În România sunt peste 150.000 de persoane care au averi lichide de peste 100.000 de euro, potrivit unor studii comandate de americanii de la Citibank. Rezultă astfel un volum total de disponibilități cash de peste 15 miliarde de euro la nivelul potențialilor clienți pentru servicii de tip private banking. „Sunt circa 153.000 de persoane cu […]

Compania British Petroleum plăteşte motoarelor de căutare Google şi Yahoo! câte 10.000 de dolari pe zi pentru ca site-ul oficial BP să aibă prim-planul la căutarile cu cuvintele „BP mareea neagră”. „Aflaţi mai multe despre eforturile BP” este prima ştire pe care o oferă, contra cost, motoarele de căutare. Acesta este modul în care compania […]

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Ioan Vida a acuzat marţia seară, la TVR, ilegalitatea desemnării lui Ion Predescu ca preşedinte interimar al instituţiei după experirarea propriului său mandat. Potrivit lui Vida, funcţia de preşedinte interimar al CC nu există, iar astfel de decizie nu poate fi luată decât cu minimul de cvorum necesar, adică cel puţin şapte din cei 9 judecători, situaţie care nu a avut loc.

În luna aprilie s-au născut 16.143 copii (9,2 născuţi-vii la 1.000 locuitori), cu 1.905 mai puţini decât în luna martie. Numărul persoanelor care au decedat în luna aprilie a fost de 22.084 (12,5 decedaţi la 1.000 locuitori), cu 1.114 decedaţi mai puţini decât în luna martie, potrivit datelor publicate pe site-ul Institutului Naţional de Statistică. […]

Preşedintele Federaţiei „Spiru Haret”, Marius Nistor, a anunţat, miercuri, că mai mulţi cetăţeni se vor aduna, astăzi, la ora 17.00, în Piaţa Universităţii, pentru a-l aştepta pe preşedintele Traian Băsescu să dea raportul, aşa cum s-a angajat, în 2007, că va face la interval de trei luni. Preşedintelui i-a fost trimisă o invitaţie la Palatul Cotroceni, prin care i s-a cerut să-şi respecte promisiunea.

Asirom Vienna Insurance Group (VIG) a lansat, miercuri, o poliţă care permite unui client RCA al companiei să solicite direct acestuia despăgubirea pentru daunele produse în urma unui accident rutier din vina altui şofer. Ulterior, Asirom VIG va recupera banii de la asiguratorul vinovatului. Denumită Casco Partener, poliţa scuteşte clienţii RCA ai companiei de „timpul […]

La începutul şedinţei parlamentare, în care este citită moţiunea de cenzură a PSD, liberalul Eugen Nicolăescu a reclamat faptul că din partea Guvernului este prezent doar secretarul de stat Valentin Iliescu, iar banca unde stau miniştrii este goală. Iliescu a explicat că absenţa miniştrilor are drept cauză faptul că în acest moment are loc şedinţa […]

Acest film propune o analiză atentă a practicilor medicale homeopate si a medicinei alternative, dar și a principiilor care stau la baza acestor tratamente.

Deficitul comercial al României revine pe scădere în aprilie. Conform datelor INS atât exporturile cât şi importurile au scăzut faţă de martie, cu 4,7%, respectiv 4,3%. Comparativ cu aceeaşi lună din 2009 însă, exporturile sunt mai mari cu 33%, iar importurile cu 21%. Romania a exportat în aprilie bunuri în valoare de 2,8 miliarde de […]

Leul îşi revine astăzi pe piaţa interbancară. Moneda naţională este cotată în jurul nivelului de 4 lei şi 21 de bani pentru un euro, cu 3 bani peste nivelul de ieri. Şi în faţa dolarului, leul câştigă teren. Moneda americană este cotată la 3 lei şi 52 de bani, după ce ieri a atins maximul […]

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) au anunţat că sindicatele din Bucureşti, afiliate federaţiei, vor picheta, astăzi, între orele 12.00 şi 14.00, sediul Ministerului Educaţiei. La începutul lunii iunie cele patru federaţii sindicale reprezentative din învăţământ au decis continuarea acţiunilor de protest conform calendarului comun, prin netrecerea notelor în catalog, neparticiparea la examenele naţionale, […]

