Circulaţia trenurilor între Drobeta-Turnu Severin şi Craiova este închisă în sectorul feroviar Valea Albă. Inspectorul şef adjunct al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, Florentin Dragomir, a declarat marţi pentru Agerpres că această situaţie se datorează blocării sistemului de frânare la un vagon încărcat cu deşeuri de fier care compune o garnitură de tren de […]

Proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană, în forma preconizată de compania RMGC, trebuie stopat, fiind „extrem de defavorabil intereselor poporului”. Aceasta este ideea principală a rezoluţiei date publicităţii la finalul conferinţei internaţionale „Roşia Montană în Istoria Universală”, organizată luni la Cluj de Universitatea „Babeş-Bolyai”, Academia Română şi ICOMOS România.

Produsul intern brut a crescut în trimestrul III cu 4,5%, în date ajustate sezonier, faţă de acelaşi trimestru din 2010, arată primele estimări ale Institutului Naţional de Statistică. Datele au depăşit aşteptările analiştilor care previzionau, în majoritate, un avans de 3 procente dar au confirmat anticipările preşedintelui Traian Băsescu referitoare la un avans de 4,4%. […]

Traian Băsescu a declarat luni seară la TVR că până la sfârşitul lui 2012 statul trebuie să aibă cu 100.000 de bugetari mai puţin. „La începutul anului 2009 erau 1.450.000 de salariaţi, acum sunt 1.250.000, trebuie să ajungem la 1.150.00 până la sfârşitul anului 2012, adică să debirocratizăm fizic statul şi ca efect al lipsei […]

Cel de-al treilea album al interpretei scoţiene Susan Boyle – „Someone to Watch Over Me” – domină topurile britanice. Albumul a ajuns la vârf după prima săptămâna de când a fost pus în vânzare, relatează BBC. La fel ca şi albumele precedente şi acesta este compus aproape în întregime din reinterpretări (sau versiuni cover) ale […]

Grevă spontană la fabrica Nokia din Jucu. După ce un muncitor a fost dat afară pe motiv că a furat, ceilalţi angajaţi au intrerupt, azi-noapte, lucrul imediat, din solidaritate cu bărbatul.

„Băncile sunt azi în Europa ca măgarii călăriţi de politicieni, dar măgarul e un animal încăpăţânat şi merge cât vrea el să meargă, după aia se opreşte şi stă”, a spus omul de afaceri Dinu Patriciu. „Nicio bancă în lumea asta nu va lucra împotriva propriului ei interes. Dacă casa-mamă are nevoie de bani îi […]

Sistemul financiar din China este expus datoriilor neperformante, unui boom al creditelor nereglementate şi prăbuşirii preţurilor în sectorul imobiliar, a avertizat marţi Fondul Monetar Internaţional, solicitând aplicarea unor reforme de mare amploare. În primul său raport consacrat evaluării sistemului financiar al celei de-a doua economii mondiale, FMI avertizează că interferenţa „semnificativă” a guvernului în activitatea […]

Sony a început să vândă un monitor 3D, care permite jucătorilor să joace același joc simultan, fără să fie nevoie de a împărți ecranul în două. Sony a început să vândă o serie de monitoare 3D pentru jucătorii de jocuri video, cu prețuri începând de la 500 dolari. Monitorul de 24 inch vine dotat cu […]

Compania Apple a emis un avertisment către toţi deţinătorii de playere iPod Nano din prima generaţie că aceste gadgeturi prezintă unele riscuri pentru pentru sănătate, subliniind – într-un comunicat oficial – că există posibilitatea supraîncălzirii bateriei, potrivit apple.com. Astfel, Apple recomandă utilizatorilor să nu mai utilizeze acest tip de playere şi să contacteze compania pentru […]

Un angajat al exploatării miniere de uraniu Crucea a murit, marţi dimineaţă, în urma unei deflagraţii produse în mină, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava afirmând că explozia a fost una controlată. „O echipă a ITM se află la faţa locului pentru a cerceta cauzele producerii acestui eveniment”, a declarat şeful ITM Suceava, Ionuţ Creţuleac […]

Un cutremur de pământ cu magnitudinea de 5,2 grade a zdruncinat marţi dimineaţă estul Turciei, a informat canalul de televiziune CNN-Turk. Epicentrul mişcării telurice a fost localizat în localitatea Mollakasim, la 30 km nord-est de capitala provinciei Van, cea mai afectată de cutremurul din 23 octombrie. Nu există în acest moment informaţii despre potenţiale victime […]

Comisia Europeană nu intenţionează să ia măsuri pentru a susţine crearea de agenţii de rating de stat în Europa, a anunţat luni preşedintele CE Jose Manuel Barroso. „Nu ţine de Comisie să creeze agenţii de rating publice”, a declarat Barroso pentru televiziunea franceză LCI. Un astfel de plan ar putea expune executivul UE la un […]

Criza datoriilor din Europa a majorat şansele ca SUA să intre în recesiune, o contracţie economică fiind probabilă la începutul lui 2012, se arată într-un studiu realizat de Banca Rezervei Federale din San Francisco, citat de Agerpres. Chiar dacă este dificil de estimat cu precizie care sunt riscurile exacte de recesiune, o analiză a principalilor […]

Proiectul secret învăluit în mister mai ceva ca CIA şi are misiunea de a transpune în practică cele mai îndrăzneţe idei. Google are un laborator secret, numit X, dedicat celor mai îndrăzneţe proiecte ale companiei. Frigiderele conectate la internet ar pentru a comanda în mod automat produse atunci când se golesc şi călătoriile spaţiale realizat […]

Spania a ieşit mai puţin şifonată din bătălia de pe piaţa datoriilor din ultima lună, însă lucrurile încep să se strice şi pentru iberici. Finanţarea se îndreaptă din nou spre costuri record, chiar şi după ce s-au anunţat multe măsuri de austeritate.

Acţionarii BCR, întruniţi luni în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA), au aprobat majorarea capitalului social de la 1.085.636.488 lei până la maximum 1.704.186.275 lei, prin creşterea numărului de acţiuni de la 10.856.364.880 până la cel mult 17.041.862.750 acţiuni. Majorarea ar urma să se realizeze în urma emiterii unui număr de maximum 6.185.497.870 acţiuni noi […]