomandă cel mai deplin o echipă, o trupă, un teatru, genul de montare care coagulează talente, catalizează energii nebănuite.
„«Însemnările unui necunoscut» este un spectacol impresionant, de teatru adevărat ca menire culturală, derulat spectaculos de regizorul Alexandru Darie cu ajutorul scenografiei Mariei Miu, pe mai multe planuri în care şi cine are de rostit doar o replică, se remarcă, fiind participant activ la susţinerea emoţională tragic-comică, tensionată a atmosferii şi ritmului interior al reprezentaţiei”, scrie Ileana Lucaciu
Din distribuţie: Mihai Constantin, Virgil Ogăşanu, Tamara Buciuceanu, Alexandru Potoceanu, Ana Ioana Macaria, Manuela Ciucur, Marian Râlea, Ion Besoiu, Petre Lupu, Mirela Gorea, Ilinca Manolache ş.a.
Sâmbata şi duminică, la 18.30, la Sala “Toma Caragiu”.
Dana Dogaru şi Răzvan Vasilescu, doi gigantici actori în Meşteşugul vieţii
“Meşteşugul vieţii”, una dintre cele mai apreciate piese ale marelui dramaturg israelian Hanoch Levin, examinează viaţa din perspectiva unui cuplu: speranţe pierdute, viaţă irosită, mânie, violenţă, regrete, dificultăţi de comunicare. Regizorul Felix Alexa creează un echilibru perfect între umor şi tragic, scoţând la iveală latura crudă şi cinică, comică şi burlescă a universului lui Levin.
Lupta dulce-amăruie şi disperată din cuplu reflectă întrebări universale. După o viaţă trăită împreună, cei doi au revelaţia profundă a nefericirii.
E scurt acest spectacol, e simplu şi convingător, precum şi piesa lui Levin. E profund, e şi dur, dar e adevărat. Cruzimea aici e ca un leac. Leacul pentru ceea ce te determină să spui că eşti un om terminat, leacul pentru a uita de „bomba cu ceas” pe care o cari în spate precum destinul ţi-a hărăzit.
În rolurile titulare, doi mari actori: Dana Dogaru şi Răzvan Vasilescu. Alături de ei, Dan Aştilean.
Spectacolul poate fi vizionat sâmbătă, la ora 19.00, la Sala “Liviu Ciulei”.
La Teatrul “Metropolis”, nu pierdeţi spectacolul “Ţarul Ivan îşi schimbă meseria”, de Mihail Bulgakov, o comedie de situaţie, spumoasă, unde scenele se îmbină într-o serie de urmăriri şi încurcături spectaculoase. Regia artistică Gelu Colceag.
Ţarul Ivan îşi schimbă meseria, la Teatrul Metropolis
Într-un apartament din Moscova se petrec o serie de întâmplări fantastice, în centrul cărora se află un inginer inventator.
Cum ajunge Ţarul Ivan să locuiască în Moscova anului 1935 sau, şi mai mult, în ce măsură reuşeşte administratorul imobilului unde locuieşte inventatorul să joace rolul lui Ivan cel Groaznic în Moscova anului 1565?
Vă aşteptăm să vă convingeţi dacă această invenţie epocală, maşina timpului, funcţionează şi în ce măsură reuşesc oamenii să-şi vadă trecutul şi viitorul datorită ei.
Din distribuţie: Mircea Rusu/Doru Ana, Radu Gabriel/ Vlad Corbeanu, Marius Gâlea, Mariana Dănescu, Diana Cavaliotti, Vlad Logigan, Gabriel
Costin, Sergiu Flesner/ Silviu Debu, Ana Maria Bercu/Ana Covalciuc, Eduard Cârlan, Gigi Iordache, Mihai Persa.
Sâmbătă 23 februarie, ora 19.00, şi duminică, la ora 15.00 şi la ora 19.00.
La Godot-Café Teatru
„Flori, filme, fete sau băieţi” de Mimi Brănescu, o comedie în care te vezi pe tine când iubeşti. Când eşti timid sau bravezi. Când iei decizii proaste. Bune. Când încalci regulile sau abia le faci. Când trăieşti. Indiferent de vârstă, preocupări, statut social, suntem mereu implicaţi. Când regulile încep să se complice după o vreme, depinde doar de noi: ne mai jucăm sau renunţăm? Viaţa este un joc sau o joacă?