Preţul aurului a ajuns, ieri, la un nou nivel record, de peste 1.250 dolari pe uncie, din cauza perspectivelor economice incerte din Europa. Temerile din piaţă s-au amplificat după ce agenţia de evaluare financiara Fitch a avertizat că Marea Britanie se confruntă cu dificultăţi „uriaşe” legate de reducerea gradului de îndatorare, investitorii preferând aurul în […]

În timp ce unele companii de stat înregistrează an de an pierderi de sute de milioane de lei, angajaţii acestora se bucură în continuare de salarii uriaşe. Vorbim de cei din conducere, nu de simplii angajaţi. Este şi cazul companiilor Poşta Română şi CFR Călători. Poşta Română a înregistrat anul trecut pierderi de 181 de milioane de lei. Nici anul 2010 nu se anunţă unul profitabil. În primele 3 luni, pierderile au depăşit 14 milioane de lei, cu 1 milion mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Intervievat de presa bulgară cât va mai dura monitorizarea României şi Bulgariei, şeful departamentului pentru Justiţie din Comisia Europeană a răspuns ambiguu, evitând să indice vreun termen. Directorul general al departamentului CE pentru Justiţie, Libertate şi Securitate, Jonathan Faull, a declarat marţi că Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru România şi Bulgaria în domeniul […]

După şase ani de detenţie, celebrul interlop, Nuţu Cămătaru a fost eliberat în această dimineaţă. Acesta a plecat de la Penitenciarul Jilava călare pe un cal negru. Nuţu Cămătaru a fost închis în iulie 2004 pentru tâlhărie, potrivit realitatea.net. În 2005, Ion Balint a fost încadrat în sistemul penitenciar, iar după condamnare, a intrat de […]

Vânzările de autovehicule Logan în Rusia au înregistrat o creştere de 20% în primele cinci luni, la 24.160 de unităţi, şi s-au menţinut pe poziţia a cincea în topul celor mai cumpărate 25 de modele, pe o piaţă care a scăzut cu 5%, dar a revenit pe un trend pozitiv din luna martie. Logan şi […]

Gruparea din Giuleşti ar putea fi executată silit din cauza unei datorii către o firmă de pază, veche de peste doi ani şi pentru care compania deţine o hotărăre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Acţionarul majoritar al Rapidului, George Copos, i-ar fi propus lui Ştefan Brotac, patronul firmei de pază, să transforme datoria de 700 de […]

Impresarul fundaşului Cristian Chivu, Victor Becali, a declarat, pentru site-ul FcInterNews.it, că jucătorul român mai are contract până în 2012 cu Inter Milano, grupare la care se simte „excelent”, şi nu există nicio ofertă pentru căpitanul „tricolorilor” din partea clubului Real Madrid. „Cristian e legat de Inter cu un contract până în 2012. Nu este […]

Moţiunea de cenzură iniţiată de social-democraţi împotriva Guvernului a fost citită astăzi în Parlament. Documentul, intitulat „Opriţi genocidul social”, a fost prezentat în plenul reunit al celor două camere, începând cu ora 11.00. Moţiunea va fi dezbătută şi votată pe 15 iunie. Premierul şi miniştrii Cabinetului Boc au lipsit de la citirea moţiunii de cenzură, fiind în şedinţă la Palatul Victoria. Guvernul a fost reprezentat în Parlament de secretarul de stat pentru Relaţia cu Parlamentul Valentin Iliescu.

Moţiunea de cenzură a PSD, citită parţial, pentru a nu-l lăsa pe Buzek să aştepte

Şova: Cei ce nu votează moţiunea să-şi asume responsabilitatea pentru dezastrul pe care-l vor produce

Boc îi linguşeşte pe Voiculescu, Năstase şi Geoană

Moţiunea PSD va fi votată marțea viitoare

PSD şi PDL se acuză reciproc de vânătoare de oameni

„Pentru că sunteţi o doamnă şi nu vrem să vă jignim, vă cerem să vă daţi demisia”

Aura Vasile despre guvernanţi: Cine stau ascunşi pe corabie? Şobolanii