Decizie definitiva

Un alt condamnat din Dosarul Transferurilor scapă de închisoare

Fostul impresar sportiv, Victor Becali, condamnat la patru ani şi opt luni în dosarul ”Transferurilor”, scapă de închisoare.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis eliberarea condiţionată. Decizia Instanţei este definitivă.

Victor Becali a declarat, joi, la ieșirea din Penitenciarul Jilava, după ce a fost eliberat, că „își duce crucea”, prin faptul că a executat pedeapsa primită în dosarul „Transferurilor”, susținând, că șefi ai serviciilor secrete spun că se știa dinainte ce sentință va fi dată în acest caz.

„Am ajuns aici, ne ducem crucea, ne facem pedeapsa. Timpul va demonstra. Vedeți ce vorbesc oamenii la televizor. Nu am spus eu că se știau pedepsele din dosarul Transferurilor, au spus foști directori de servicii secrete. Eu mi-am ispășit pedeapsa”, a declarat Becali, joi seara.

Victor Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă, după condamnarea din 2014. În 16 august 2017, magistraţii Tribunalului Ilfov au respins precedenta cerere de liberare condiţionată din penitenciar a fostului impresar de fotbal Victor Becali şi au stabilit termen pentru o nouă cerere de liberare în noiembrie 2017. Atunci, Judecătoria Sectorului 4 a admis cererea de eliberare condiţionată dar decizia nu era definitivă.

În 14 septembrie 2017, şi fratele lui Victor Becali, Ioan Becali, a fost liberat condiţionat din închisoare, printr-o decizie a Tribunalului Ilfov. Ioan Becali a executat doi ani şi jumătate din pedeapsa de şase ani şi patru luni de închisoare.

În martie 2014, în dosarul ”Transferurilor de jucători” au fost condamnaţi Ioan Becali şi Cristian Borcea la câte şase ani şi patru luni de închisoare, Victor Becali la patru ani şi opt luni de închisoare, George Copos la trei ani şi opt luni de închisoare, Mihai Stoica la trei ani şi şase luni de închisoare, Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare, iar Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu la câte trei ani şi patru luni de închisoare. Dintre cei opt oameni din fotbal, în prezent a mai rămas încarcerat doar Cristian Borcea.

Victor Becali mai este judecat într-un dosar alături de Ioan Becali şi Cristian Borcea, pentru că i-ar fi dat mită 195.000 de euro judecătoarei Geanina Terceanu, de la Tribunalul Bucureşti. In schimbul banilor, magistratul ar fi trebuit să dispună achitarea oamenilor din fotbal acuzaţi în dosarul ”Transferurilor”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

7 Comentarii

  1. Un om serios,emblematic pentru fotbalul romanesc si nu numai..O victima statului paralel !

  2. desi imi place ziarul dvs, cred ca titlul e gresit compus. nenea asta, nu scapa de inchisoare, a facut cam tot ce avea de facut ca si timp. cind spuneti scapa, inseamna ca urma sa faca inchisoare si a scapat si nu mai face. corect era sa spuneti ca iese din inchisoare. in final e vorba de respectul fata de inteligenta celor care va citesc, pe linga ideea de baza, anume de a da o stire corecta. si de a va mentine linia dvs de ziar cu judecata corecta.

    • Foarte corect, Marius! La acelasi lucru ma gandeam si eu, inainte sa-ti citesc postarea. Un ziarist trebuie sa fie foarte atent la sensul cuvintelor. Ai apasat in graba tasta „enter”, a zburat prostia…

  3. dacă vrem infracţiuni de calitate, avem nevoie de infractori de calitate în libertate…

    • Nu prea am inteles logica ta. Victor Becali a platit pentru ce a facut. Ai fi vrut sa stea mai mult in inchisoare fata decat a hotarat instanta????

    • @Dan. lăsând la o parte simpatia pentru infractori, îţi spun că-mi pare sincer rău pentru lipsa ta de înţelegere…

  4. A IESIT PT. A INTRA DIN NOU ….ESTE CONDAMNAT LA 6 ANI DE INCHISOARE , SENTINTA NU ESTE DEFINITIVA . DAR V-A FI ! SI BORCEA SI BECALI !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.