La finalul anului trecut, la iniţiativa UDMR, guvernul Boc a dat o ordonanţă de urgenţă prin care transferă fondul cinegetic al ţării din proprietatea AGVPS, asociaţie non-guvernamentală de reprezentare a intereselor vânatului şi vânătorilor din România, în cea a proprietarilor de terenuri. Cum actul normativ nu putea fi dat doar pentru pădurile din Harghita şi Covasna, el a fost extins la nivelul întregii ţări. Marii beneficiari ai acestei legi sunt şmecherii puterii.

Afacerea Tower – Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj a picat după ce firma condusă până de curând de Mihai Chezan, un român cu dublă cetăţenie, româno-americană, care a făcut afaceri de milioane de euro cu deputatul PDL de Cluj, Daniel Buda, a căzut.

Mihai Stoican

Încălcările flagrante ale legislaţiei în problema pensiilor militare ar putea fi începutul sfârşitului pentru guvernul Boc şi pentru cel care conduce de facto guvernul, Traian Băsescu Din momentul în care a fost demis prin moţiune de cenzură (în toamna anului 2009), Cabinetul Boc, la indicaţiile sau având girul şefului statului, a guvernat în dispreţ faţă […]

De la începutul lui 2011, de cînd a înţeles că Franţa nu ne va înghiţi în Schengen, puterea rrromână, cea văzută şi cea nevăzută, şi-a însărcinat ostaşii, cei declaraţi şi cei nedeclaraţi, cu denigrarea a tot ce mişcă franţuzeşte şi francez. Ca de obicei, gurile care stuchesc de-a dreptul nu prezintă nici un interes intelectual. […]

De când o ţine langa cu modernizarea României sau a unor sectoare importante, toată lumea se uită la preşedinte şi-şi face cruce. Şi-n afara ţării, şi pe plaiurile carpato-dunărene. Cu cine s-a înţeles el despre modernizare? Cu poporul? Ţineţi minte ceva din perioda premergătoare alegerilor prezidenţiale? În afara unicameralului şi a modernizării clasei politice, Udrea, […]

Există deja un orizont de aşteptare pe termen scurt favorabil semnării alianţei social-liberale PSD-ACD (PNL-PC), ar face o greşeală liderii din opoziţie dacă n-ar semna-o până la 1 martie. Prin ea se formează şi o alianţă majoritară a electoratului dezamăgit de actuala coaliţie de guvernare PDL-UNPR-independenţi-UDMR-celelalte minorităţi.

Formaţiunea xenofobă Liga Nordului, care face parte din coaliţia guvernamentală din Italia, a criticat dur obţinerea de către o firmă din România a unui contract pentru furnizarea de cămăşi agenţilor Gărzii Financiare italiene, informează ediţia online a agenţiei AgenParl, citat de Mediafax.ro. „Aflăm de la site-ul de ştiri ItaliaOggi că o firmă românească a obţinut […]

În urma unui studiu, cercetătorii britanici au ajuns la concluzia că un cuplu se ceartă de aproape 312 într-un an, şi asta pentru motive cât se poate de banale. Firele de păr de pe chiuvetă, murdăria din vasul de toaletă şi timpul de care avem nevoie pentru a ne aranja să ieşim în oraş sunt […]

Şeful delegaţiei Fondului Monetar Internaţional, Jeffrey Franks, a apreciat, la sfârşitul întâlnirii cu reprezentaţii Ministerului Muncii, că aceasta a fost eficientă. „A fost o întâlnire eficientă cu oficialii MMFPS, iar discuţiile vor continua în zilele următoare”, a spus Jeffrey Franks. Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a confirmat cele spuse de Jeffrey Franks. „Discuţiile au […]

Imediat după atentatul terorist de la Moscova, premierul bulgar Boiko Borisov a ţinut să amintească de relaţiile bune pe care ţara sa le are cu lumea arabă şi că acestea pot preveni un atac similar în Bulgaria. „Avem relaţii amicale cu Palestina, cu toate ţările arabe. Lumea arabă face afaceri în Bulgaria; la fiecare colţ […]

Emil Boc are o întâlnire de lucru, la Palatul Victoria, cu ministrul Muncii, Ioan Botiş, privind recalcularea pensiilor militare, potrivit Agerpres. Premierul a avut şi luni seară o întâlnire, pe tema aceeaşi temă, cu Ioan Botiş şi Traian Igaş. La final, surse oficiale care au participat la discuţii au precizat că s-a convenit ca ministerele […]

Mama deputatei Liana Dumitrescu, nemulţumită de tratamentul pe care fiica sa l-a primit în spital, a sesizat procuratura. „Profesorul doctor Alexandru Ovidiu Băjenaru a refuzat pe deputata Oana Manolescu şi ne-a refuzat pe noi, familia deputatului Liana Dumitrecu să ne dea documentele medicale ale pacientei sub pretextul că nu cunoaştem medicină. O parte din documentele […]

Să începem cu imaginea ei ce se apropie mai mult de cea a unui model de la „Vogue”: o superbă blondă, cu un păr ca de mătase, cu ochii de un albastru spre violet, cu un aer fragil şi puternic în acelaşi timp. Este seducătoare, inteligentă, vorbeşte şase limbi, iubeşte filmele, citeşte enorm. Cultura muzicală solidă, cunoaşterea perfectă a stilurilor, muzicalitatea, puternica personalitate a artistei, ca şi eleganţa prezenţei scenice i-au permis să abordeze cu acelaşi succes un repertoriu divers.

Autoritatea Electorală Permanentă a finalizat proiectul de Cod Electoral privind toate tipurile de alegeri din România, urmând ca reprezentanţii AEP să poarte o serie de discuţii cu liderii partidelor politice pentru a conveni un proiect comun. În documentul de prezentare al AEP face referire, printre altele, la majorarea perioadei de campanie electorală la 90 de […]

Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, a aprobat marţi tratatul de dezarmare nucleară START, în cea de-a treia şi ultima lectură, cu 350 de voturi pentru şi 96 împotrivă, relatează agenţiile ruse. Textul urmează să fie examinat miercuri de Consiliul Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului, care ar trebui de asemenea să îşi dea […]

La nici două săptămâni după răsturnarea preşedintelui tunisian Zine Ben Ali, este rândul libanezilor să protesteze, de data aceasta împotriva unei „lovituri de stat” a Hezbollah-ului, „dinastia” Mubarak este ameninţată de oamenii sătui de 30 de ani de stare de urgenţă, iar palestinienii află cum au fost trădaţi de liderii lor în negocierile cu Israelul. […]

Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a declarat, marţi, că Adrian Mutu nu se va face niciodată „băiat cuminte” dacă nu a reuşit să facă acest lucru până la 32 de ani. „Mutu s-ar putea să fie coleg cu Chivu, am auzit şi e foarte bine. Nu cred că se va face băiat cuminte […]

„(…) Eroismul e acum aproape o trăsătură de caracter, proprie în primul rând comuniştilor, explicând pe deplin atitudinea lor faţă de muncă, de viaţă. A intrat în cotidian. (…) Marea uzină 23 August trăieşte în ritmul trepidant al întrecerii pornite în cinstea aniversării a 40 de ani de la înfiinţarea Partidului. (…) Cei doi comunişti, […]