A început redesenarea Orientului Mijlociu prin forţa străzii

La nici două săptămâni după răsturnarea preşedintelui tunisian Zine Ben Ali, este rândul libanezilor să protesteze, de data aceasta împotriva unei „lovituri de stat” a Hezbollah-ului, „dinastia” Mubarak este ameninţată de oamenii sătui de 30 de ani de stare de urgenţă, iar palestinienii află cum au fost trădaţi de liderii lor în negocierile cu Israelul.

Preşedintele Libanului l-a nominalizat pentru funcţia de premier pe miliardarul Najib Mikati, candidatul care, deşi sunnit, este susţinut de mişcarea şiită proiraniană Hezbollah. În acest context, unii analişti arată că fostul premier prooccidental Saad Hariri s-ar putea alătura preşedintelui Tunisiei într-un exil în Arabia Saudită. De altfel, Hariri are şi cetăţenie saudită.

Guvernul de uniune naţionala al lui Hariri a căzut după retragerea a 11 miniştri din tabăra Hezbollah, în semn de protest faţă de susţinerea arătată de premier Tribunalului Special pentru Liban, care urmează să decidă implicarea Hezbollah în asasinarea premierului Rafik Hariri, în 2005. Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, a declarat că Hezbollah practică santajul pentru a scăpa de verdictul justiţiei internaţionale.

Versiunea susţinătorilor Hezbollah vorbeşte de o manevră prin care Occidentul doreşte să acuze Hezbollah şi regimul iranian aflat în spatele său de o crimă comisă împotriva unui lider sunnit (Hariri), pentru a lipsi Teheranul de apărare în faţa unui atac diplomatic sau militar al SUA şi Israelului. Preşedintele Tribunalului Special pentru Liban, italianul Antonio Cassese, a fost liderul comisiei europene care a militat pentru retragerea de pe lista organizaţiilor teroriste a Mujahedinilor Poporului, o grupare care luptă împotriva regimului iranian.

Egiptenii, sătui de 30 de ani de stare de urgenţă

Şi egiptenii protestează împotriva regimului celui mai longeviv preşedinte arab, Hosni Mubarak, aflat la putere de aproape 30 de ani. În Egipt, 2011 este un an electoral în care se aşteaptă că preşedintele să predea puterea fiului său Gamal Mubarak.

Mii de egipteni au anunţat pe paginile Facebook că se vor aduna în Cairo, marţi, într-o aşa-numită „zi a furiei”, pentru a cere renunţarea la starea de urgenţă instituită în urma cu 30 de ani, după asasinarea fostului preşedinte Anwar Sadat. Facebook prezinta protestul drept „Ziua revoluţiei împotriva torturii, sărăciei, corupţiei şi şomajului”. Protestul are loc de Ziua Poliţiei egiptene, iar manifestanţii vor cere demisia ministrului de Interne.

În jur de 40% din populaţia Egiptului trăieşte cu mai puţin de 2 dolari pe zi, o situaţie dramatică în comparaţie cu cea din Tunisia.

Manisfestaţia împotriva regimului Mubarak este susţinută de Mohammed ElBaradei, fostul director al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, unul dintre principalii opozanţi ai regimului. Susţine protestul şi Frăţia Musulmană, grupare politică de orientare marxistă, interzisă oficial în Egipt. Reprezentanţii mişcărilor politice au precizat însă că nu vor participa la proteste şi s-au declarat împotriva provocării anarhiei în ţară.

În Tunisia, ţara din care revoltele s-au răspândit în Orientul Mijlociu, protestele continuă şi împotriva guvernului de uniune naţională format după răsturnarea regimului autoritar. Manifestanţii consideră că, prin menţinerea mai multor miniştri din garda veche, li se fură revoluţia. Potrivit Reuters, politicienii tunisieni urmează să anunţe formarea unui nou guvern, cu participarea celor mai respectaţi politicieni ai opoziţiei şi a reprezentanţilor moderaţi ai fostului regim.

Armata tunisiană a început să joace rolul de arbitru, cu generalul Rashid Ammar făcând o declaraţie echivocă: ” Revoluţia noastră este a noastră. Revoluţia tinerilor poate fi pierdută şi poate fi exploatată de cei care îşi doresc un vacuum politic. Armata va apăra revoluţia”.

Israelul, strâns cu uşa, după o scurgere de informaţii

Întreagă această reacţie din Orientul Mijlociu este catalizată de publicarea de către televiziunea qatariota Al Jazeera a documentelor secrete ale negocierilor israelo-palestiniene. Până acum, informaţiile arată că negociatorii palestinieni au facut concesii nebănuit de mari Israelului.

Liderul Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas a propus, în 2008, ca toate coloniile israeliene din Ierusalimul de Est, cu excepţia uneia, să rămână sub autoritatea Israelului, o concesie enormă, în conditiile în care Ierusalimul de Est este considerat teritoriu ocupat de către Israel.

Aceiaşi lideri palestinieni au fost de acord ca doar 10.000 din circa 5 milioane de refugiaţi palestinieni să se întoarcă în ţara lor, Abbas declarând că o reîntoarcere a milioanelor de refugiaţi arabi ar însemna sfârşitul Israelului.

Toate aceste dezvăluiri, scrie presa occidentală, demonstrează că Israelul are parte de un partener de negociere maleabil şi că argumentele israeliene privind poziţia rigidă a palestinienilor nu sunt fondate. În timp ce modul în care Al Jazeera a intrat în posesia documentelor secrete, publicarea acestora poate da un impuls muribundelor negocieri israelo-palestiniene, sunt de părere majoritatea analiştilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvan Ciubotaru 1060 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.