Constanţa Cârstea, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inspector la Consiliul Superior al Magistraturii, îl acuză pe Petre Petrişor, fost preşedinte al Tribunalului Timiş, de hărţuire, după ce acesta din urmă a câştigat în instanţă despăgubiri morale de 500 milioane lei vechi de la procuroarea pensionară. Cei doi […]
Lună: ianuarie 2011
Sorin Dănilescu, fostul director Intact Interactive, a lăsat un mesaj de adio înainte de a se arunca de la etajul 5 al blocului în care locuia, potrivit pagiandemedia.ro În mesaj, Sorin Dănilescunu explică gestul, dar nu lasă niciun dubiu asupra sinuciderii. Trupul lui Sorin Dănilescu va fi depus astăzi la o capelă de la Cimitirul […]
Într-un nou buletin medical furnizat de medici de la clinica din Austria se precizează că starea de sănătate a lui Teo Trandafir s-a îmbunătăţit, potrivit Agerpres. Profesorul Michael Gnant, adjunctul preşedintelui Departamentului de Chirurgie, a explicat: „Noi am încercat să evităm o procedură chirurgicală invazivă, care este calea de tratament optim şi modern în pancreatitele […]
Traian Băsescu a declarat, într-o întâlnire cu membrii corpului diplomatic, că aderarea la spaţiul Schengen rămâne un obiectiv major pentru anul acesta. Preşedintele a dat asigurări că ţara noastră şi-a îndeplinit obligaţiile şi a spus că nu putem fi trataţi în mod discriminatoriu. „2011 ne propunem să fie, în politica externă, anul românilor”, a spus […]
La cele 255 de kilograme ale sale, Paul Manson bate recordul, fiind cel mai gras om din lume. Consumă zilnic 20.000 de calorii, dar se gândeşte să facă ceva în sensul ăsta, pentru că, spune un prieten, are o mare dorinţă. Un „menage a trois” este tot ce poate visa mai frumos. Şi acest lucru, […]
Deşi părea la început doar un zvon fantezist, realizarea unui film despre Margaret Thatcher pare să prindă contur. Meryl Streep a început deja repetiţiile pentru lungmetrajul ‘The Iron Lady’, iar filmările vor începe luna viitoare. Pentru a-şi pregăti rolul, Meryl Streep s-a întâlnit deja cu multe persoane care au fost în anturajul lui „Doamnei de […]
În timp ce Sorana Cârstea a fost eliminată, Simona Halep şi Monica Niculescu reprezintă ţara noastră, la simplu feminin, la Australian Open. Monica s-a calificat în turul trei, iar Simona i s-a alăturat în această fază a competiţiei.
În ultimii trei ani, România a împrumutat 19,5 miliarde de euro de la Fondul Monetar International, Comisia Europeană, Banca Mondială şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. În 2011 statul are nevoie de credite în valoare de 10 miliarde de euro, iar în martie se încheie perioada de derulare a acordului semnat în mai 2009. […]
„MApN recalculează pensiile la capacitate maximă, câte 1.000 de dosare pe zi. Oprea spune că, dacă nu s-ar fi „bătut cu încăpăţânare şi inflexibilitate”, toate pensiile militare scădeau între 19 şi 69%”, scriu jurnaliştii de la Gândul. După câteva zile de tăcere, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a ieşit public şi a precizat că şi-a […]
Blogul lui… C O S T I Scrisoare catre poporul aflat in legitima aparare marți, 18 ianuarie 2011 Am citit zilele acestea, pe internet, o scrisoare a marelui nostru om de cultura, colos al artei romanesti – Florin Zamfirescu – si am avut un moment de tacere….. am ramas fara cuvinte in fata acestei radiografii […]
Cel mai mare eveniment Europa din domeniul agroalimentar va reuni în acest an 1.632 de expozanţi din 57 de ţări. Ţara noastră participă cu 15 firme de profil, cu produse agroalimentare specifice, respectiv, miere şi produse apicole, vinuri, pălincă şi ale băuturi din fructe, brânzeturi, conserve de legume şi fructe, produse de morărit şi panificaţie. […]
Ceaţa reduce vizibilitatea sub o sută de metri pe Autostrada Soarelui, între Lehliu şi Drajna. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să circule cu viteză redusă, să aibă în funcţiune luminile de întâlnire şi proiectoarele de ceaţă şi să evite trecerile frecvente de pe o bandă pe alta, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES. Poliţiştii reamintesc faptul […]
