Una dintre „trompetele” prezidenţiale de pe Internet, agenţia HotNews, susţine, joi, „pe surse”, că există un „conflict mocnit între Băsescu şi Boc”, iar faptul că premierul refuză să demisioneze până la Congresul PDL, l-ar fi determinat pe şeful statului să-i retragă acestuia sprijinul politic. În plus, odată cu posibila retragere a lui Emil Boc ar putea fi schimbaţi şi următorii miniştri: Ion Ariton, Gheorghe Ialomiţianu, Valerian Vreme şi Valeriu Tabără.
Conform surselor HotNews.ro, preşedintele Traian Băsescu a avut de curând o discuţie cu Emil Boc în care principala temă a fost demisia acestuia şi numirea unui tehnocrat în fruntea Executivului. În urma discuţiei, arată HotNews, relaţia dintre preşedinte şi premier s-a deteriorat din cauza refuzului lui Boc de a părăsi funcţia înainte de congresul PDL.
Inivitat, marţi seară, la postul Realitatea TV, premierul Emil Boc a negat faptul că preşedintele i-ar fi comunicat că „ar fi timpul să se retragă”.
„În momentul în care un Guvern nu mai are susţinere şi este respins de către Parlament, pierzându-şi majoritatea, în acel moment preşedintele României are posibilitatea să desemneze inclusiv un premier independent(…) Nu mi-a cerut preşedintele să plec în ultimele luni.(…) A fost o discuţie (cu preşedintele Băsescu n.red.) legat de ceea ce este mai sănătos şi mai potrivit pentru România. Mă simt ca un om care alături de preşedintele României a luat în România cele mai dificile măsuri într-o perioadă de criză”.
Sursele HotNews.ro susţin că preşedintele a cerut ca Boc să plece din fruntea Guvernului înainte de alegerile interne din PDL, mai exact până în Paşte. Băsescu a pledat, astfel, pentru o înnoire a imaginii Guvernului care ar ajuta la redresarea partidului.
Discuţia ar fi avut loc după ce Emil Boc şi-a anunţat în interiorul partidului candidatura şi după ce a reuşit să strângă în jurul său o majoritate confortabilă de susţinători.
Conform unor surse citate de HotNews, Boc l-ar fi asigurat pe Băsescu că a doua zi după congresul PDL îşi va depune mandatul de premier. În urma discuţiei – susţin sursele HotNews.ro – relaţiile dintre premier şi preşedinte s-au răcit, Traian Băsescu transmiţându-i acestuia că a pierdut sprijinul său şi că va evita să-l mai susţină public la şefia PDL.
Surse din interiorul PDL susţin că motivul principal pentru care Boc a refuzat oferta este că o dată cu renunţarea la funcţia de premier riscă să rămână fără susţinerea organizaţiilor, fapt care ar echivala cu pierderea fotoliului de preşedinte PDL. Totodată, Boc se bazează pe faptul că o mare parte din democrat-liberali se opun intenţiei lui Băsescu de a numi un premier tehnocrat, pledând pentru un premier politic.
Potrivit HotNews, în interiorul partidului, Emil Boc le-ar fi transmis susţinătorilor săi că este dispus să demisioneze după congres. Surse democrat-liberale susţin că odată cu retragerea lui Emil Boc ar putea fi schimbaţi şi o serie de miniştri. Numele vehiculate sunt: ministrul Economiei Ion Ariton, ministrul Finanţelor Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Telecomunicaţiilor – Valerian Vreme şi ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.