Promiteau intervenții la Primăria Voluntari

Doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru trafic de influenţă după ce ar fi cerut 8.000 de euro de la nişte persoane cărora le-au promis că le rezolvă

De CD M
Promiteau intervenții la Primăria Voluntari

Doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru trafic de influenţă după ce ar fi cerut 8.000 de euro de la nişte persoane cărora le-au promis că le rezolvă

Doi bărbaţi au fost reţinuţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru trafic de influenţă după ce ar fi cerut 8.000 de euro de la nişte persoane cărora le-au promis că pot intreveni la funcţionari din cadrul Primăriei Voluntari pentru rezolvarea situaţiei juridice a unui unui teren.

Dosarul a fost constituit în urma unui denunţ formulat în cursul lunii februarie de persoanele cărora li s-au solicitat cei 8.000 de euro.

Potrivit unui comunicat al Parchetului Capitalei transmis joi AGERPRES, în perioada august 2022 – iunie 2023, inculpaţii B.G. şi M.G.M. au susţinut faţă de denunţători că B.G. are influenţă asupra funcţionarilor publici din cadrul Primăriei Voluntari, astfel încât îi poate determina pe aceştia să elibereze documentele de care denunţătorii aveau nevoie pentru rezolvarea situaţiei juridice a unui teren situat în oraş. În acest scop, inculpaţii au pretins și primit 8.000 de euro.

Inculpaţii B.G. şi M.G.M. au fost reţinuţi miercuri pentru 24 de ore şi vor fi duşi joi la Tribunalul Bucureşti cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru o durată de 30 de zile.

Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Grupuri Infracţionale Violente din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, beneficiind de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.