După discuţiile de miercuri dintre membrii BPN ai PSD s-a decis că alianţa cu ACD, atât la alegerile locale, cât şi la parlamentare, reprezintă o necesitate, în pofida unor dificultăţi pe plan local. Pentru realizarea alianţei cu ACD, partidul social-democraţilor impune conservarea siglei tradiţionale a partidului, cei trei trandafiri, care, obligatoriu, trebuie să apară pe […]
Prezenţi pentru prima dată pe podiumul Săptămânii modei de la Berlin, şase creatori români au impresionat audienţa cu ţinutele deosebite, care acoperă un larg spectru al modei zilelor noastre. Reuters comentează că, deşi nu poate concura capitale ale modei precum New York, Paris sau Milano, şcoala de design românească se face, la nivel internaţional, tot […]
Potrivit unei decizii a guvernului, elevii care au nota mai mică de 8 la purtare rămân fără alocaţie până la sfârşitul anului. Măsura, spune executivul, a fost luată pentru a sprijinii financiar familiile care încurajează frecvenţa şcolară. „Am propus şi s-a aprobat stimularea participării copiilor la actul educativ. Mesajul meu este foarte clar: trimite-ţi copiii […]
Cei mai mulţi dintre absolvenţi îşi găsesc un job în domeniul pentru care s-au pregătit au terminat o facultate de inginerie, matematică, farmacie, informatică sau medicină veterinară, potrivit unui studiu despre corelarea sistemului de învăţământ cu piaţa muncii. Dacă, însă, ai urmat o facultate de limba şi literatura română, istorie, administraţie publică ori geografia turismului, […]
Programul „Rabla” va fi relansat din 15 februarie, potrivit ministrul mediului, Laszlo Borbely. Oficialul a declarat, pentru ProTV, că se va păstra aceeaşi formulă de anul trecut, cu trei vouchere, neprecizând însă şi valoarea acestora. Suma alocată iniţial pentru program va fi de 400 de milioane de lei, informează www.incont.ro. „Am făcut o analiză şi […]
Inflaţia a atins în decembrie nivelul maxim, iar din ianuarie va intra pe un trend descendent accentuat, potrivit unui raport al Raiffeisen privind perspectivele economice ale României în 2011. Rata anuală a inflaţiei va coborî de la 8% în decembrie la 6,7% în ianuarie şi va fluctua între 6,6%-7% până în iunie, urmând ca în […]
Comportamente contradictorii, de tip antisocial sau caractere obediente. Este analiza făcută la emisiunea Ora de Foc de psihologul Hanibal Dumitraşcu liderilor politici ai ţării. Hanibal Dumitraşcu a analizat, în cadrul emisiunii Ora de foc de la Realitatea TV, declaraţiile contradictorii ale premierului Emil Boc şi cele ale fostului ministru al Muncii, Mihai Şeitan, făcute în […]
Şedinţele filialei PDL din oraşul Budeşti s-ar putea ţine, în curând, într-o celulă de puşcărie. Asta pentru că cei doi vicepreşedinţi, Florin Dicu şi Nicolae Nacu, zis Bulae, sunt acuzaţi că au devalizat bugetul statului cu peste 10 milioane de euro. O spune chiar directorul Fiscului Călăraşi, care se chinuie să recupereze prejudiciul.
Este erou recunoscut pe plan mondial, dar a ajuns să fie umilit în propria ţară. Singurul român care a zburat vreodată în spaţiul cosmic, Dumitru Prunariu, în prezent general maior în rezervă, a primit pensia redusă cu două treimi. Şi asta pentru că statul i-a scos din acte cei trei ani de şedere în fosta URSS, perioadă în care s-a pregătit chiar pentru istoricul zbor în spaţiu.
Prunariu spune că va întreprinde demersuri legale, după ce pensia i-a fost redusă
Statul vrea să obţină peste 2,8 miliarde lei respectiv 644 milioane de euro la un curs de 4,3 lei din vânzarea unor pachete minoritare pe piaţa de capital. Este vorba de pachete ale unor companii din domeniul energetic. În total Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie şi-a bugetat venituri de aproximativ 3,8 miliarde lei. […]
Mircea Badea vorbeşte, în cadrul emisiunii „În gura presei”, despre scandalul din presa românească din ultima vreme cu privire la faptul că românii stau la cozi din ce în ce mai mari pentru a-şi plăti asigurările la CNAS şi alte dări către stat. Jurnalistul remarcă faptul că deşi cetăţenii se plâng, acest lucru nu pare […]
După ce au votat pentru ca cei cu credite în valută să-şi poată plăti ratele în lei la cursul BNR, deputaţii coaliţiei de guvernare au eliminat în taină acest amendament când au făcut raportul suplimentar. Parlamentarii fie nu îşi aduc aminte ce s-a întâmplat cu amendamentul, ori spun că a fost eliminat la cererea CE şi din cauza problemelor de ordin tehnic.