Este erou recunoscut pe plan mondial, dar a ajuns să fie umilit în propria ţară. Singurul român care a zburat vreodată în spaţiul cosmic, Dumitru Prunariu, în prezent general maior în rezervă, a primit pensia redusă cu 70%. Şi asta pentru că statul i-a scos din acte cei trei ani de şedere în fosta URSS, perioadă în care s-a pregătit chiar pentru istoricul zbor în spaţiu.
Varujan Vosganian, vicepreşedintele PNL, a declarat, în cadrul emisiunii Realitatea te priveşte de la Realitatea TV, că Prunariu este un erou al României.
„Dumitru Prunariu era pe vremea aceea erou al Uniunii Sovietice, ceea ce era o distincţie uluitoare pentru statul sovietic, iar pentru România avea cele mai înalte distincţii ale statului şi a fost o mândrie pentru noi. Acest om astăzi a anunţat că de semenea pensia sa a fost diminuată şi că se face parte în acţiunile împortiva statului român. Când ajunge statul român să lupte cu singurul român care a făcut parte dintr-o expediţie care a zburat în cosmos, ce să mai spunem… Avem un caz care este simbol pentru români, Dumitru Prunariu, e un erou în viaţă al statului român care protestează împotriva lipsei de respect a autorităţilor”, a spus Vosganian.