Parcul auto din România a crescut anul trecut cu 1,8%, la peste 5,42 milioane de vehicule, din care 4,3 milioane sunt autoturisme, cu 6,4% mai multe faţă de 2009, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Cele mai multe vehicule sunt echipate cu motorizări pe benzină, aproape 60%. În ceea […]
Lună: ianuarie 2011
Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională (BNR) este de 4,2621 lei pentru un euro şi de 3,1359 lei pentru un dolar. Ambele valute se depreciază Ieri, BNR a afişat un curs de referinţă de 4,2684 lei pentru un euro şi de 3,1437 lei pentru un dolar.
Alegerile pentru Consiliul Superior al Magistraturii trebuie reluate. Curtea Constituţională a admis, marţi, cele două contestaţii depuse de PDL privind validarea listei membrilor CSM. Plenul Senatului a validat lista celor 11 membri aleşi în CSM pe 22 decembrie 2010, decizia fiind luată cu 64 de voturi „pentru” şi 60 „împotrivă”. În timpul dezbaterilor, PDL anunţa […]
Bugetul de privatizare al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului pe 2011 presupune venituri totale de 10,05 milioane de lei. Aproape toate veniturile sunt obţinute din valorificarea unor bunuri-10 milioane de lei, potrivit proiectului de buget pe acest an. Ministerul mai deţine acţiuni la 17 societăţi comerciale din turism. Din cele 10,05 milioane de lei încasate […]
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au amânat marţi pentru 15 februarie dosarul în care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu este acuzat că i-ar fi trimis în Indonezia mai multe sume de bani fostului director al Gelsor, Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul FNI. Sorin Ovidiu Vîntu nu a fost prezent în sala […]
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor sfătuieşte persoanele cu credite în derulare, care nu au semnat actele adiţionale trimise de bănci, să verifice conţinutul noilor contracte şi să le respingă dacă nu sunt de acord cu ele.
Cu 700.000 de exemplare vândute în 2010, albumul „Spiritus Dei” al trioului „Les Prêtres Chanteurs” (Preoţii cântăreţi) se situează printre cele mai bune vânzări şi la începtul acestui an. Cine sunt cei trei solişti care intrepretează 14 melodii, printre care „Ave Maria” şi alte piese de muzică sacră, dar şi „Quand on n’a que l’amour” […]
Senatoarea PSD Olguţa Vasilescu afirmă într-o postare făcută pe blogul personal că ministrul de externe Teodor Baconschi şi colega sa de cabinet Elena Udrea au vrut să dea bir cu fugiţii, luni, la Iaşi, când au început huiduielile. „Băsescu a părut azi (n.n. – luni) luat pe nepregătite de duşul rece de la Iaşi, el, […]
Delegaţia FMI a început azi seria discuţiilor oficiale în cadrul misiunii de evaluare. Şeful misiunii, Jeffrey Franks, s-a întâlnit acum o oră cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Discuţii preliminare au avut loc încă de ieri, când oficialul FMI a dialogat cu reprezentanţi ai Partidului Naţional Liberal. Discuţiile de la BNR începute azi dimineaţă, continuă la […]
În numerele 11/2010 şi 12/2010 ale revistei ieşene „Timpul” am publicat (sub titlurile: „Constantin Noica în arhive: ataşamentul victimei faţă de torţionar”; „Note privind colaboraţionismul lui Constantin Noica”) observaţiile mele rezultate din cercetarea dosarelor pe care Securitatea le-a elaborat în legătură cu Constantin Noica (două dosare de urmărire informativă, I 01516/14 volume şi I 3718/3 volume; un dosar penal, P 000777/16 volume; două dosare SIE, microfilmate, unul personal/de agent şi unul de urmărire).
În jurul orei 12:00, preţul acţiunilor FP a ajuns la 0,665 lei pe o lichiditate de 24 milioane euro. Preţul a variat, de la momentul deschiderii, cu 10%. Preţul mediu este de 0,6375 lei pe acţiune. După o oră de tranzacţionare, la ora 11:00, titlurile FP au rămas la 0,62 lei, o creştere de 3% […]
Reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional (FMI), Mihai Tănăsescu, a declarat marţi la RFI că problema pensiilor militare trebuie privită din toate perspectivele, nu doar din punct de vedere al economiilor care se fac la buget, iar FMI nu spune Guvernului cum să recalculeze pensiile.
Deşi este unul dintre cei mai respectaţi localnici din Drăgăşani, judeţul Vâlcea, prestanţa lui Mugur Isărescu nu a reuşit să ţină hoţii la distanţă. Aceştia au furat, zilele trecute, 400 de butaşi de pe podgoria guvernatorului Băncii Naţionale.
