URSS a reapărut chiar în ziua în care preşedintele Vladimir Putin ţinea să asigure lumea, în sesiunea sa anuală de întrebări şi răspunsuri, că Rusia nu are ambiţii imperiale. Oficialii ruşi spun că acest lucru nu s-a întâmplat decât la solicitatea reprezentanţilor unui alt stat.
În meciul de hockey dintre naţionalele Finlandei şi Rusiei de pe 16 aprilie, jucătorii rusi au intrat la încălzire şi au jucat în prima repriză cu tricourile clasice ale URSS-ului. În restul partidei, jucătorii ruşi au trecut la echipamentele actuale ale Federaţiei Ruse. Meciul a avut loc în ziua in care se împlineau 50 de ani de la prima întâlnire între nationalele de hockey ale Finlandei şi URSS pe primul patinoar acoperit din Finlanda, tot la Tampere. Echipamentul nu i-a ajutat pe jucătorii ruşi, care au pierdut meciul cu 3-0.
Antrenorul naţionalei Rusiei a declarat ca ideea de intra pe teren în echipamentul sovietic a fost a gazdelor din Finlanda, pentru a marca mai bine momentul. Tricourile inscriptionaţe cu “CCCP” au fost apoi oferite pentru a fi vândute la o licitaţie, în beneficiul unei oragnizaţii de caritate din Finlanda.
Nu este pentru prima oară când naţionala de hockey a Rusiei poarta acest echipament. S-a mai întâmplat în 2008, la Campionatul Mondial, în meciul contra Italiei.