140 de ani de monarhie constituțională/Evreimea și regele Mihai (I)

Anii de ascensiune ai hitlerismului, măsurile abuzive și discriminatorii luate de Reich, afișând un dispreț militarist de ultimă speță au condus la schimbarea configurației Europei după bunul plac al lui Hitler și a mașinii de război a acestuia. Atacurile la care s-a dedat, ocupând și distrugând continuitatea firească a unor state europene, atitudinile revizionist-revanșarde folosite au marcat soarta omenirii, târând-o în cel de al Doilea Război Mondial. În același timp politica segregaționistă dusă împotriva evreilor, eliminarea lor brutală și antiumană a făcut ca mai toate țările Europei Central și Est- Europene, acolo unde puterea fascistă și-a spus cuvântul, să fie obligate să ia măsuri împotriva acestei etnii, decimând-o, fie prin progromuri și atacuri directe, fie prin deportări și încartiruiri în zone de sinistraj, fie, mai apoi, prin trimiterea lor în lagărele morții de la Auschwitz sau Buchenwald, așa cum s-a întîmplat cu evreii din Transilvania de Nord ajunsă prin Dictatul de la Viena sub stăpânirea lui Horthy.

În România, odată cu creșterea influenței Germaniei, a crescut și rolul și impostanțța mișcărilor de dreapta, care au organizat unele progromuri. Aceste măsuri criminale și condamnabile au fost impuse și statului român, care și-a găsit și executanți pe măsură prin acțiunile violente și antiumane ale mișcărilor legionare de dreapta, apoi prin dictatura antonesciană. Au fost vizați mai ales evreii din Moldova (progromurlie de la Iași și Botoșani), și cei din Basarabia, împotriva lor luându-se măsuri de deportare în Transnistria, prin organizare de trenuri ale morții și de marșuri istovitoare pe jos, care au dus la pierderea de sute și mii de vieți omenești. În capitală, și în alte orașe viața și-a urmat aparent cursul normal, evitându-se distrugerea populației în masă, printr-un control riguros al armatei și poliției, introducerea de cartele cu dungă sau a celor provenite din Cartea Albă.

