155 de ani de la punerea în funcțiune a primului tramvai, tras de cai 

La 8 iulie 1869, Timișoara devenea al 14-lea oraș din Europa care avea ca mijloc de transport în comun și tramvaiul tras de cai. Pentru a putea circula aceste tramvaie, a fost nevoie de invenția francezului Alphonse Loubat, care a brevetat șina cu canal. Până atunci șinele erau ca cele folosite de trenuri.

Însă la noi mai există încă mitul că „La Timișoara s-a inaugurat prima linie de tramvai tras de cai din Europa”, însă nu este așa. Dar aici las pe seama „istoricilor” dezbaterea

Primul tramvai tras de cai construit după sistemul Loubat a fost în New York, în anul 1852. A urmat Parisul, în 1854, apoi Nantes, Lille. La Berlin și Viena au început să circule în 1865, iar la Budapesta în 1866. Timișoara este primul oraș din provincia Ungariei de atunci cu tramvai tras de cai, în 1869, dar au urmat rapid, încă din același an, Arad, apoi Szeged, Debrecen și Kassa (Kosice). Sistemul transportului public cu tramvaiele tractate de cai a continuat să se răspândească, fiind introdus ulterior şi în oraşele Bucureşti, Leipzig, Frankfurt am Main, Dresda şi Hanovra. Prima linie de tramvai tras de cai din Vechiul Regat, a apărut la București, în 1871.

Tramvaiul tras de cai de la Timișoara lega pentru prima dată cele două mari cartiere istorice ale Timişoarei: Fabric şi Iosefin. Traseul tramvaiului tras de cai avea două linii în Timișoara: una pleca de la Gară și ajungea până în Piața Sfântul Gheorghe, cealaltă din Piața Sfântul Gheorghe până în cartierul Fabric. Lungimea traseului era de 6 kilometri la momentul respectiv.

La 30 aprilie 1869 s-au achiziţionat de la Fabrica de Vagoane din Viena primele 5 vagoane de persoane pentru transportul cu cai, fiecare vagon costând 1755 florini. Ca la 8 iulie, când a fost inaugurată prima linie pentru tramvai, parcul să număre 15 perechi de cai, cinci vagoane dintre care trei erau rezerve. La sfârşitul anului 1869, Societatea de Tramvaie cu Cai din Timișoara avea un parc de 24 de vagoane.

Vagonul era fabricat la Viena și era tras de trei cai pe timp de iarnă și de doi cai în celelalte anotimpuri. Cutia si trucul vagoanelor era din lemn, legăturile executate prin corniere de fier, iar suspensia prin arcuri din foi de oțel. Ambele platforme erau deschise, acolo aflându-se câte o frână de mână cu pârghie. Saboții erau din lemn, aplicându-se câte unul la fiecare roată în partea interioară, între osii. Luminația vagoanelor s-a făcut prin lămpi cu petrol, aplicate în tavan, la ambele capete ale vagonului. În depou, pe timpul nopții, lămpile erau scoase din vagoane.

Program de circulaţie al tramvaielor era între orele 6 – 22 și se succedau la  10 minute. Se ajungea destul de repede de la gară până în centru. Puteai să urci și să cobori unde doreai, făceai semn, desigur că mergea destul de încet, nu alergau caii, oprea vizitiu, lumea se urca și cumpăra biletul. La fel, dacă voiau să coboare făceau un semn și vizitiul oprea.

Au urmat cele cu tracțiune electrică

Tramvaiele cu cai au funcţionat până la 26 iulie 1899, când  s-au introdus tramvaiele cu tracțiune electrică. Vagoanele electrice aveau un grad mare de confort; de asemenea durata unui traseu s-a redus de la 1 oră şi 30 de minute la 32 de minute. Depoul număra pe vremea aceea un număr de 43 de vagoane motor, 3 vagoane remorcă, 2 pluguri de zăpadă şi câteva vagoane platformă.

 

Surse: https://ghidulbanatului.ro/; http://www.memoriatimisoarei.ro/surse-memoriale/monografii.html.

Sursa fotografii adevarul.ro, banatulazi.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Dan Orghici 154 Articole
Author

9 Comentarii

  1. Nu cumva apăruse în România în timpul regelui Mihai? Eu asta îmi amintesc! Că în Romania nu se mai iau în seamă decât zonal sau local multe petrecute în trecutul istoric glorios, e intenția generalizată a uitării istoriei noastre romane.

  2. Completare:
    O trăsură cu aer împins dar cu lux excentric pentru plăvanul nesimțit, acest vizibil infractor din fruntea statului român, nu exista ca cadou?

  3. Domnule D. Orghici cu toate că au trecut 106 anii de la cei 51 de ani cât a durat struțo-cămila Austro-Ungaria în aceeași adulație scrieți Kassa (Kosice). E de mirare că nu scrieți și Temesvár (Timișoara).

  4. dom’le:
    azi circula prin Bucuresti niste tramvaie
    de nu-ti e rushine sa-ti plimbi iubita!
    (daca faceti abstractie de coloratii de import;
    aia par clienti lipiti cu superglue)

  5. Administrația maghiară a pus Transilvania in topul țărilor europene, cu pionierat in multe domenii..Ar fi normal ca istoria, cultura, literatura, performanțele ardelenilor, care nu erau romîni, azi să fie cunoscute, invățate,. Chiar romînu de azi uzurpator, să cunoască in ordine cronologică pe toți regii și principii transilvaniei..

  6. caii au disparut dar ROMANIA MEDIEVALA ,condusa de bovine si cu trai DECENT ZOOTEHNIC .. a ramas o realitate neschimbata..

  7. SI care era Traseul Tramvaielor in Bucuresti ? PE Calea Victoriei ? PE Magheru a aparut Tarziu! PE Magheru erau Case ! Nu erau Blocuri in Anul 1800 !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.