2 mld. euro, reabilitarea căii ferate Craiova – Caransebeș

Compania CFR infrastructură a început să scoată la licitație contractele pentru reabilitarea căii ferate Craiova-Caransebeș, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean, de interes european, o lucrare cu o valoare estimată de 10,5 miliarde de lei, cea mai mare din domeniul feroviar, de după Revoluție. Sunt 225 de kilometri de reabilitat aici, ceea ce duce costurile la circa 100 de milioane de euro pe kilometru.

Tot proiectul are o durată de executare de nouă ani și este finanțat din fonduri europene, POR, și de la bugetul de stat.

Primul lot scos la licitație în SICAP are o valoare cuprinsă între 2,5 și 2,7 miliarde lei și presupune lucrări pe Craiova – Filiași – 37 km și Filiași – Igiroasa – 44 km.

Vor urma, după cum a anunțat CFR săptămâna trecută,  IGIROASA (CAP Y) – DROBETA TURNU SEVERIN (Cap X ), km 331+000 – 362+632, inclusiv legăturile CF ale noii variante de traseu BALOTA cu stațiile Prunișor și Drobeta Marfă, Stația CF Drobeta Marfă, Racord CF Dudașu (41,234 km)

Principalele obiective feroviare incluse în primele trei loturi sunt:

– 123,474 km reabilitați pentru viteza maximă de circulație de 160 km/h;

– 16 stații/halte

– 48 de poduri

– 87 de podețe

– 18 pasaje inferioare și superioare

– 1 tunel nou cu cale ferată dublă (6.189 m)

– 1 viaduct nou cu cale ferată dublă (900 m)

– 16 de treceri la nivel cu calea ferată

– 4 puncte de oprire

– 4750 m panouri fonoabsorbante

– construcții clădiri de exploatare/mentenanță

– dublare linii CF: Strehaia – Ciochiuța, stația Ciochiuța, Ciochiuța – Tâmna, Tâmna – Igiroasa, stația Igiroasa, Igiroasa – Prunișor

– variante noi de traseu: Igiroasa – Prunișor Nouă, Prunișor – Drobeta Est Nouă, Drobeta Est Nouă – Drobeta Mărfuri, Drobeta Est Nouă – Dudașu

– modernizarea instalațiilor de semnalizare/centralizare/telecomunicații, bariere automate la trecerile la nivel

– sistemul european de management al traficului (ERMS) pe întregul tronson

– lucrări specifice de protecția mediului.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mihai Soare 1056 Articole
Author

1 Comentariu

  1. …ce ti-e si cu geografia asta!…100 mil/km, 10 km fac 1000 mil, 100 km fac 10000 mil in opinia autorului…adica 20 miliarde…or fura astia cu doua maini, dar nici chiar asa…chiar si asa, 10 mi//km mi se pare exorbitant, mai ales tinand cont ca mai mult de jumatate este reabilitare, nimic nou…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.