Evreii au fost organzați într-o Centrală proprie, impunându-li- se o supraveghere atentă, prin inventarieri și recensăminte, prin deposedări de imobile și bunuri economice, care au afectat viața și munca acestei categorii etnice. A existat totuși un minim de lbertăți și drepturi, cu aspect de fațadă și normalitate, așa cum reies ea din paginile unei gazete proprii, numite „Gazeta evreiască”, redactată și editată în anii 1942-1944, unde viața de fiecare zi dă impresia că nimic nu s-a schimbat, mai ales că spectacolele de teatru și variete a Teatrului Barașeum din capitală, își urmează în mod obișnuit cursul. Desigur s-au introdus restricții la circulație, având ca scop urmărirea atentă a efectivului uman, cu respectarea cerințelor obligatorii dispuse în Carte albă, cu folosirea cartelei barate etc. Ele pot fi definite printr-un fel de ghettoizare generalizată, printr-o ofensivă de destrucție economică, prin sărăcire și izolare, teamă și insecuritate. Paginile gazetei evreiești „Gazeta evreiască”, apărută din 1942 în 1944, oglindește acest climat de teroare, prin păstrarea aparențelor și a unor funcțiuni care n-au fost în întregime strangulate. Mai toți scriitorii și gazetarii importanți, ieșiți din rându evreimii de la noi, au colaborat la acest ziar. Tradițiile românești ale comunității sunt puse în evidență prin articole despre primul teatru evreiesc din lume, cel înființat de Goldfalden în Moldova, prin rubrica lui Mozes Schawartzenfeld, Scriitori evrei din veacul al XIX-lea, prin dese referiri la activtatea și producția literară a unor scriitori ca Ronetti Roman, Adolf Stern, Eric Furtună, Adrian Verea, B. Fundoianu, D.V.Vermont, Marcu Brociner, Barbu Nemțeanu, Mozes Gaster etc. O întreagă echipă de redactori și colaboratori se străduie să să ofere paginilor redactate de aspecte și imagini din viața cultural-economică a evreimii, îngăduindu-li–se comunicarea poștală cu rude și prieteni din întreaga lume, dialoguri epistolare anunțate prin ziar. Articole instructive, pe teme de mare diversitate sunt poartă semnăturile unor cunoscuți scriitpri sau gazetari, cu vechi state de serviciu în presa românească interbelică, cum ar fi I.Peltz, Șt. Tita, Felix Aderca, Sergiu Dan, Isaia Răcăciuni, Ioan Masoff etc., scriitori care propun și dezbat teme interesante, în timp ce activitatea Teatrului Barașeum e urmărită atent într-o rubrică specială. Desigur foarte multe articole privesc viața religioasă a comunității, răspunsurile la ordonanțele și ordinele guvernului, situația economică, măsuri de salvarea a patrimoniului etc., într-o avalanșă de aspirații, inițiative și încercare de supraviețuire în condițiile regimului autoritar și a războiului pe frontul din Răsărit. Toate aceste restricții, măsuri de subordonare tacită sau directă vorbesc de o stare generală disfuncțională, care au fost abolite cu totul prin actul de la 23 August 1944, când regele Mihai, împreună cu un grup de comuniști, au înlăturat regimul antonescian, ordonând încetarea războiului antisovietic și întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste, eveniment socotit ca salvator de către evreimea noastră. Rezultatul imediat a fost un răsuflet general de ușurare și de aliniere la noul curs al acțiunii politice. Imediat societatea evreiască se regrupează și editează la 1 septembrie 1944 ziarul „Renașterea noastră”, subintitulat „săptămânal evreiesc” sub conducerea lui M.Moscovici, ziar care își propune să apere și să fixeze o linie de conduită nouă evreimii din România, ieșind din rezervă și adoptând o atitudine critică împotriva stărilor de dinainte. Este condamnată activitatea Centralei, ironizate spectacolele Teatrului Barașeum, teatru care s-a îndepărtat, prin numeroase ieșiri publice, de menirea lui, sunt șarjați unii colaboratori care ar fi dat impresia unei false normalități prin scrisul lor de lefegii aflat în serviciul unei cauze străine. Repudianți in corpore toți acești semnatari din ziarul apărut în timpul războiului au fost ocoliți, noul ziar preferând să lucreze cu un alt grup de colaboratori, aleși în principal din rândul partidului sionist, inși care se bucurau de mai multă autoritate și care urmăreau cu mai multă fermitate traducerea în faptă a unor obiective politice precise, urmărind deplina egalitate, recunoașterea cetățerniei române pentru toți evreii, dreptul de opțiune pentru părăsirea țării, recuperarea și restituirea bunurilor imobiliare și a altor pagube materiale cauzate de rechiziționări sau de măsuri abuzive etc. În paginile ziarului sunt puse la zid toate faptele condamnabile comise anterior, evocate stările de persecuții, vexații, rapturi economice, omoruri și lichidări din zona de nord a Moldovei, din lagărele cumplite din Trasnistria și din alte zone unde suferințe prin care a trecut evreimea din țară. Primul număr a apărut sub genericul Ceasul eliberării a sunat, publicând Apelul Partidului Evreiesc prin care se ia act de noua situație politică a țării. Se precizează următoarele . „La ora când închidem gazeta glorioasele armate sovietice intră în Capitală. Salutăm în ele, nu numai pe eliberatorii României de sub stăpânirea tiraniei teutonice, ci și pe salvatorii noștri, ultima rămășiță a evreimii europene, cuprinsă în hotarele cotropirii lor, dar și pe zdrobitorul hidrei hitleriste. A acelei hidre hitleriste, căruia nu i-am fost numai victime, dar și adversari hotărâți, care am semnalat-o, am stigmatizat-o și am combătutut-o până la limita puterilor noastre.” Se publică Mesaje către frații din țările libere, se salută trecerea de la întuneric la lumină, se fac relatări despre Eretz Israel, Țara evreiască dorită a lua naștere de către toți evreii, consemnându-se drepturile și libertățile din tratate europene, de la Balfour la programul de la Baltimore, reținându-se cele mai recente declarații americane, rusești și occidentale, în urma vizitei lui Ben Gurion la Moscova, soldat cu intensificarea particpării Palestinei la războiul de nimicire a hitlerismulului. Se anunță mobilizarea a 120.000 de tineri evrei la granița Palestinei, pregătiți a stăvili ofensiva lui Rommel și s-au pregătit ambulanțe pentru armata roșie. De asemenea se arată că în 1923 erau în România cca 800.000 evrei, din care „nu se mai află astăzi în viață nici 300.000”. Aceasta a fost decimată în zona Transilvaniei de vest, cedată Unfariri prin odiosul dictat de la Viena, pus la cale de cele două puteri fasciste, Germania și Italia. Ca atare, se se dau amănunte în articole speciale care vorbesc de Tragedia evreimii din Ungaria, unde, „o comunitate de 900.000 de sufelete a fost supusă celui mai cumplit calvar”. Pe de altă parte, se consemnează și se infierează situația din trecut, prin articole, precum Robi am fost (M.Rudich), Vă cerem ținută (I. Mendelovici), dar și prin aducerea în prim plan a punctelor fierbinți din trecutul recent: Crimele guvernului maghiar și cele din Transnistria, situația criminaliior de război, tragedia evreimii din Ungaria și posibilitățile care se deschid pentru emigranți, reînfințarea Uniunii Comunităților și o nouă conducere sionistă. Începând cu nr. 3 al publicației se pledează pentru „reîntoarcerea la tradiție” ( dr. I.Rosman), se dă un mesaj de Roș Hașana de rabinul Al.Șafran, se salută faptul că un evreu din România a juns președinte al Comunității din Tel Aviv ( dr. docent S. Gruenberg care a funcționat la seminarul rabinic din Berlin). În nr. 4 se fac precizări cu privire la rosturile și problemele comunității evreiești de la noi, zugrăvindu-se starea de fapt și prezentându-se obiectivele precise pe care le urmărește atât Partidul sionist, cât și noua publicație, artătându-se că gazeta „Renașterea noastră” s-a născut „ca o protestare a vieții evreiești trecute, ca o afirmare hotărâtă a tendinței de a uni întreaga colectivitate într-o singură disciplină politică și într-o solidaritate demnă de invidiat. Suntem o garnizoană ale cărei arme sunt gândurile, ale cărei depozite sunt cărțile, o garnizoană într-o citadelă a culturii. Afirmăm cu hotărâre că nu vom abdica de la niciunul din idealurile, de la niciunul din principiile noastre de atâta vreme știute.”