Regia spectacolului este semnată de Radu Popescu.
Cu Alec Secăreanu, Paul Ipate, Cristina Găvruş, Mihaela Alexandru.
Vineri, 22 februarie, la ora 19.00.
Concert al “Quartetului Barbera”, compus din Berti Barbera – voce, percuţie, Raluca Stratulat – vioară, Răzvan Suma / Ella Bokor – cello, Toma Popovici / Iulian Ochescu – pian. Vineri, la ora 22.00.
Se începe de la o bucurie, o mică revelaţie pe care vrei să o împarţi cu toţi cei cu care ai ceva de împărţit. Urmează o perioadă de meditaţie, de fantezii, momente intense în care doar îţi imaginezi cum ar fi… cum ar fi să nu existe genuri, topuri, separări injuste, ci doar muzica, iar diferenţa s-o facă doar clasa artistului, nivelul lui de vibraţie, compatibil cu cel care-l ascultă. Un Univers complementar în care muzicienii să nu aibă motive de discriminare, în care smerenia şi recunoştinţa faţă de darul primit să fie superioare orgoliului şi slăbiciunilor profane, un mediu în care forţa de atracţie să fie determinată de bucuria de a descoperi. Acest gând axiomatic mi-a dat curajul să iau în serios ideea de a materializa acest vis: să mă apropii de muzicienii bine pregătiţi, crescuţi cu metodă şi disciplină, care au în natura lor acribia şi expresia pură. Repertoriul respectă aceeaşi idee a diversităţii, întinzându-se de la compozitorul brazilian Heitor Villa Lobos până la Soundgarden, Peter Gabriel sau Joni Mitchell. Bogăţia melodică şi mesajul clar, rezonant, însoţesc fiecare titlu, iar unitatea muzicală este dată de imensul talent al lui Julio Santillan, al cincilea membru al proiectului, care a orchestrat întregul program şi a condimentat recitalul cu două compoziţii proprii, impregnate cu parfum latin.
“Fă-mi loc!” spune povestea a doi tineri ce se regăsesc în ajunul Crăciunului în cuşeta unui tren de noapte. Ea, o fată singură, şarmantă, aventurieră, el, un bărbat cu principii, pus în faţa unui eveniment neprevăzut ce-i va răsturna întreaga existenţă.
Fă-mi loc!, pe scena de la Godot Cafe
Hazardul îi aduce pe Manuel şi Camilla împreună, doi oameni ce nu au aparent nimic în comun, ceea ce va genera nenumărate „scântei”. Însă amândoi caută să înţeleagă şi să SE înţeleagă, amândoi au nevoie să se destăinuie, şi mai mult, amândoi au nevoie de a se vindeca de singurătate
Sâmbătă, 23 februarie, la ora 15.00, nu rataţi spectacolul de Anthony Michineau, în regia maestrului Radu Beligan, cu Marius Manole şi Medeea Marinescu, care fac teatru la puterea a patra!
“Colibri”, de Garret Jon Groenveld, este o comedie absurdă ce are loc într-un viitor destul de apropiat în care, dacă nu ai un loc de muncă de mai mult timp, eşti trimis către un birou special. Doi angajaţi ai biroului de şomaj, unul celibatar şi altul căsătorit, reacţionează complet diferit când rutina zilnică le este distrusă în urma unui act de violenţă urbană.
Piesa “Colibri” este câştigatoare a “The Internationalists 2012 Global Playwriting Contest”.
Regia: Florin Piersic Jr. Cu: Daniel Popa, Laurenţiu Bănescu.
Sâmbătă, la ora 22.00.
„Julius Caesar” de William Shakespeare, în regia lui Eugen Gyemant, poate fi vizionat duminică, la ora 22.00.
Cu: Tudor Aaron Istodor, Lucian Iftime, Emilian Oprea, Dan Rădulescu, Andrei Seuşan, Ionuţ Grama.
