Una dintre „trompetele” prezidenţiale de pe Internet, agenţia HotNews, susţine, joi, „pe surse”, că există un „conflict mocnit între Băsescu şi Boc”, iar faptul că premierul refuză să demisioneze până la Congresul PDL, l-ar fi determinat pe şeful statului să-i retragă acestuia sprijinul politic. În plus, ar putea fi schimbaţi şi următorii miniştri: Ion Ariton, Gheorghe Ialomiţianu, Valerian Vreme şi Valeriu Tabără.

„Femme Fatale” este noul album al celei care părea doborâtă definitiv de scandaluri, Britney Spears. După o ascensiune fulminantă, cariera strălucitoare a fostei adolescente minune – obrăznicuţă dar sexy – intrase într-un mare con de umbră. Un măritiş stupid, cu un fost coleg de liceu, alt mariaj ratat, cu un rapper agitat, apoi droguri, alcool, […]

BNR va revizui în urcare prognoza de inflaţie, întrucât creşterea preţurilor la alimente şi energie pe plan internaţional schimbă parţial perspectiva faţă de previziunile prezentate anterior, dar politica monetară se menţine compatibilă cu creşterea economică, afirmă guvernatorul Mugur Isărescu. „Banca Naţională, indiscutabil, urmăreşte stabilitatea preţurilor. Datele pe care le avem în prezent ne certifică pentru […]

Alexandrina Gătej, fostă consilieră a preşedintelui Traian Băsescu pe probleme de mediu de afaceri, a ajuns preşedinte al Camerei de Comerţ Româno-Americane.

Japonezii de la Subaru au prezentat prima imagine cu noua generaţie Impreza înainte de debutul modelului la Salonul Auto de la New York care se va desfăşura în această lună Niponii au dat publicităţii o singură imagine, conform Autocar, un sedan în 4 uşi cu toate că specialiştii spun că la Salonul Auto de la […]

Directorul Direcţiei de politici energetice din cadrul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), Alexandru Săndulescu, a declarat joi că autorităţile caută soluţii alternative la cele două mari companii energetice care urmau să fie înfiinţate, Electra şi Hidroenergetica. Potrivit acestuia, o soluţie viabilă ar fi crearea a două complexuri energetice, în cazul în care […]

Banca Transilvania anunţă că vrea să se înscrie în Programul Prima Casă 4, intenţie care a fost transmisă Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, în cursul acestei săptămâni, se arată într-un comunicat de presă. Banca Transilvania anunţă că vrea să intre în cea de-a patra ediţie a programului Prima Casă şi că îşi […]

O bancă din Capitală a fost jefuită joi. Una dintre angajatele băncii a crezut iniţial că este vorba de o glumă. Femeia îşi sărbătorea joi, ziua de naştere. Angajata băncii a crezut că cineva îi face o farsă de ziua ei când l-a văzut pe hoţul înarmat că intră în bancă. Cele trei femei aflate […]

Un bărbat din judeţul Constanţa a murit în drum către spital. Acesta avea 60 de ani şi era din comuna constănţeană Băneasa. Miercuri i s-a făcut rău la serviciu. Deşi a fost preluat de cadrele medicale, el nu a mai putut fi salvat. Medicii au declarat că bărbatul avea probleme cardiace. Potrivit Realitatea.net, miercuri, în […]

Vicepreședintele PNL Varujan Vosganian a declarat, joi, pentru RFI că majoritatea parlamentară se va schimba până la toamnă, deoarece situația guvernării este din ce în ce mai șubredă. „Situaţia guvernării este din ce în ce mai şubredă şi noi estimăm că într-un viitor apropiat majoritatea se va reconfigura în Parlament. Însă de data asta noi […]

Spiritul Sărbătorilor Pascale este revelat, vineri 8 aprilie, la ora 19.00, la Sala Radio, într-un concert extraordinar al Orchestrei Naţionale Radio, susţinut alături de Corul Academic al aceleiaşi instituţii. Sub bagheta dirijorului Horia Andreescu, cele două ansambluri vor interpreta „Oratoriul Bizantin de Paşti – Patimile şi Învierea Domnului”, de Paul Constantinescu, o lucrare meditativă, care […]

Vicepreședintele PDL Valeriu Stoica a declarat miercuri la RFI că este convins că Emil Boc va câștiga președinția PDL și că, în aceste condiții, Vasile Blaga va avea posibilitatea să-și aleagă ce funcție vrea. „S-au conturat aceste trei tendinţe în PDL. Este o tendinţă reformatoare radicală, reprezentată de Sever Voinescu, Monica Macovei şi Cristian Preda […]