*Publicația „Renașaterea noastră”, apărută sun conducerea lui M. Moscovici, ca singura voce autentică a evreimii din România de după actul de la 23 august, va saluta hotărârea înțeleaptă de a o fi rupt cu armata hitleristă și a fi adoptat o serie de principii democratice, abolind legile și măsurile antonesciene și trecând la un alt mod de organizarea a vieții interne, luându-se măsuri ferme de protejare a tuturor minorităților și a întregii românimi, de consecințele unei vieți supuse normelor de război. Evreimea noastră a trecut rapid la reorganizarea Partidului Evreiesc , alegându-l în fruntea sa pe Al.I.Zissu, iar primele măsuri luate au vizat pregătirea ajutoarelor pentru studenți, redeschiderea „Bibliotecii dr. Singer”, a „Sinagogii Beth Iosef”, a templului „Cultura” etc., cerându-se luarea de măsuri imediate pentru înapoierea locuințelor și a bunurilor însușite pe nedrept și crearea de posibilități pentru patronii evrei. Gazeta n-a ocolit nici prezentarea unor fapte de cultură și a unor înfătuiri literare, punându-se pe alte baze activitatea Teatrului Barașeum, publicându-se poezii ale unor scriitori cunoscuți, evocându-se viața chinuită a lui M.Blecher, apelându-se la traduceri de Eric Furtună (Gernikovski), sau de S.Sanin (din poezia lui Lutzki), oferindu-se pagini de proză din Ștefan Zweig și din alți scriitori evrei, iar când a venit Yehudi Mehudin pentru un concert la București, ziarul a transformat prezența sa într-o adevărată sărbătoare, oglindită prin mai multe reporataje. Cât privește trecutul și suferințele evreilor români din perioada dictaturii antonesciene, Gazeta a publicat în serial ample relatări despre calvarul celor deportați în lagărele morții de acolo, serial semnat de M.Rudich, în care se sunt descrise scene inumane, mulți dintre deportați murind pe drum, lipsiți de hainele trebuitoare și cu picoarele goale, sub cnutul brutal al soldaților. Este exprimat regretul pentru pierdera lui Leon Bloom, reproducându-se din din scrierea Sunt evreu a acestuia, sunt luate în discuție legile rasiale adoptate de România, furtul averilor evreiești de către Radu Lecca sau iminenta vizită în România a lui Ben Gurion. În același timp ni se dau i ndicii despre noua atitudine a autortăților române față de situația și doleanțele evreilor, anununțându-se întrevederi ale unor miniștri cu fruntașii evreimii. Guvernul român își anunță disponibilitatea de a revizui și aboli toate măsurile emise de vechiul regim, dovedind o atenție sporită la litigiile aflate pe rol, privind cu atenție tot ceea ce li se prezintă spre dezbatere. Astfel, aflăm că președintele Consiliului, generalul Sănătescu, va avea o convorbire cu A.I.Zissu, președintele organizației sioniste din România, că M.S.Regele i-a fixat o audiență la 22 septembrie șef rabinului din România, dr. Al.Șafran. Cu cest prilej șef rabinul Șafran „a exprimat majestății Sale Regelui simțămintele de adâncă recunoștință ale populației evreiești pentru Înalta Ocrotire acordată de către Mjestatea sa Regele Mihai I și Majestatea Sa Regina Mamă Elena acestei populațiuni în anii de obidă prin care a trecut”. Și ministrul Niculescu-Buzești a avut întrevederi cu delegația evreilor români, iar în nr. 9 se aduc noi informații cu privire la chestiunile discutate , despre care se dau noi relații în articolul intitulat Guvernul român și problemele evreești. Între doleanțele de primă urgență fighurează : egalitatea de drepturi, abolirea legilor rasiale, reintegrarea în circuitul economic, atititudinea față de emigrație etc., peste puțin inserându-se știrea potrivit căreia Oficiul de Patronaj ar fi restituit Oficiului pentru Emigrare suma de 45 milioane lei, primită pentru unele emigrări care n-au avut loc.