Spectacolul marchează prima montare a unei tragedii shakespeariene pe scena de pe Blănari nr. 14. Păstrând textul şi problematica piesei, Eugen Gyemant transformă Roma antică într-un cabaret cu scenă şi podium. Cântecul, dansul, decadenţa şi opulenţa transportă publicul – luat ca martor la evenimentele care au loc pe scena şi în sală – într-o lume atemporală în care Cezar (Tudor Aaron Istodor) este un showman excentric cu boa în jurul gâtului, Calpurnia (Andrei Seuşan) cântă lasciv canţonete, Marc Antoniu (Emilian Oprea) are aspectul unui un rocker tatuat, iar senatorii (Lucian Iftime, Dan Rădulescu, Andrei Seuşan şi Ionuţ Grama) ascund macete şi pistoale sub sacourile cambrate. ”Julius Caesar” de la “Godot” poartă marca satirică a lui Gyemant, amintind de filmele lui Tarantino sau Baz Luhrman. Cu toate acestea, ambalajul comic, ironic şi extravagant scoate în evidenţă – prin contrast – jocul realist al actorilor, care redă, de fapt, gravitatea subiectului piesei.
În viziunea regizorului, Cezar este „un zeu de cabaret, o divă în mizerie, un Peter O’Toole beţiv şi travestit, care nu-şi poate imagina că cineva ar putea să încerce vreodată să-l asasineze”, dar care devine victima propriului show. „Cei care îl omoară nu vor decât să vadă dacă Caesar este cu adevărat zeul pe care ei îl adoră, şi care nu este unul al vechilor reguli şi valori republicane, ci al seducţiei, al talentului şi al puterii de a face ceea ce nimeni nu crede că este posibil. Uciderea lui Julius Caesar, pentru care totul e un spectacol, este performata în public şi in mijlocul publicului, prezent în fiecare situaţie a piesei. E un spectacol roman, cu pâine, circ şi violenţă, care pune spectatorul în intimitatea ridicolă, senzuală, sacră a unui Julius Caesar căruia să poată să i se uite pe sub fustă.”
La ArCuB
Cină cu prieteni, la ArCuB
“Cină cu Prieteni” de Donald Margulies, în regia lui Claudiu Goga şi scenografia Liei Dogaru, poate fi vizionat vineri, 22 februarie, la ora 19.00.
În distribuţie: Cerasela Iosifescu, Vlad Zamfirescu, Nadiana Sălăgean, Marius Cordoş.
Două cupluri de prieteni îşi dezvăluie secretele în faţa publicului spectator. După ani petrecuţi împreună, zeci de vise comune şi iluzia unei prietenii pe viaţă, se produce brusc un eveniment neaşteptat, care spulberă liniştea personajelor. Tot ce urmează în spectacol îndeamnă publicul la reflecţii despre dragoste şi căsnicie, despre evoluţia unui cuplu în general. Sub o aparenţă amuzantă, replicile dintre personaje sunt foarte tăioase. Regizorul este delicat şi precis în lucrul cu actorii, iar creaţiile celor patru protagonişti sunt la înălţimea acestei propuneri, extrem de ofertante.
„Toate clişeele sunt acolo! Parcă le-a contabilizat cineva maniac… Relaţia dintre un bărbat şi o femeie, soţ şi soţie, aceştia şi copiii lor cu toată tevatura zilnică, cu aceleaşi drumuri la şcoală şi înapoi, la o mie de activităţi, relaţia de cuplu cu un alt cuplu, sfârşiturile de săptămână şi vacanţele cu toţi pruncii, slujbele, excursiile, micile daruri pe care le primim sau pe care le oferim prietenilor la întoarcerea dintr-o vacanţă, vorbăria enormă despre toate şi despre nimic, o rutină istovitoare şi periculoasă. Câţi reuşesc să scape integral de ea? Mai nimeni.. Cină cu prieteni este un text extraordinar, scris impecabil, cu multă ştiinţă, tăiat perfect pe replică, cu o dinamică iscusită a conflictului, a relaţiilor, premiat, care a circulat peste tot în lume, pe scene importante”, scria criticul Marina Constantinescu.
