Posibilă expilcație a ascensiunii lui Ion Iliescu în anii ’60: Unchiul Eftimie, „pretinul” lui Ceaușescu

Un document pe care l-am găsit recent, provenit din arhiva fostului Muzeu de Istorie a PCR (transformat în 1990 în Muzeul Țăranului Român), m-a făcut să îmi explic ascensiunea spectaculoasă a lui Ion Iliescu în ierarhia de partid a anilor ’60. Tatăl său, Alexandru Iliescu, un fel de Gică-contra în mișcarea comunistă ilegală, murise în 1945 de boală. Înainte, însă, fusese exclus din PCR după ce susţinuse tabară tovarășilor „din închisori” care încercase să se opună lui Gheorghiu-Dej.

Nelu Iliescu, odrasla unui „scizionist”

În logica bolşevică, un inamic intern era considerat de multe ori mai periculos decât unul de altă orientare ideologică. Să nu uităm ce au păţit în URSS în anii ’30 „deviaţioniştii” de dreapta şi de stânga, „troţchiştii”, „buhariniştii” şi alte tipuri de „fracţionişti”. Au încasat un glonte în ceafă sau, în cazuri mai norocoase, au ajuns în Gulag. La sfârşitul războiului, micul Nelu Iliescu, odrasla unui „scizionist” care contestase autoritatea absolută a lui Dej asupra deţinuţilor comunişti, nu ar fi avut perspectiva unei cariere politice strălucite. Totuşi, băiatul era susţinut de o stea în ascensiune a partidului, bâlbâitul Nicolae Ceauşescu. De unde până unde?!

Neluţu nu era chiar singur pe lume

Tac-su avusese un frate, pe care-l chema Eftimie. Omul ăsta, care lucrase pe la diverse carmangerii (era un fel de măcelar), fusese şi el băgat în subterana comunistă. La sfârşitul anilor ’30, se împrietenise la cataramă cu un june de Scorniceşti care tocmai ieşise de la pârnaie. Cei doi erau foarte apropiaţi. La un moment dat, au închiriat împreună mansarda unei case în care au locuit aproape doi ani. Din documentul găsit de mine, un repertoar al caselor conspirative folosite de PCR în ilegalitate, rezultă  că Eftimie şi Nicu au stat în mansarda blocului de pe strada Crişului nr. 10, colţ cu Radu Vodă între 1938 şi 1939. Mă îndoiesc că domnul măcelar şi cizmarul ratat conspirau ceva pe acolo. Pobabil mai vârstnicul şi salariatul Eftimie îl ţinea pe spezele lui pe şomerul Nicu.

Împreună de 1 Mai

Cei doi tovarăşi au petrecut împreună în Parcul Carol şi ziua de 1 Mai 1939, la o sărbătoare cu mici şi bere organizată de breslele oficiale carliste. Eftimie Iliescu a depus şi o mărturie despre ce a fost acolo în faţa unei muzeografe, în 1979. Nu e evitat să-l perieze corespunzător pe cel ajuns între timp „cârmaci” . La chermeza aia lejeră s-a ales „Regina muncii” tovarăşa Lenuţa Petrescu. Adică, viitoarea „savantă de renume mondial”. Episodul e în general cunoscut. Înamoratul Ceauşescu a cumpărat toate cărţile poştale care funcţionau drept buletin de vot şi i le-a oferit Lenuţei. După unele surse, sponsorul acestei operaţiuni a fost tot nea Eftimie. Cei care se ocupă de viaţa sexuală a Elenei Ceauşescu îl includ de obicei pe Eftimie pe lista ei de amanţi. Totuși, nimeni nu a stat să le ţină lumânarea, deci nu pot fi sigur că a fost ceva între ei.

Director premiat

Despre evoluţia uterioară a unchiului lui Ion Iliescu nu am prea multe date. Se pare că a fost ofiţer de Securitate la începutul anilor ’50. A fost pus pe liber după căderea lui Teohari Georgescu. În 1971, pe când era director adjunct la „Flacăra Roșie” , a fost decorat de către vechiul său prieten Nicu. A primit atunci „Ordinul 23 August” , clasa a III-a. De asemenea, ulterior, a fost director la fabrica de încălţăminte „Pionierul” (cea în care a avut loc tragedia de la Colectiv). A fost un post călduţ, de unde a ieşit la pensie.

O ascensiune fulminantă în siajul lui Ceauşescu

Cert e că imediat după 23 August 1944 nu avea de ce să nu fie în relaţii excelente cu Nicolae Ceauşescu.  Nici acesta nu avea de ce să nu-i fie recunoscător pentru susţinerea din „crunta ilegalitate”.  Îmi şi închipui, prin 1946, o discuţie între cei doi. „Bă, Nicule, ai şi tu grijă de ăla micu a lu frati-miu. E orfan, e mai pirpiriu, fă-i un rost în viaţă.” Şi asta s-a şi întâmplat. Ăla micu a avut o ascensiune fulminantă în siajul lui Ceauşescu. A ajuns secretar al CC al PCR cu propaganda şi şef peste tineretul comunist. În 1971, când lui Ceauşescu i s-a părut că protejatul său Neluţu îşi ia nasul la purtare l-a trimis la plimbare în eşalonul doi al nomenclaturii.

Amintirea unchiului Eftimie, care a decedat în anii 80, nu l-a împiedicat pe Ion Iliescu să fie de acord cu ciuruirea fostului său protector, la Târgovişte.