Traian Băsescu şi PDL nu concep să piardă puterea. Drept urmare au recurs inclusiv la intoxicarea oficialilor UE prin intermediul unor ONG-uri care se erijează de ani de zile în singurii reprezentanţi ai societăţii civile, şi care sunt arondate Cotrocenilor.
ONG-urile portocalii cer sancţiuni similare Ungariei
În documentul remis preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, vicepreşedintelui Comisiei Europene, Viviane Reding, comisarului pentru afaceri interne, Cecilia Malmstrom, şi secretarului general al Comisiei Europene, Catherine Day, cele 10 ONG-uri, după ce dezinformeză brutal privind realitatea din România, solicită nici mai mult, nici mai puţin decât aplicarea de sancţiuni similare Ungariei, concret, declanşarea procedurii de „infrigement”. (We emphasize that the EU institutions have vigorously reacted previously, in the case of Hungary. We believe similar actions are necessary in our case. One such action would be to consider starting infringement procedures against Romania, based on the Charter of Fundamental Rights of the European Union, Art. 47).
Vă prezentăm mai jos dezinformările pe care autorii documentului le-au trimis la Bruxelles în ziua de 3 iulie a.c.
Favorizarea lui Dan Voiculescu!
Este incredibil ce informaţie – de fapt o intoxicare ordinară – au putut să transmită oficialilor UE reprezentanţii celor 8 ONG-uri. În documentul trimis la Bruxelles se afirmă că Monitorul Oficial a fost preluat de guvern de la Parlament pentru a se publica în regim de urgenţă demisia senatorului Dan Voiculescu, astfel ca acesta să iasă de sub incidenţa judecării de către ÎCCJ. Evident, lucrurile nu stau deloc aşa.
Oare nu s-au gândit semnatarii apelului că funcţionari ai oficialilor de la Bruxelles pot verifica datele oficiale din România? Şi că ar putea afla că demisia lui Dan Voiculescu a apărut în Monitorul Oficial nr. 429 din 25 iunie 2012, iar ordonanţa de urgenţă prin care s-a preluat instituţia a apărut în Monitorul Oficial nr. 436 din 30 iunie 2012? Numai şi pentru această dezinformare gravă – aici nu este vorba de a condamna politic acte ale guvernării, ci este vorba de falsificarea unor date oficiale – semnatarii documentului trimis la Bruxelles trebuie traşi la răspundere.
Favorizarea lui Adrian Năstase
Din document nu putea să lipsească subiectul „Adrian Năstase”. Se afirmă în primul rând că ministrul de Interne, Ioan Rus, a „negociat cu Adrian Năstase condiţiile de detenţie”. Dar asta nu este totul. Se mai afirmă că asupra poliţiei şi a medicilor au existat „presiuni politice” pentru ca Adrian Năstase să rămână cât mai mult în spital. Foarte ciudate aceste acuzaţii, mai ales că nici în presa portocalie nu au existat afirmaţii de acest gen. S-a scris, de fapt a declarat-o Ioan Rus, a existat o negociere privind modul de transfer de la domiciliu la penitenciar al lui Adrian Năstase. Atât şi nimic mai mult.
Demiterea judecătorilor CCR
ONG-iştii portocalii mai reclamă şi faptul că judecătorii CCR (toţi, aşa se înţelege din text) au fost ameninţaţi cu „demiterea şi înlocuirea lor”. (Aici avem şi un atac la limba română, pentru că demiterea cuiva presupune automat şi înlocuirea.) Suntem din nou în faţa unei diversiuni. În realitate, se ştie, preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a fost acuzat de antepronunţare punctuală pe un singur dosar, iar în cazul Iulia Motoc s-a solicitat (ulterior s-a renunţat) o verificare privind o stare de incompatibilitate. De aici şi până la demiterea tuturor judecătorilor este o cale foarte lungă.
Autorii documentului mai susţin că Avocatul Poporului a fost schimbat „fără motiv” – fără a se menţiona că schimbarea s-a făcut prin vot în Parlament, după care se aruncă bomba: „Urmează ordonanţa de urgenţă de demitere, înaintea sfârşitului mandatului, a judecătorilor CCR”. Aici, în afara de intoxicare, suntem şi în faţa unei manipulări grosolane, pentru că judecătorii CCR sunt inamovibili şi în niciun caz nu pot fi demişi prin ordonanţă de urgenţă. Doar viitoarea Constituţie poate decide modificări în ceea ce priveşte CCR. Şi în acest caz, ne întrebăm dacă autorii documentului chiar se bazează pe faptul că oficialii UE nu ar putea verifica legislaţia din România.
Cine sunt semnatarii
Group for Social Dialogue (GDS) – Consiliul de Administraţie este compus din: Rodica Palade, Andrei Cornea, Andrei Oişteanu, Vlad Alexandrescu, Eugen Ciurtin (membru supleant), Andreea Pora (membru supleant). Printre membrii GDS îi mai avem pe H.-R. Patapievici, Vladimir Tismăneanu, Cătălin Avramescu, Teodor Baconschi, Rodica Culcer, Alexandru Lăzescu, Gabriel Liiceanu, Sorin Ioniţă, Sever Voinescu, Cristian Preda, Monica Macovei (autosuspendată de la vot) ş.a.
Expert Forum (EFOR) – Sorin Ioniţă, Laura Ştefan şi încă doi membri
Freedom House, România – Cristina Guseth plus încă trei persoane
Romanian Center for European Policy (CRPE) – director Cristian Ghinea, editor publicaţii, Teodor Tiţă – redactor şef la „enclava” TVRInfo.ro
Romanian Helsinki Committee (APADOR-CH) – Comitetul director: Diana Crângaşu; Smaranda Enache (este şi membră GDS); Romaniţa Iordache; Edwin Rekosh;Dorina Zoon
ActiveWatch – Media Monitoring Agency (MMA) – Mircea Toma plus încă 9 membri
Romanian Independent Journalists’ Association (AZIR) – o asociaţie anonimă, constituită ca filială a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni. Cu două excepţii, printre membri – deloc numeroşi – sunt ziarişti de casă ai fostei Puteri.
Center for Independent Journalism (CJI) – director executive Ioana Avădani; din echipa de conducere mai face parte şi Carmen Macavei, pe care o întâlnim şi la ActiveWatch.
Center for NGO Assistance (CENTRAS) – nu credem, citindu-i ultimele luări de poziţie, că domnul Dorin Tudoran (preşedintele acestui ONG) ar fi semnat apelul, iar celălalt membru marcant, Mariana Stoica, a decedat. Nu ştim care a fost poziţia dnei Juliana Geran Pilon şi a dlui Richard Soudriette, ceilalţi doi membri ai board-ului.
Resource Center for Public Participation (CeRe) – consiliul director Mircea Toma (sic!), Sorina Bunescu, Vintilă Mihăilescu.
Grupul Erupţie Anticorupţie – nu este un ONG propriu-zis, ci un site ţinut de studenţi din Cluj şi Bucureşti, probabil printre cei care au promovat sloganul „USL – PDL aceeaşi mizerie”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.