Un loc aparte în coloanele ziarului îl ocupă prezentarea politicii dusă de Regele Mihai, văzut ca un garant al democrației în România și numit îndeobște cu apelativul „Eliberatorul”. În nr. 11 din 10 noiembrie 1945 apare pe prima pagină fotografia Regelui, însoțită de următorul text : „ Țara a sărbătorit cu însuflețire ziua numelui M.S. Regelui Mihai. Mai mult decât oricând, poporul este azi fericit să exprime regelui liberator prinosul recunoștinței și dragostei nețărmurite pentru ca în momentele cele mai cumplite în Istoria sa, El a izbutit să salveze România de cotropirea nazistă. Populația evreiască din țară, participând cu entuziasm la această sărbătoare, urează tânărului Suveran o domnie glorioasă și senină odată cu poporul românesc. Trăiască M.S.Regele Mihai! Trăiască M.S. regina Elena!”

O aducere în actualitate a misiunii salvatoare a Regelui are loc și la 12 mai 1945, când ziarul a publicat din nou fotografia regelui Mihai sub titlul „Trăiască M.S. Regele” arătând că „Regele României democrate”, sprijinit de forțele progresiste, a redat „țării libertatea și independența răpită de forțele obscurantismului fascist și a așezat colectivitatea evreiască în rândurile popoarelor libere din cuprinsul României.” Peste două numere se consemnează faptul că poporul român a sărbătorit și ziua Reginei Mamă Elena, față de care și comunitatea evreiască nutrește sentimente de simpatie și respect, întrucât și ea s-a dovedit a fi fost alături de cei aflați în suferință, prin recunoașterea faptului că „în vremuri aspre și timpuri de prigoană a dat exemplul încrederii și al demnității, a dovedit că ia parte la suferințele celor mulți. Noi evreii am avut numeroase prilejuri să ne bucurăm de regeasca ei dragoste, de nemărginita ei bunăvoință, de marele ei sprijin, care de atâtea ori a fost hotărâtor pentru existența noastră.”

Un articol de Mircea Popa