Când 94% din buget vine din privat, dar reforma energetică se face doar la stat

Când statul deține 70% din energie, dar contribuie cu doar 6% la economie

Ponderea contribuției companiilor private la bugetul de stat este de aproximativ 94%, restul aparținând companiilor de stat (respectiv celor ale UAT-urilor și celor din administrația centrală).

Aceasta înseamnă că, dacă guvernul dorește să aibă mai mulți bani, trebuie să protejeze mediul privat. Cum analiza este destinată sectorului energetic, nu ne vom pronunța asupra altor activități economice, ci vom examina modul în care statul dezvoltă și protejează mediul privat din energie, cunoscând faptul că aproape 75% din energia produsă în România este generată de companii de stat.

În primul rând, trebuie să ne întrebăm: de ce este contribuția companiilor de stat atât de redusă? Există câteva cauze. Este normal ca, după 36 de ani de la schimbarea regimului, ponderea companiilor de stat să scadă într-o economie capitalistă. Al doilea motiv este că aceste companii generează pierderi și acumulează un volum disproporționat de restanțe fiscale și arierate către bugetul general consolidat (peste 30-40% din totalul restanțelor din economie). Doar trei mari companii – și acelea energetice – din sectorul public generează peste 90% din profitul întregului sector de stat. Datele pot fi găsite în documentele Consiliului Fiscal și în sinteza BNR privind ponderea companiilor de stat, precum și în interpretările oferite de fostul consilier prezidențial Cosmin Marinescu.

Cu alte cuvinte, este legitim să analizăm un program de guvernare liberal din perspectiva economiei de piață și a dezvoltării sectorului privat.

8% din economie, 80% din electricitate: unde se ascunde puterea reală a statului

România are o economie în care sectorul privat reprezintă partea dominantă a activității economice, în timp ce companiile de stat au o pondere mult mai redusă la nivel național, dar una disproporționat de mare în anumite sectoare strategice.

OECD estima că întreprinderile de stat reprezentau aproximativ 8,1% din valoarea adăugată brută a economiei României în 2021. Organizația subliniază însă că importanța lor este mai mare decât această cifră agregată, deoarece sunt concentrate în sectoare sistemice precum energia și transporturile.

În energie, această diferență este foarte vizibilă. OECD arată că întreprinderile de stat dețineau o poziție dominantă în mai multe segmente: aproximativ 80% din producția de electricitate era asociată companiilor de stat, iar transportul energiei electrice era practic integral controlat de acestea.

Cu alte cuvinte, statul nu domină economia românească în ansamblu, dar controlează infrastructuri și piețe esențiale pentru funcționarea întregii economii.

Când „eficiența în energie” înseamnă mai multă putere pentru companiile de stat

Una dintre caracteristicile cele mai importante ale programului de guvernare este faptul că centrul de greutate al politicilor economice și energetice este reprezentat de companiile de stat. Nu este vorba doar despre păstrarea participațiilor în sectoare strategice, ci despre o restructurare explicită: reorganizări și fuziuni, reducerea costurilor administrative și a personalului TESA, profesionalizarea managementului, depolitizarea consiliilor de administrație, eliminarea unor beneficii nejustificate și, mai ales, reinvestirea profiturilor companiilor energetice într-un fond de investiții, concomitent cu renunțarea la dividendele anuale către stat. Această orientare se extinde și asupra entităților aflate în insolvență sau reorganizare (Complexul Energetic Oltenia, Electrocentrale Craiova ș.a.), în paralel cu investiții majore în capacități nucleare, hidro, gaze și infrastructură – toate concentrate în zona companiilor controlate de stat.

Pentru comparațiile din acest articol, putem utiliza estimarea de lucru 78% privat / 22% stat, cu precauția că granița contabilă nu este perfectă: companiile de stat plătesc TVA, impozit pe profit și contribuții, iar statul colectează și dividende. Ordinea de mărime rămâne însă relevantă – bugetul este alimentat predominant de economia privată, în timp ce o parte mult mai mică provine din economia controlată direct de stat.

Paradoxul programului: economie privată, politică energetică de stat

Paradoxul programului de guvernare este evident: economia care produce majoritatea resurselor fiscale este predominant privată, însă politicile energetice acordă o atenție disproporționat de mare companiilor de stat. Programul detaliază pe larg restructurarea, guvernanța, managementul, reorganizările, fuziunile și utilizarea profiturilor acestora, iar investițiile se concentrează asupra activelor aflate în zona statului – hidrocentrale, capacități nucleare, termocentrale și infrastructuri de transport. Companiile private apar mai ales indirect, prin referiri la piața concurențială, regenerabile, prosumatori sau colaborarea public-privat, fără a constitui centrul politicii. Chiar dacă unele obiective (precum instalarea a peste 5.000 MW eolian și fotovoltaic sau dezvoltarea stocării) pot fi realizate și de capital privat, atunci când programul vorbește despre companii concrete, reformă și investiții în active existente, referința predominantă rămâne sectorul de stat.