La Teatrul “Odeon”
Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită
“Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită”
Spectacolul Teatrului Odeon este o comedie neagră cu elemente de cabaret. Într-o perioadă în care politicul sufocă prin agresivitate, înscenarea teatrală răspunde prin ironie, arătând că monştrii lumii politice nu sunt doar îngrozitori, dar şi extrem de ridicoli.
“Ascensiunea lui Arturo Ui” a fost scrisă în 1941 la Helsinki, în Finlanda, unde Brecht aştepta să emigreze în Statele Unite ale Americii. Piesa de teatru este o parabolă satirică despre ascensiunea lui Hitler (concentrându-se pe perioada dintre anii 1929 şi 1938).
Acţiunea este plasată în lumea gangsterilor din Chicago, personajele şi întâmplările având un corespondent real în Germania nazistă. Arturo Ui îl reprezintă pe Hitler, Ernesto Roma este Ernst Röhm, Giussepe Givola seamănă cu Joseph Goebbels, iar Dogsborough aminteşte de Paul von Hindenburg
Prima montare a avut loc în 1959 la “Berliner Ensemble” şi s-a bucurat de un succes răsunător. Pe aceeaşi scenă a fost montată în1995 o versiune a textului adaptată şi regizată de Heiner Müller, spectacol care se află şi astăzi în repertoriul celebrei companii din Berlin.
În 1963, textul a fost pus în scenă la Teatrul “Giuleşti” în regia lui Horea Popescu, scenografia lui Jules Perahim, cu Ştefan Mihăilescu-Brăila în rolul titular. În acelaşi an, un alt mare actor, Ştefan Iordache debuta cu personajul Arturo Ui pe scena “Studioului Casandra”.
Montarea continuă experienţe estetice radicale, “Portretul lui Dorian Gray”, “Hamletmachine”, “Epopeea lui Ghilgamesh” şi “Viaţa e vis”, realizate de Dragoş Galgoţiu în colaborare cu Andrei Both, Doina Levintza, Răzvan Mazilu şi actori importanţi ai Teatrului Odeon.
“Mă gândesc că Dragoş Galgoţiu a luat decizia de a monta acest text sub presiunea evenimentelor din istoria recentă a României, cu convingerea că teatrul nu trebuie neapărat să facă politică, dar are dreptul şi obligaţia de a comenta şi interpreta, prin specificul său ceea ce se întâmplă în lumea politicii. Că mereu şi mereu conjuncţiile dintre teatru şi timp sunt o realitate şi că ele pot fi reconfirmate şi pe texte nu neapărat extrem contemporane ci care, bine montate, au puterea de a vorbi contemporaneităţii, deşi a trecut ceva vreme de la scrierea lor”, aprecia Mircea Morariu.
Regia spectacolului îi aparţine lui Dragoş Galgoţiu. Costumele Doina Levintza. Coregrafia, Răzvan Mazilu. Din distribuţie: Ionel Mihăilescu, Dorina Lazăr, Vitalie Bantaş, Mircea Constantinescu, Mugur Arvunescu, Marian Ghenea, Laurenţiu Lazăr, Gabriel Pintilei, Mihai Smarandache, Istvan Teglas, Cătălina Mustaţă, Mircea N. Creţu, Ioana Anastasia Anton, Marian Lepădatu, Ionuţ Kivu, Ana Maria Moldovan, Ioana Marchidan, Judith State.
Spectacolul poate fi vizionat astă seară la ora 19.00.
“Marchizul de Sade”
Un rol care-i vine mănuşă lui Florin Zamfirescu, în Marchizul de Sade
Un spectacol purtând semnătura Beatricei Rancea. Cu Florin Zamfirescu, Dan Bădărău, Gelu Niţu, Irina Ungureanu, Jeanine Stavarache, Paula Niculiţă, Relu Poalelungi, Liana Mărgineanu, Diana Gheorghian, Nicoleta Lefter, Mircea N. Creţu, Laurenţiu Lazar, Gabriel Pintilei, Ionuţ Kivu, Ioan Batinaş, Marian Lepădatu, Geo Costiniu, Dimitrii Bogomaz, Marius Damian, Ioana Anastasia Anton, Ana Maria Moldovan.