Vicepreședintele PDL Valeriu Stoica a declarat miercuri la RFI că este convins că Emil Boc va câștiga președinția PDL și că, în aceste condiții, Vasile Blaga va avea posibilitatea să-și aleagă ce funcție vrea. „S-au conturat aceste trei tendinţe în PDL. Este o tendinţă reformatoare radicală, reprezentată de Sever Voinescu, Monica Macovei şi Cristian Preda […]

Anna Mouglalis este frumoasă, rafinată, senzuală, sexy. Impecabilă, cu un control absolut asupra celor mai mici detalii. Este genul de actriţă care aduce pe ecran femeia fatală a anilor ’20. Aşa cum mărturiseşte, „îmi place să mă visez ca o femeie ideală. Sunt fascinată de starurile din acea perioadă”. În 2002, după Vanessa Paradis, este […]

Europarlamentarul PDL Elena Băsescu a elogiat turismul românesc și pe ministrul de resort, Elena Udrea, într-un discurs presărat cu bâlbe și poticneli, rostit în Parlamentul European, anunță Antena 3. „Pentru a face față competiției turismului la nivel global, România și-a construit o strategie care să o… să se deosebească de alte destinații ‘turicice’ din lume”, […]

Conform unor oameni de ştiinţă de la School of Public Health din cadrul Imperial College din Londra, oamenii care consumă mai puţin alcool sunt cei „anormali”, ei suferind o mutaţie a unei gene care influenţează consumul de alcool, transmite Daily Mail. Cercetătorii susţin că persoanele care au o mutaţie rară a unei gene consumă cu […]

Intr-o sedinta cu usile inchise, Comisia de Administratie Publica, Amenajarea Teritoriului si Echilibrului Ecologic din cadrul Camerei Deputatilor a votat marti, 5 aprilie, propunerea legislativa PL 912: gestionarea cainilor fara stapan va fi lasata la latitudinea consiliilor locale care vor putea alege uciderea in masa. Desi PL 912 a fost intors din plen pentru o […]

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti organizează, vineri, în Parcul Herăstrău, o zi demonstrativă la care iau parte şi cetăţenii bucureşteni, aceştia urmând să fie instruiţi şi să vadă demonstraţii privind măsurile ce pot fi luate în caz de cutremur. Acţiunea se desfăşoară sub motto-ul „Fii pregătit pentru cutremur”, iar activităţile principale vor fi […]

„E normal ca şeful băncii să primească 4.000 de lire sterline pe oră, iar eu doar 7 lire?” Acesta este mesajul de pe Facebook care a costat-o jobul pe Stephanie Bon, asistentă HR la Lloyds Banking Group. Uimirea angajatei a apărut după ce presa britanică a publicat pachetul salarial oferit pentru 2011 noului şef al […]

aprilie 6, 2011 M-am uitat cu fascinație la ordinea știrilor de azi. Prima: întoarcerea lui Nicolae Popa, extrădat din Indonezia. Pentru necunoscători, Nicolae Popa este cel care a pus la cale, împreună cu alții, schema FNI. A doua știre era tot din sfera justiției: Dinel Staicu și-a schimbat numele, îl cheamă Dinel Nuțu și nu e […]

Pokerul în România nu mai este considerat joc de noroc, ci sport, în baza unui ordin semnat de preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, Doina Melinte. Unul dintre fondatorii Federaţiei Sportive de Poker este Petre Ion, membru al grupului format în jurul oamenilor de afaceri Alexandru Bittner şi Dorin Cocoş. Doina Melinte, preşedinta Autorităţii […]

Costurile pentru asigurarea datoriilor statului român împotriva riscului de default au scăzut în primul trimestru al anului, iar România a coborât o poziţie în topul ţărilor cu cel mai ridicat risc, pe locul 16, potrivit unui raport al firmei de monitorizare a pieţei financiare CMA. Credit default swap-ul (costul de asigurare la restructurare/default – CDS) […]

Incidentul s-a produs în zona de livrare a unui hotel. Un camion a lovit un recipient în care erau sute de litri de lichid puternic coroziv. Nouă oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale şi trei hoteluri au fost evacuate la Bruxelles după ce o substanţă chimică a fost împrăştiată accidental într-o zonă centrală a […]