Cine deține Luna. Competiția între SUA, China și miliardarii planetei readuce în discuție Tratatul din 1967

Tratatul privind spațiul cosmic, ratificat în 1967, a stabilit principiul fundamental conform căruia nicio entitate nu poate deține corpurile cerești, inclusiv Luna.

Acest document internațional a apărut pe fondul Războiului Rece, din dorința de a preveni extinderea conflictelor militare în spațiu. În prezent, superputerile globale și anumiți lideri corporativi își propun să capitalizeze resursele valoroase disponibile pe Lună. Această schimbare de paradigmă generează provocări juridice și diplomatice complexe pentru comunitatea internațională.

Miza resurselor și planurile marilor puteri

Interesul actual pentru Lună se concentrează pe resursele aflate în apropierea polului sud lunar. Guvernul Statelor Unite și cel al Chinei vizează extragerea heliului și a apei înghețate din această zonă devenită strategică.

China, în parteneriat direct cu Rusia, planifică deja construirea unei baze de cercetare pe Lună. Competiția nu se limitează doar la nivelul statelor, ci implică și actori privați puternici.

Elon Musk anticipează dezvoltarea unor piețe masive, inclusiv centre de date lunare și infrastructură pentru lansări spațiale. La rândul său, Jeff Bezos propune relocarea industriei grele de pe Pământ direct pe suprafața Lunii.

În fața acestor inițiative, granițele legislative stabilite în urmă cu zeci de ani devin tot mai neclare. Tratatul inițial a interzis armele nucleare în spațiu și a insistat ca explorarea să se desfășoare în beneficiul întregii omeniri. Cu toate acestea, documentul nu a oferit răspunsuri explicite cu privire la profiturile obținute din exploatarea resurselor.

O tentativă ulterioară de a reglementa aceste aspecte prin Tratatul Lunii din anii 1970 a eșuat. Cele mai mari puteri globale, inclusiv Statele Unite și Uniunea Sovietică, au refuzat să semneze acordul care impunea partajarea tehnologiei și a resurselor, conform The New York Times

Soluții juridice și competiția pentru stabilirea regulilor

În absența unui consens internațional clar, o nouă abordare juridică câștigă teren. Experții în drept spațial propun aplicarea principiilor din Legea Mărilor, care permit exploatarea resurselor din adâncurile oceanelor fără a revendica proprietatea asupra spațiului maritim.

„Dacă națiunile pot exploata adâncurile mării, atunci pot exploata și spațiul cosmic”, a explicat Hussein Badreddine, specialist în drept spațial.

Multe națiuni au adoptat deja legi naționale pentru a reglementa activitățile comerciale în spațiu. Statele Unite au emis o lege în 2015 care permite companiilor să extragă și să comercializeze resurse spațiale, inclusiv pe Lună.

Acordurile Artemis, susținute de SUA și semnate de zeci de alte state, susțin că extragerea resurselor nu încalcă tratatul original din 1967. În paralel, China a stabilit propriul set de reguli pentru stația sa lunară.

Această dinamică alimentează temeri că primele națiuni care vor construi infrastructură lunară vor impune reguli ce vor genera monopoluri de facto. Decizia NASA de a accelera proiectul unui reactor nuclear lunar reflectă această anxietate concurențială.

Experții estimează că statele care vor domina explorarea practică a Lunii vor dicta normele reale, indiferent de dezbaterile teoretice de la nivelul Organizației Națiunilor Unite.