Această orientare generează o discrepanță structurală: România are o economie predominant privată și un buget alimentat în principal de activitatea privată, dar programul energetic pune în centru companiile controlate de stat. Orientarea nu este, în sine, bună sau rea – ea poate fi justificată în cazul infrastructurilor strategice sau al monopolurilor naturale –, însă rămâne o discrepanță între structura reală a economiei și centrul de greutate al politicii energetice.

Când statul se reformează pe sine, dar economia rămâne pe loc

Dacă statul își concentrează o parte atât de importantă a politicii energetice asupra companiilor pe care le controlează, criteriul de succes nu poate fi doar eficientizarea bilanțurilor acestor companii. Reducerea cheltuielilor, schimbarea managementului, reorganizarea sau reinvestirea profiturilor pot fi necesare, dar ele reprezintă, în primul rând, obiective de guvernanță corporativă. Pentru economia națională, întrebarea esențială este ce se întâmplă după această reformă: dacă investițiile companiilor de stat cresc oferta de energie, dacă infrastructura devine mai eficientă, dacă prețurile devin mai competitive, dacă se reduc blocajele de rețea și dacă întreprinderile private pot avea acces la energie în condiții competitive și predictibile. Altfel spus, performanța unei companii de stat nu trebuie confundată cu performanța pieței de energie. Programul de guvernare ar trebui să explice mecanismul prin care reforma companiilor de stat produce efecte în economia reală: costuri mai mici pentru industrie, investiții private suplimentare, competitivitate crescută și o bază fiscală mai largă. Programul însuși prevede măsuri privind piața concurențială, transparența, investițiile și infrastructura, dar legătura dintre reforma companiilor de stat și aceste rezultate economice trebuie construită explicit.

În absența acestei legături, există riscul ca ”reforma energetică” să fie redusă la o reformă administrativă a portofoliului energetic al statului: restructurăm companiile de stat, schimbăm conducerile, reducem costurile, reorganizăm activele și căutăm modalități de reinvestire a profiturilor, fără ca structura pieței să se schimbe fundamental. Or, o reformă a pieței de energie trebuie să privească întregul ecosistem: producători de stat și privați, furnizori, traderi, consumatori industriali și casnici, prosumatori, operatori de rețea, investitori și mecanismele de formare a prețului. Într-o economie în care sectorul privat reprezintă partea majoritară a activității economice, politica energetică trebuie evaluată și prin efectul său asupra companiilor private, nu numai prin performanța celor aflate în proprietatea statului. Altfel, există riscul ca statul să devină mai eficient în administrarea propriilor companii, fără ca economia să devină, în aceeași măsură, mai competitivă.

Fără legi noi, reforma rămâne doar o reorganizare administrativă

Privit în ansamblu, programul de guvernare propune o reformă a companiilor energetice de stat, dar nu conturează suficient de clar o reformă a întregului mecanism prin care funcționează toată industria energetică. Sunt numeroase referiri la reorganizarea companiilor, reducerea costurilor, schimbarea managementului, depolitizarea conducerilor și reinvestirea profiturilor, dar mult mai puține soluții privind cadrul legislativ care determină efectiv comportamentul tuturor participanților la piață. Or, dacă problema centrală este competitivitatea economiei și prețul energiei, simpla eficientizare a companiilor de stat nu este suficientă. O companie de stat mai bine administrată poate produce mai eficient, dar nu poate, singură, reforma o piață ale cărei reguli sunt greoaie, instabile sau neadaptate realităților comerciale. Piața de energie are nevoie de reguli clare privind tranzacționarea, accesul la piață, formarea prețului, contractele pe termen lung, lichiditatea și transparența. Faptul că ANRE a modificat în 2025 – 2026 regulamentele privind tranzacționarea, market making-ul, licențierea și participarea la piețe arată cât de dinamic este acest cadru și cât de importantă este reforma sa.

Mai grav este că programul nu pune în prim-plan patru intervenții legislative structurale care ar trebui să stea la baza unei adevărate reforme energetice: revizuirea profundă a legislației privind managementul corporativ al companiilor de stat (care astăzi este o butaforie), un cadru legislativ special și coerent pentru piața de energie, transparentizarea efectivă a tranzacțiilor și modificarea legislației achizițiilor publice pentru proiectele energetice. Nu este suficient să schimbi managerii dacă regulile după care aceștia trebuie să investească, să cumpere și să vândă rămân aceleași. Nu este suficient să ceri companiilor performanță dacă procedurile de achiziție pot întârzia ani de zile investițiile. Nu este suficient să vorbești despre piață concurențială dacă mecanismele de tranzacționare nu oferă suficientă transparență și lichiditate. Acestea sunt, în realitate, legile și regulile care pot bloca industria energetică înainte ca problema să ajungă în bilanțul unei companii. REMIT impune deja obligații europene privind integritatea și transparența pieței angro, iar ANRE a sancționat inclusiv practici de manipulare a pieței; tocmai de aceea, transparența tranzacțiilor și supravegherea pieței ar trebui tratate ca elemente centrale ale reformei, nu ca probleme secundare. Fără aceste modificări legislative, există riscul ca programul să producă o reformă a administratorilor și a organigramelor companiilor de stat, în loc să producă reforma de care are nevoie piața de energie.

Dar până una – alta, să vedem daca trece guvernul Mureșan, pentru a avea ce critica în continuare!