Consiliul European a refuzat accesul europarlamentarilor la raportul privind progresele României şi Bulgariei în vederea aderării la spaţiul Schengen, pentru că acesta este confidenţial şi nu este concludent, relatează agenţia bulgară Novinite, citând deputaţi europeni care fac parte din Comisia pentru drepturi civile, justiţie şi afaceri interne. Acest fapt împiedică activitatea comisiei, susţin europarlamentarii. Comisia […]
La peste 80 de ani, ultimul gigant al Hollywood-ului continuă să realizeze cel puţin un film pe an. Peste o lună va începe o peliculă despre Hoover, cel care a fost directorul FBI timp de 48 de ani. Rolul principal îi revine lui Leonardo DiCaprio, care i-a şi trimis scenariul lui Dustin Lance Black (distins […]
Sorin Ovidiu Vîntu a fost internat, luni după-amiază, la Spitalul de Urgenţă „Floreasca” din Capitală, pentru o evaluare în vederea unei posibile operaţii la un picior, după ce a suferit o fractură la rotulă, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, Bogdan Opriţa. „Vor fi făcute mai multe investigaţii, printre care un […]
Presupusa ambulanţă cu care a fost transportat trupul neînsufleţit al fostului preşedinte american John F. Kennedy, după asasinatul din 1963, a fost achiziţionată de un colecţionar pentru suma de 120.000 de dolari, la o licitaţie organizată în Arizona (SUA). Colecţionarul din Arizona a cumpărat maşina Pontiac Bonneville, în ciuda zvonurilor conform cărora ambulanţa ar fi […]
Gelu Voican Voiculescu vrea 750.000 de euro despăgubiri pentru suferinţele la care a fost supus de fosta securitate. Fostul viceprim-ministru s-a adresat deja instanţei şi aşteaptă primul termen stabilit pentru luna iunie, informează Antena 3. Gelu Voican Voiculescu spune că a luat exemplul lui Ion Diaconescu. Fostul lider ţărănist a cerut 18 milioane de euro […]
Un incendiu puternic a izbucnit, marţi dimineaţă, la o casă de copii cu dizabilităţi din localitatea Băiţa din judeţul Maramureş, primele informaţii indicând faptul că nu există victime. Nicio persoană din centrul pentru persoane cu dizabilităţi din Băiţa nu a fost pusă în pericol, toate fiind evacuate şi duse la Centrul de Primire în Regim […]
Băsescu merge să „consulte” o clarvăzătoare. Clarvăzătoarea, foarte concentrată, închide ochii şi îi spune: – Vă văd trecând pe un bulevard foarte mare, într-o maşinădecapotabilă şi lumea strigând de bucurie. Băsescu zâmbeşte şi o întreabă: – Deci, mulţimea este fericită? – Da, ca niciodată! – Şi oamenii aleargă după maşină? – Da, alearga în […]
Deputatul PNL Cristina Pocora publică pe blogul personal o scrisoare care a primit-o pe e-mail de la colonelul (r) Marius Macovei, preşedintele SCMD Constanţa, adresată ministrului Gabriel Oprea. „Am primit această scrisoare pe e-mail şi am decis să o public aici pentru că ea dă glas nedreptăţilor pe care le trăiesc în aceste zile cei […]
Cei care au terminat o facultate de informatică şi au experienţă în programare şi în web design sunt norocoşii lui 2011 când vine vorba de angajare. Încă de la începutul anului, marile companii au anunţat sute de poziţii pentru care caută angajaţi, în general specialişti cu experienţă şi care mai ştiu şi o altă limbă […]
24 ianuarie 2011 Tema principala a discursului rostit de presedintele Traian Basescu, luni, la Iasi, a fost „modernizarea statului”, o tema draga pe care seful statului a mai repetat-o anul acesta. Atat de draga incat o tot repeta, intr-o forma sau alta, pe 24 ianuarie, din 2006 pana astazi. Traian Basescu era primit „ca acasa” […]
Preşedintele PSD, Victor Ponta, spune că nu exclude susţinerea lui Sorin Oprescu la Primăria Capitalei în vara anului viitor. „Nu ştiu, dar nici nu exclud această variantă (susţinerea lui Sorin Oprescu – n.r.). În nici un caz în 2012 banii Bucureştiului – că de fapt asta se doreşte – nu trebuie să ajungă la aceeaşi […]
Publicaţia italiană La Nazione scrie, marţi, că atacantul român Adrian Mutu a renunţat la colaborarea cu Giovanni Becali, considerându-l pe impresar vinovat de problemele cu Fiorentina, informează violanews.com. „Mutu l-a concediat pe Becali. Este o lovitură de teatru care anticipează o împăcare cu Fiorentina? Nu se poate spune dacă ruptura dintre Mutu şi sfătuitorul său […]
Lui Igaş i se cere să facă lumină în privinţa unor aspecte mai obscure din trecutul, dar şi din prezentul său. Pupilul lui Gheorghe Falcă este acuzat de fi numit în posturi importante din MAI persoane cu mari probleme de integritate. Ministrul Igaş este acuzat că ar fi fost cercetat şi amendat penal pentru proxenetism, precum şi de implicare în contrabanda cu ţigări şi cea cu lemn.