Vizita lui Nicușor Dan la Paris are loca la invitația lui Emmanuel Macron, președintele Franței.
Într-un comunicat de presă, Administrația Prezidențială arată că această vizită are rolul de a evidenția Parteneriatul strategic dintre România și Franța.
„Confirmă consistenţa Parteneriatului Strategic dintre România şi Franţa, precum şi relaţia privilegiată dintre cele două ţări şi popoare. Anul 2026 marchează, de altfel, centenarul Tratatului de prietenie franco-român, simbol al solidarităţii şi al angajamentului comun în sprijinul securităţii europene” potrivit comunicatului de presă, remis publicității de Administrația Prezidențială.
Tema paradei de pe Champs-Élysées
Ceremoniile principale dedicate Zilei Naționale a Franței se vor desfășura pe Champs-Élysées. Tema principală a manifestărilor va fi „Redeșteptarea strategică a Europei”.
În cadrul ceremoniei, România va prezenta 22 de militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, de garda Drapelului de Luptă și de un pluton.
Participare la reuniunea Coaliției de Voință pentru Ucraina
Pe agenda vizitei președintelui Nicușor Dan la Paris se află și participarea la Reuniunea Coaliției de Voință pentru Ucraina.
„Coaliţia urmăreşte să contribuie, după încheierea unui acord între părţile implicate în conflict, la menţinerea păcii şi la prevenirea unei noi agresiuni împotriva Ucrainei. În intervenţia sa, Preşedintele Nicuşor Dan va evidenţia legătura directă dintre securitatea Ucrainei şi securitatea Europei, cu accent asupra Flancului Estic al NATO şi al Uniunii Europene. Şeful statului va reafirma că sprijinul acordat Ucrainei pe toate palierele relevante rămâne esenţial pentru stabilitatea şi securitatea întregii regiuni”, potrivit aceluiași comunicat de presă.
Nicușor Dan va evidenția necesitatea Ucrainei de a negocia încheierea războiului într-o poziție de forță, pentru o pace justă și durabilă. În cadrul acestui format, 35 de state susțin cauza Ucrainei.
„În acest context, Coaliţia de Voinţă este chemată să joace un rol esenţial în implementarea unor garanţii de securitate cuprinzătoare, menite să consolideze securitatea regiunii extinse a Mării Negre, a Flancului Estic şi a întregului spaţiu euro-atlantic”, mai arată Administrația Prezidențială.
Pierdut presedinte.Il declar nul!
SA CANTE MARSILIEZA ! LA BUCURESTI ! PENTRU BOLOJAN !
Singur sau cu concubina?