“«Marchizul de Sade» este un spectacol care, cu tot cu atuul costumelor lui Cătălin Botezatu, va plăcea sigur marelui public. Un spectacol care urmează tradiţia plăcerii înfiorate de acum două secole, când Teatrul Grand Guignol era cea mai mare atracţie turistică a Parisului. Intrai la teatru şi nu vedeai prea bine, luminile erau întunecoase. Găseai suspans, multă melodramă şi efecte speciale. Violuri, crime, mutilări de tot felul, în secvenţe de mare expresie plastică, cu sânge peste măsură şi ochii scoşi de la animale, făcând parte din reţeta fiecărei seri. Şi cu o schemă fixă: «trei orori şocante şi trei farse îndrăzneţe». Pentru ca emoţiile publicului să poată fi biciuite cu splendoare într-o doză sănătoasă de râs şi tremurici. Un juriu din patru oameni, ales ad-hoc, dădea note, în fiecare seară, pentru succesul spectacolului. De la studiul acestor mecanisme ale înfiorării a început Doug Wright să-şi elaboreze textul”.
Spectacolul este programat duminică 24 februarie, la ora 19.00.
Noul Teatru “Apropo” vă invită la premierele
“Oxigen”, un spectacol-concert, de Ivan Vîrîpaev, în regia lui Radu Popescu. Scenografie: Andu Dumitrescu. Cu Vero Nica, Lari Giorgescu. DJ: Pantazică. Sâmbătă, 23 februarie, ora 19.00.
“Poveste pentru oameni mari” de Sabina Grădinaru, în regia Andreei Iacomiţă. Din distribuţie: Mihaela Rădescu (actor invitat), Sabina Grădinaru, Iasmina Petrovici, George Rotaru. Coregrafia: Mihaela Culda. Duinică, 24 februarie, ora 19.00
Gábor Tompa are premieră la San Diego
Astă-seară se improvizează, la San Diego
Compania “UC San Diego Theatre&Dance” prezintă vineri, 22 februarie, premiera cu spectacolul „Astă seară se improvizează” de Luigi Pirandelo, în regia lui Gábor Tompa, în Sala Mandell Weiss a Teatrului “La Jolla Playhouse” din San Diego.
„«Astă seară se improvizează» este una dintre piesele lui Pirandello construită pe sistemul «teatru-în-teatru»: o trupă de teatru improvizează pe baza unui text inspirat dintr-un roman. În construcţia piesei, gândită pe mai multe straturi, autorul utilizează o gamă largă de instrumente, de la adresarea directă către public până la povestire, pantomimă şi muzică”, se precizează pe site-ul dedicat spectacolului.
În rolurile principale, publicul îi poate urmări pe actorii: Jack Mikesell, Katie McGehee, Michael Hammond, Regan Linton şi William Hodgson. Decorul: Natalie Khuen, costumele: Tijana Porobic, luminile: Chris Lundahl, sunetul: Melanie Chen.
Maraton de teatru şi muzică la Radio România Cultural!
Dragostea şi venirea primăverii sunt celebrate printr-o nouă “relaţie maraton” între teatrul radiofonic şi muzica de cea mai bună calitate.
Pe 24 februarie, timp de 24 de ore, Radio România Cultural este, în spaţiul sonor, o alternativă unică, oferind ascultătorilor săi un program care îi va ţine aproape de aparatele de radio pe toţi cei ce aleg, în această zi, romantismul, căci poveştile de dragoste teatrale şi muzicale vor curge neîntrerupt.
Astfel, mari voci ale teatrului românesc precum: Clody Berthola, Fory Etterle, Tanţi Cocea, Alexandru Giugaru, Elvira Godeanu, Dem Rădulescu, Grigore Vasiliu Birlic, Ion Lucian, Valeria Seciu, Victor Rebengiuc, Virgil Ogăşanu, Vlad Ivanov şi mulţi alţii vor fi vedetele unei zile speciale, în care veţi putea reasculta texte foarte importante din dramaturgia străină sau românească, clasică sau contemporană cum ar fi: “A douăsprezecea noapte” şi „Nevestele vesele din Windsor” de William Shakespeare, „Ultima noapte” de Alex Tocilescu, „Însurătoare” de N.V. Gogol, „Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell, „Romanţioşii” de Edmond Rostand.
Toate acestea sunt creaţii memorabile gândite şi realizate, de-a lungul deceniilor, cu pasiune, talent, căldură şi inteligenţă a expresiei artistice de către personalităţi ale regiei radiofonice precum: Sică Alexandrescu, Liviu Ciulei, Val Moldoveanu, Paul Stratilat, Titi Acs, Cristian Munteanu, Titel Constantinescu, Dan Puican, Attila Vizauer.
Cât se odihnesc actorii, la microfon vin cântăreţi şi instrumentişti la fel de faimoşi în Jazz, Electro-Swing şi… „Platane”.
Veţi asculta teme celebre din filme (Love Story, Romeo şi Julieta, Vacanţă la Roma, Casablanca, Pe aripile vântului, Doctor Jivago, My Fair Lady, La răscruce de vânturi, Luminile rampei, Cântând în ploaie, Mic dejun la Tiffany, Shakespeare in Love, Titanic, Out of Africa, Pacientul englez, Pretty Woman, Memoriile unei gheişe, Ghost, Grease, The Notebook, The Bodyguard, Frumoasa şi Bestia, Propunere indecentă, Dirty Dancing, Armaggedon…).
Se mai fac auzite mari voci ale scenei de operă (Kiri te Kanawa, Roberto Alagna, Bryn Terfel, Anna Netrebko, Rollando Villazon, Dmitri Hvrostovsky, Placido Domingo, Luciano Pavarotti) sau cântăreţi actori din Italia anilor ’60-’70 (Renato Carosone, Sophia Loren, Dean Martin, Domenico Modugno, Mario Lanza, Claudio Villa , Flo Sandons, Rino Salviatti, Nilla Pizzi).
Şi să nu-i uităm pe cei opt fantastici din VOCAPEOPLE şi al lor album “Life is music!”.
La Opera Naţională din Bucureşti
Crina Zancu în rolul Donna Elvira
“Don Giovanni” de W.A. Mozart, lucrare situată pe locul 10 în topul celor mai cântate opere din lume, a avut premiera duminică, 17 februarie (18.30), la Opera Naţională Bucureşti, eveniment extraordinar care s-a bucurat de aprecierea unanimă a publicului.
De Dragobete, în data de 24 februarie, de la ora 18.30, iubitorii genului liric au ocazia să se bucure de o nouă reprezentaţie a acestei opere, cu participarea în premieră a unei alte distribuţii. O operă despre seducţie, despre forţa dorinţei şi a frumuseţii.
Don Juan, unul dintre cele mai carismatice personaje din toate timpurile, mereu asociat aventurilor amoroase, va fi interpretat de baritonul Eugen Secobeanu, câştigător al Premiului I în cadrul Concursului Internaţional de Canto din Torino.
Astfel, sub bagheta dirijorului Vlad Conta, artiştii Operei Naţionale Bucureşti (ONB) vor interpreta o operă la fel de atrăgătoare ca şi personajul său principal: „Opera lui Mozart rămâne inegalabilă, proaspătă la fiecare montare, de parcă neobositul Don Juan însuşi ar fi inoculat-o cu energia sa. O operă despre seducţie, despre relaţia dintre etic şi estetic, despre forţa dorinţei şi a frumuseţii”, este de părere Vlad Conta.
Noua producţie ONB este montată în regia Andei Tabacaru Hogea. Coregrafie: Mălina Andrei. Maestru de cor: Stelian Olariu. Scenografie: Anca Albani. Cu Eugen Secobeanu, Marius Boloş, Edith Borsos, Andrei Lazăr, Antonela Bârnat, Radu Ion, Florin Simionca ş.a. Solişti balet: Mugur Valsami, Megumi Koshi, Miki Iwafuchi, Shino Ota.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.